Web Analytics
scris duminică, 30.03.2025

Fotbal feminin: O româncă a fost desemnată cea bună portăriță din Serie A

Camelia Ceasar (27 de ani), portarul de la AS Roma, dar și de la echipa națională a României, a fost aleasă cea mai bună pe postul său din Serie A în sezonul 2023 – 2024. Camelia Ceasar a câștigat ediția 2023 -2024 din Serie A împreună cu AS Roma, iar acum a fost numită cel mai bun portar al întregului sezon.

Fotbal feminin: O româncă a fost desemnată cea bună portăriță din Serie A

Românca a fost premiată în timpul unei gale organizate de Asociația Jucătorilor Italieni. „Camelia Ceasar, cel mai bun portar al sezonului trecut, premiată de Chiara Marchitelli și Daniela Sogliani” a fost mesajul postat pe Instagram de asociație, care a fost imediat distribuit și pe profilul Cameliei.

Citește și: Yanis Pîrvu, după ce FC Argeș a răpus Steaua: „A fost un meci greu, dar am învins. Dedicăm victoria suporterilor!”

Ulterior, și echipa națională a României a repostat fotografia cu Camelia, iar alături a scris: „Portarul naționalei noastre, @cameliaceasar, campioană cu AS Roma în sezonul trecut, a fost desemnată cel mai bun portar din Serie A Femminile (sezonul 2023-2024), de către Asociația Fotbaliștilor Italieni. Bravo, Cami!!”

Camelia și-a început cariera de seniori în 2012, la Torino, iar după un an a fost transferată la Brescia, unde a apărat până în 2018. Încă din 2019, Camelia joacă la AS Roma, iar până acum a apărat poarta echipei în 125 de partide. În sezonul precedent, cel pentru care a fost și premiată, a jucat 28 de meciuri pentru Roma. În sezonul actual, fotbalista a ajuns la meciul cu numărul 24 pentru formația galben-roșie. Pentru echipa națională a României, Camelia a debutat în 2019, iar de atunci a apărat poarta în 19 partide.

Citește și: Dani Coman, președinte FC Argeș: „Am obținut o victorie importantă, dar mai avem foarte mult de muncă!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...