Incendiu într-o pădure din Sătic, Argeș. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările, iar în această dimineață s-a realizat schimbul de efective. Misiunea continuă.
Aseară, în jurul orei 22, a sunat alarma care anunța producerea unui incendiu de vegetație forestieră pe Muntele Tămașu din zona Sătic. Au verificat pompierii de la Detașamentul Câmpulung, alături de personal de la Ocolul Silvic. Când au confirmat situația de urgență, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost dislocate forțe impresionante pentru stingerea incendiului.

„Este o intervenție extrem de dificilă din cauza zonei greu accesibile și a terenului accidentat, pompierii neavând posibilitatea de a ajunge la fața locului cu autospecialele. În continuare, s-a realizat un dispozitiv perimetral de intervenţie, însă acțiunile de stingere sunt îngreunate de condițiile climatice, precum şi de cantitatea mare de materiale combustibile din zona de ardere, care favorizează dezvoltarea rapidă şi propagarea incendiului”, a transmis ISU Argeș.
Citește și Tragedie în Argeș. Un bărbat a murit sub tractor


0 Comentarii