Web Analytics

articol scris joi, 22 mai 2025

La ceasul amintirilor. Stancu II: „Am jucat la FC Argeş între 1976-1980. Pe vremea aia nu existau pile, relaţii, juca doar cine merita”

Ion Stancu, 65 de ani, a făcut parte din echipa care a adus Piteștiului cel de-al doilea titlu național, în sezonul 1978-1979. Deși nu a evoluat multe minute în acel an, perioada petrecută în lotul echipei pregătite de către Florin Halagian rămâne cea mai frumoasă din cariera sa de jucător.

Originar din Argeș, comuna Recea, Stancu II, așa cum era cunoscut în rândul microbiștilor, ni s-a destăinuit. Fostul fundaș dreapta alb-violet îi datorează întreaga carieră lui Leonte Ianovschi, cel care l-a adus la FC Argeș, și oftează ori de câte ori își amintește de cel mai bun prieten al său, nimeni altul decât regretatul Viorel Turcu, jucător emblematic pentru FC Argeş.

„Am debutat într-un meci cu Bacăul, am intrat în locul lui Chivescu”

Ce a reprezentat pentru dumneavoastră FC Argeș și cum ați ajuns la echipa din Trivale?

- În anul 1976 am poposit la FC Argeș, la insistențele lui nea Lenci Ianovschi, un om de o valoare incontestabilă. Eu eram elev la liceul din Costești, jucam fotbal la o echipă de acolo, Șoimii, iar FC Argeș a disputat un meci amical cu noi. M-a văzut nea Lenci și mi-a spus să mă prezint la antrenamentele echipei FC Argeș, la tineret, evident. Aveam 16 ani și m-am impus repede în acea formație și am obținut rezultate foarte bune. Tineretul juca înainte de meciurile echipei de seniori, iar domnii Florin Halagian și Constantin Oțet, antrenorii de atunci ai formației alb-violete, m-au remarcat și m-au cooptat în lotul mare. Pe vremea mea era foarte greu să prinzi lotul de seniori, dacă erai acolo însemna că antrenorii credeau despre tine că ești valoros. Nu existau pile, relații, juca doar cine merita. Am evoluat la FC Argeș în perioada 1976 – 1980.

Vă mai amintiți când ați debutat în primul eșalon?

- Da, în anul 1978, într-un joc pe care l-am disputat la Bacău și pe care l-am pierdut, din păcate. Am intrat în locul lui Chivescu și am avut foarte mari emoții, dar le-am depășit. Vă rog să-mi permiteți să vă relatez o mică întâmplare petrecută înainte de a pleca spre Bacău.
Mă aflam în autobuz și, la un moment dat, apare tatăl meu, care s-a opus vehement să joc fotbal. Îmi spunea că trebuie să învăț, deoarece fotbalul nu-mi va aduce nicio satisfacție. A venit și mi-a ordonat să cobor din autocar și să merg acasă cu el. „Nu ai ce căuta tu la meciul acela, coboară și hai acasă! Nu discut, tu trebuie să te axezi pe carte, nu am nevoie de un copil care să alerge ca bezmeticul după o minge!”, mi-a spus tata, cu o falcă-n cer și cu una în pământ! Atunci, domnul Halagian l-a chemat deoparte și l-a temperat, i-a explicat de ce este important și sportul și i-a promis solemn că nu voi neglija nici cartea. Lucrurile s-au calmat, eu am rămas cu echipa, dar tata tot a plecat furios spre casă.

Citește și La ceasul amintirilor. Andrei Speriatu: „Nea Lenci mi-a sugerat să mă cheme Adriano Speri, dar tata a sărit ca ars”

Citește și Mario Tudose, copilul minune al lui FC Argeş, povesteşte despre cei doi ani în care a crescut la Academia Benficăi Lisabona

„Dă-le dracului, țărane, le lăsăm unde-o fi și plecăm, avem meci și nu trebuie să lipsim!”

O amintire cu Dobrin aveți?

- Doar de la antrenamente. Îi plăcea să ne ia pe toți să jucăm tenis cu piciorul. Dacă nu știam, ne învăța el, ne dădea mereu sfaturi, mă refer la cei tineri, era foarte apropiat de noi, nu era arogant, dimpotrivă. Dacă vedea că ești mai retras, venea și discuta cu tine, îți spunea că trebuie să ai curaj și determinare, pentru că timiditatea nu este o calitate ce te ajută în fotbal, dimpotrivă, îți aduce multe dezavantaje. Amintiri frumoase și inegalabile am cu Viorel Turcu, care mi-a fost cel mai bun prieten.

