Rușinea de a se consuma în România 70-80% din fructe produse pe alte meridiane ale lumii, mă determină, mă obligă, ca unul dintre participanții direcți la modernizarea pomiculturii românești, să consemnez în intervenția mea, nu atât pentru istorie, dar mai ales pentru generația actuală, că a fost posibil, s-a putut ajunge, chiar la exporturi masive la unele specii (prune, piersici, caise) și la asigurarea cu prisosință a consumului intern la celelalte specii, revenindu-i acesteia, responsabilitatea de a reface patrimoniul pomicol și a găsi soluții specifice contextului socio - economic și politic actual, de integrare avantajoasă în Piața de fructe a U.E.
În termeni tehnici s-au uzitat noțiunile de trecere de la livezile obișnuite, clasice, cu pomi plantați la distanțe mari, cu talie înaltă, coroanele globuloase, la livezile numite și intensive, cu mare densitate de pomi la hectar, talie mică, coroanele de regulă aplatizate, majoritatea pe spalier. Acțiunea, o adevărată revoluție, a avut loc după anul 1960. Autorul acțiunii, profesorul Nicolae Ștefan, absolvent al Fac. De Agricultură de la Cluj, doctorand în URSS cu temă pomicolă, după un directorat la Stațiunea Experimentală Pomicolă Voinești, un stagiu în SUA și documentare în pomicultura apuseană. Debutul, invitarea la București, 1960, a prof. italian Nino Breviglieri. Subliniez, în vogă era învățătura de proveniență sovietică Lâsenco, Miciurin. Plus tripleta Docuceav-Costâceaev-Willans.
În pomicultură, dimpotrivă, începuse trendul distanțelor mari între rândurile de pomi, denumitul sistem agro-pomicol! Granițele de informare spre vest, ale majorității erau închise. Nino Breviglieri ne prezintă un set de diapozitive uluitor: plantații pitice, intensive, de mare densitate, cu coroanele sub formă de „palmetă italiană” aplatizată pe sârmele spalierului. Împreună, repet, cu providențialul prof. Nicolae Stefan, devenit, la București, director al Institutului de Cercetări Horti – Viticole, și eminentul cercetător dr Aurel Șuța, am participat la înființarea primei livezi intensivedin România. În 1962, pe 20 ha, la trupul Izvoare, am plantat toate speciile pomicole, sub formă de palmită experimental, pe mai mulți port – altoi, la diferite distanțe între rânduri și pe rând, atingând densități de până la 1250 pomi/ha. Rezultatele spectaculoase, 3-4 vagoane/ha, după trei ani de la plantare. A început difuzarea, după 1965, la institut și celelalte stațiuni pomicole din țară, la catedrele facultăților de horticultură. Am îndrăznit mai mult, în 1971, înființând o livadă cu 5000 pomi/ha. Rezultatul, până la 7-8 vagoane mere/ha în anul 5-6 după plantare.
În acest context, după obiceiul vremii, se desfășoară, în octombrie 1975, o vizită a „conducerii superioare”, în frunte cu N.Ceaușescu, la Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni, căruia i se prezintă astfel de livezi care îl impresionează. Acesta se adresează unui membru alăturat din delegație: „Vezi Miculescule, în cincinalul viitor numai livezi din astea să faci în țară, iar pe cele existente, rare, să le îndesești”. Ministrul Agriculturii, Angelo Miculescu, îndeplinea atunci și demnitatea de viceprim-ministru al guvernului, grație ponderii desosebite a agriculturii în economie. Cu prilejul vizitei, trecând pe lângă impozanta clădire a Institutului de la Mărăcineni, Ceaușescu a făcut o observație: „de aici ar trebui condusă pomicultura românească”, pe care, „scribii”, activiștii care îl însoțeau în asemenea vizite, au consemnat-o în „Nota” asupra vizitei, aparent minoră, de importanță capitală pentru destinele pomiculturii și ale vieții mele, după cum vom vedea. Acționând, ministrul Miculescu s-a gândit la unitatea pionieră, cu experiență în domeniu.
Altă persoană, de vârstă potrivită în stațiunea Voinești, nu exista. Aveam 42 ani, fiind director de 5 ani al stațiunii. M-a chemat, telefonic, într-o dimineață, ianuarie-februarie, 1976, la Minister, propunându-mi uriașa responsabilitate, ca director general al pomiculturii în Minister. Termen de gândire, o săptămână. Cum sarcinile nu se prea puteau refuza, la 1 aprilie 1976, am devenit bucureștean, împreună cu familia, urmând să primim buletinele de capitală, atât de râvnite în epocă (mai puțin de subsemnatul)! Am fost eu din tripleta Ștefan-Șuța-Isac, care a cercetat și fundamentat la Voinești, adoptarea sistemului intensiv la noi, destinat să generalizeze, să introducă în producția națională, pomicultura modernă. Urmează Trustul Pomiculturii Pitești Mărăcineni.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi, încotro?
Citește și Pastila de frumos. Minunea din satul Pătroaia – Dâmboviţa
0 Comentarii