A pune un diagnostic și a stabili o terapie rațională pentru producția pomicolă românească actuală, trecută prin evenimentele de după ’89 prin tranziție (nefinalizată încă!) și după aproape două decenii de aderare la UE, totul pe baza „mersului de la sine”, fără nicio busolă, sau măcar o orientare de etapă, ar fi o iluzie chiar pentru o întreprindere cu mare grad de computerizare. Încerc, în măsura disponibilităților și a evenimentelor în domeniu, petrecute în viață, să descifrez unele elemente, pe care le consider de bază, primare, în derularea întregului mers al unor procese în agricultură.
Cu siguranță, conceptul pus în operă de agricultura apuseană, pe baza unor strategii, „de la sămânță la magazin”, ar fi jucat un mare rol în evitarea stării de lucruri actuale, respectiv consumul agro-alimentar, 70-80% asigurat din importuri! Chiar dacă o suport cu amărăciune (vezi „Drama fructului strivit”), consider că ar fi o eroare, o mare eroare, să atribuim drept cauză „fatalitatea” și să încrucișăm brațele. Pământul românesc este frumos, a arătat că este (a fost) și poate fi și mănos! Nu trebuie să acționăm cu „brațele”, gen unii miniștri ai agriculturii – recenți, ci, mai ales, cu ascuțimea gândirii, pe care, punând-o în acțiune, neamul nostru a dovedit că o are în cumpene mult mai grele ale istoriei. Nu este chiar totul pierdut. Dispunem de câteva instituții și personalități în horticultură, care, cu siguranță, pot constitui nucleul organizării pomiculturii în a da tonul întregii agriculturi românești pentru adoptarea unei noi sintagme „gândirea în acțiune”, pe care o sper însușită de societatea românească, așezată, după actualul an electoral. Și poate profităm de istoria prin care au trecut și alte cunoscute țări europene, devenind bogate: mă gândesc la epoca Planului Marshall, ale cărui ultime desfășurări și rezultate le-am cunoscut în 1969, într-un stagiu de 9 luni în Franța.
Citește și Pastila de frumos. De la tradiţie la modernizarea pomiculturii româneşti
În agricultură, pentru maxima profitabilitate a folosirii fondurilor americane (1949-1950) s-au împus două condiții:
I. Un sistem agrar de proprietate și exploatare a pământului cât mai rațional – formarea fermelor viabile, de dimensiuni medii; a fost instituită numita Politică a structurilor de proprietate și exploatare. Totul realizat prin Piața funciară, sprijinită de renta viageră, credit ieftin, facilități fiscale etc. Noi, după ’89 , împinși de „emoție” mai ales, fără analiză și gândire, am mers invers, prin Legea 18/91, către extreme, respectiv pulverizare. Prin retrocedare s-a ajuns la 2,4 ha media pe gospodăria țărănească. Demersul meu din 1991 către președintele țării și notabilități, de transformare a marilor ferme socialiste într-o clasă mijlocie nu a fost luat în seamă!
II. A doua condiție impusă a fost constituirea Consiliilor pe produs, organisme public–private, constituite din reprezentanții tuturor profesiilor de pe filieră, „de la sămânță la magazin”, având alături cercetarea și învățământul, un comisar guvernamental (MA) și Controlor de stat (MFP). Cu personalitate juridică, numit prin Hotărâre de Guvern. Sarcinile Consiliilor pe produs: elaborarea și implementarea Strategiei de dezvoltare a filierei, punerea la dispoziția puterii publice (Ministerului Agriculturii) a fermierilor, o expertiză tehnică, economică și socială care să stea la baza tuturor deciziilor.
În Franța au fost create (și funcționează) 19 astfel de consilii. Am lucrat într-unul, Centrul Tehnic Interprofesional Fructe-Legume (CTIFL). În 2005 a existat obligativitatea, în vederea aderării în UE, de a fi constituite astfel de consilii, similare celor vestice. Am fost convocat la Ministerul Agriculturii, în calitate de președinte al S.N.P.R. Directoarea din Minister, cam perenă pe funcție, necunoscătoare a ceea ce înseamnă C.P., a avut în vedere un fel de sindicat, un grup cu care să facă „discuții”. A și reușit, un fel de caricatură, cu toate că am prezentat statutul și modul de organizare similar celui în care am lucrat în Franța. L-am denumit Grup Tehnic Interprofesional Fructe Legume (GTIFL). Îl voi prezenta în ediția viitoare, în speranța că Pomicultura își va găsi, în sfârșit, busola!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. De la tradiţie la modernizarea pomiculturii româneşti (II)
Citește și Pastila de frumos. „De la tradiţie la modernizarea pomiculturii româneşti” (III)
0 Comentarii