Vă rog să-mi povestiți…

- Îmi vin în minte două episoade petrecute în compania regretatului Viorel Turcu. Ne aflam cu FC Argeș în cantonament, în Atena, și am plecat în bazar, în timpul liber. Ne-am rătăcit, nu mai știam cum să ajungem la hotel și am ajuns seara târziu, la ora 22, spre disperarea lui Florin Halagian. Ne-a certat rău, dar a înțeles situația, în cele din urmă. Ne rătăciserăm și nu mai știam cum să ajungem. Am vrut să luăm și noi suveniruri pentru cei de acasă, tricouri, blugi, pulovere, țigări pentru profesori. S-au dus rapid banii, nu aveam decât vreo 150 de dolari, mare lucru nu puteai cumpăra cu ei. Fiind mici, nu dispuneam de sume importante, dar ne gospodăream și noi cum puteam.
Însă un eveniment ce se putea termina urât l-am trăit în anul 1979, când eu și Viorel Turcu am fost luați în armată, la Pompieri. Ne-am dus și noi să depunem jurământul, la Petrochimie, pe platformă, eram echipați corespunzător, nimeni nu mai era ca noi… Problema era că în acea zi aveam meci la tineret și ne-am gândit să fugim. L-am întrebat pe Viorel Turcu ce facem cu puștile pe care le aveam, iar el mi-a dat un răspuns senzațional: „Dă-le dracului, țărane, le lăsăm unde-o fi și plecăm, nu mai rămânem, avem meci și nu trebuie să lipsim!”. Unde trebuia să depozităm armamentul era închis, așa că le-am lăsat pe rastel, la intrare, și am fugit.
Am ajuns la stadion, toate erau bune și frumoase, numai că, în timpul meciului, pe margine era un pompier care striga după noi și ne întreba unde am lăsat armamentul. Puteam să pățim ceva grav, dacă le lua cineva de acolo, recunosc că am dat dovadă de inconștiență. Eram și noi mici. Eu venisem de la țară și eram dornic să ajung cineva, să reușesc să-mi câștig singur existența. Am fost patru frați, am muncit foarte mult în copilărie, am mers cu animalele pe câmp.
Am jucat fotbal de mic, atunci am căpătat deprinderile, dar șlefuirea mi-a făcut-o Lenci Ianovschi. Ca o paranteză, nu am primit niciodată cadouri, doar câte o nuielușă pe spinare, pentru că mai făceam și prosii. Aveam o pereche de teniși chinezești și îi țineam un an… Erau vremuri grele.

Vă mai amintiți un sfat primit de la Leonte Ianovschi…

- Nea Lenci punea foarte mare preț pe educație și pe disciplină. Ne sfătuia cum să ne comportăm, ne învăța să fim prieteni cu adversarii, dar pe teren să fim necruțători, să ne vedem propriul interes. De exemplu, la tineretul echipei Corvinul Hunedoara jucau atunci Klein, Rednic, la Reșița era Ștefan Iovan, de exemplu, iar noi eram prieteni cu ei, vorbeam când ne vedeam. Pe teren era altceva, nu aveam voie să-i iertăm.

Regretați ceva din trecutul dumneavoastră?

- Sincer, nu regret nimic. Sunt foarte bucuros că am avut șansa să fiu format și pregătit de cel mai bun șlefuitor de talente din fotbalul românesc, mă refer la Leonte Ianovschi, un om excepțional, un foarte bun metodist, era meticulos, atent la fiecare detaliu, nu-i scăpa nimic. Am jucat fotbal până la vârsta de 36 de ani, am mai evoluat doar la Alexandria, acolo m-am lăsat. Am fost ferit de accidentări grave, nu am știut ce este o ruptură de ligamnte, de exemplu. M-a protejat Dumnezeu.

„Din păcate, suporterii nu mai vin la stadion, pe vremea mea era altceva”

Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș? A revenit în primul eșalon…

- Sunt la curent cu tot ceea ce mișcă în fotbalul românesc, urmăresc fenomenul. FC Argeș a avut evoluții foarte bune în play-off, și-a urmărit interesul și bine a făcut. Are în componență jucători cu experiență, dar și tineri care sunt dornici de afirmare. Trebuie să mai aducă jucători, nu poate juca în Superliga cu acest lot. De asemenea, FC Argeș are un conducător foarte bun, în persoana lui Dani Coman, este foarte priceput și respectat în lumea fotbalului.
Din păcate, suporterii nu mai vin la stadion, pe vremea mea era altceva. Când jucam eu fotbal, suporterii pe care-i are acum FC Argeș în tribună, meci de meci, veneau la jocurile de tineret. Mă refer la numărul lor.
Dacă jucam acum eu, Istrate, Eduard Augustin, Ralea, Turcu, Nițu, ne distram pe teren cu fotbaliștii care sunt la ora actuală. Pe timpul nostru, fotbalul era mai complex și bazat pe forță. Acum este mai tacticizat, iar mulți dintre fotbaliști pun pe primul loc partea financiară, nu joacă cu sufletul, nu mai sunt atașați de culorile unei echipe, din păcate. Noi eram în stare să ne dăm viața pentru FC Argeș. Acum nu se mai joacă pentru spectacol, așa cum făceam noi, ci pentru rezultate.

