Web Analytics
scris miercuri, 14.08.2024

Misiune dificilă într-o pădure din Argeș. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările

Incendiu într-o pădure din Sătic, Argeș. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările, iar în această dimineață s-a realizat schimbul de efective. Misiunea continuă.

Misiune dificilă într-o pădure din Argeș. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările

Aseară, în jurul orei 22, a sunat alarma care anunța producerea unui incendiu de vegetație forestieră pe Muntele Tămașu din zona Sătic. Au verificat pompierii de la Detașamentul Câmpulung, alături de personal de la Ocolul Silvic. Când au confirmat situația de urgență, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost dislocate forțe impresionante pentru stingerea incendiului.

„Este o intervenție extrem de dificilă din cauza zonei greu accesibile și a terenului accidentat, pompierii neavând posibilitatea de a ajunge la fața locului cu autospecialele. În continuare, s-a realizat un dispozitiv perimetral de intervenţie, însă acțiunile de stingere sunt îngreunate de condițiile climatice, precum şi de cantitatea mare de materiale combustibile din zona de ardere, care favorizează dezvoltarea rapidă şi propagarea incendiului”, a transmis ISU Argeș.

Citește și Tragedie în Argeș. Un bărbat a murit sub tractor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...