Web Analytics
scris joi, 18.08.2011

Spitalul Judeţean divorţează de magnatul Corin Boian

# Secţia Oncologie se mută în locul Neurologiei de la Bălcescu. După patru ani şi jumătate de şicane şi jocuri de-a şoarecele şi pisica pentru o chirie care frizează lipsa bunului simţ (undeva peste 100 000 de lei lunar), Consiliul Județean, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, a decis să divorţeze de magnatul Corin Boian, un afacerist din ce în ce mai portocaliu, fie şi dacă privim doar dinspre tovarășa sa de viață, deja celebra şefă a femeilor pedeliste, Cristina Verona Diculescu. Mai exact spus, secţia de Oncologie a Judeţeanului se va muta din clădirea deţinută, încă din mai 2007, de Corin Boian, pe strada Victoriei, nr.33. În vederea reabilitării acestui obiectiv, Spitalul Judeţean organizează o licitaţie pentru reparaţii la noul sediu, licitaţie pentru care se deschid ofertele în data de 23 august. Managerul Spitalului, medicul Sorin Vasilescu,  ne-a confirmat investiţia, precum şi valoarea acesteia, 6 miliarde de lei vechi, bani care se vor duce pe realizarea a două pavilioane moderne pentru îngrijirea bolnavilor de cancer.

Spitalul Judeţean divorţează de magnatul Corin Boian

Boian cere în justiţie peste 500.000 de lei, chirie restantă

Pentru chiria pe actualul spaţiu ocupat de secţia Oncologie, Corin Boian a dat în judecată Spitalul Judeţean ajungându-se la un moment ca datoria instituţiei faţă de omul de afaceri să fie evaluată la 573 000 de lei, reprezentând chirii restante. Suma de care vorbim se apropie sensibil de valoarea reparaţiilor necesare la noul sediu al Oncologiei- 600 000 de lei- adică un motiv serios pentru Corin Boian să se înscrie la licitaţie şi, eventual, să o câştige. Aşadar aşteptăm data de 23 august pentru a vedea dacă se coace un blat sau dacă lucrurile vor respecta legalitatea. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...