Ce reprezintă familia pentru dumneavoastră?

- Totul, de acolo mi-am luat mereu energia și puterea de a merge înainte, în ciuda problemelor pe care le-am întâmpinat de-a lungul vieții. Sunt împreună cu Georgeta, soția mea, din anul 1983. Avem un fiu, Sergiu Iulian, care locuiește în București. A jucat și el fotbal la juniorii lui Rapid București, însă a suferit o accidentare destul de gravă și s-a lăsat. Nu regretă nicio clipă, pentru că acum îi este bine.

Citește și La ceasul amintirilor. Radu III: „Tănase Dima a fost adevăratul antrenor al lui FC Argeş!”

Citește și La ceasul amintirilor, cu Petre Ivan, despre FC Argeş şi Dobrin: „Să-mi zici naşule de acum înainte, eu şi Gica te vom cununa”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autostrada Sibiu–Pitești, tot mai aproape de o nouă inaugurare: Tunelul Momaia, în etapa testelor sistemului de siguranță și monitorizare

Vești importante pentru șoferii care așteaptă deschiderea unui nou tronson al Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1). Lucrările de drum pe Secțiunea 4, […] Citește!

Trafic restricționat pe DN 2, în județul Suceava: Coloane uriașe de camioane la Vama Siret. Șoferii, deviați pe alt traseu

Probleme de circulație pe unul dintre cele mai importante drumuri din nordul României. Traficul rutier pe DN 2, între localitățile […] Citește!

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Italia: Protestele transportatorilor pot bloca autostrăzi importante

Românii care intenționează să călătorească în Italia în următoarele zile trebuie să se pregătească pentru posibile întârzieri și restricții de […] Citește!

Piața imobiliară din România, în scădere puternică: vânzările s-au redus cu aproape 18%

Piața imobiliară din România a înregistrat o scădere importantă a numărului de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2026. […] Citește!

România, premieră la Campionatele Europene: prima echipă feminină de pétanque a reprezentat țara la competiția continentală

România a participat pentru prima dată cu o echipă feminină la Campionatele Europene de pétanque, desfășurate în perioada 8-11 octombrie […] Citește!

Călin Georgescu, vizat într-un nou dosar DIICOT. Ar fi încercat să descopere microfoanele procurorilor din vila sa

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost chemat miercuri la sediul DIICOT, într-un nou dosar penal care vizează […] Citește!

Jurnalul de 50 de pagini al elevului de 13 ani din Bistrița: planul atacului și lista colegilor pe care voia să-i înjunghie

Atacul de la școala din Bistrița a fost precedat de un plan detaliat, consemnat de elevul de 13 ani într-un […] Citește!

Pitești. Șapte tineri deosebiți, premiați la Gala Excelenței Argeșene. Mesajul primarului Gentea

Miercuri seara (21 octombrie), Filarmonica Pitești a fost gazda celei de-a doua ediții a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat […] Citește!

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei în industria alimentară. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA la producătorii de pâine

Controalele desfășurate de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în luna septembrie 2026 au scos la […] Citește!

Captură uriașă de țigări de contrabandă: peste 4,4 milioane de țigarete, descoperite în trei autoutilitare. Trei persoane, reținute de DIICOT

O operațiune desfășurată de polițiști și procurorii DIICOT a dus la descoperirea a peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, pregătite, […] Citește!

Cutremur în Botoșani, miercuri seară. Este al 15-lea cutremur înregistrat în România, în octombrie

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, 21 octombrie 2026, la ora 18:03, în regiunea Moldova, județul Botoșani. […] Citește!

Criză la CFR Marfă: Aproape 1.550 de angajați nu și-au primit salariile de patru luni. Sindicaliștii avertizează că trenurile riscă să fie oprite

Situație tot mai dificilă pentru aproximativ 1.550 de angajați ai CFR Marfă, care, potrivit sindicatelor, nu și-au mai primit salariile […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

Ai greşit, faraoane! Ne trebuie şcoli, canalizare, gaze şi chiar stadioane

Din ediția tipărită

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!