Web Analytics
scris vineri, 29.12.2023

Retrospectivă! 2023, an cu dezvăluiri în exclusivitate pentru „Jurnalul de Argeş”

Și în 2023, echipa „Jurnalului de Argeș” a redat anchete și dezvăluriri de impact, reportaje și interviuri în exclusivitate.

Retrospectivă! 2023, an cu dezvăluiri în exclusivitate pentru „Jurnalul de Argeş”

Nr. 1483. Soţia lui Radu Vasilică a cerut ajutorul Poliţiei, după ce ex-deputatul ar fi ameninţat-o cu arma!

La începutul anului, soția fostului deputat Radu Vasilică, Ana Denis Vasilică, fostă Oprea, judecătoare pensionată, a sunat la 112, reclamând că soțul ei ar fi amenințat-o cu arma. „E problema noastră, domnule! Nu mai sunt persoană publică. Nu vă spun nici da, nici nu. Vă mulțumesc, la revedere!” – ne-a declarat atunci Radu Vasilică. Potrivit surselor noastre, polițiștii din Ștefănești s-au deplasat la locuința familiei și i-au ridicat arma fostului deputat, care avea permis de portarmă.

Nr. 1484. Rechizitoriu. Anestezistul şi patronii de la Clinica „Teddy Care” din Piteşti au fost trimişi în judecată

În 2020, un copil de 4 ani și 8 luni a intrat în stop cardio-respirator și a murit după o anestezie efectuată la cabinetul stomatologic „Teddy Care” din Pitești. La finalul lui 2022 au fost trimiși în judecată medicul anestezist, Adrian Dinescu, și administratorii Medical Tours Company, Răzvan Savu și Alin Mutu. Procurorii au notat în rechizitoriu faptul că la cabinet s-a permis analgosedarea fără a avea autorizație și instrumentele necesare prevăzute de lege pentru monitorizare și resuscitare, „iar, ca urmare a lipsei dotărilor minime, starea de sănătate a pacientului s-a deteriorat și în final a survenit decesul”, că „minorul nu a fost monitorizat pe parcursul intervenției medicale stomatologice” și că „Teddy Care” nu era utilată cu o cameră cu destinație ATI. În următorul număr, tatăl copilului mort la dentist ne-a declarat: „Trebuie să ne recunoaştem greşelile, că toţi greşim”.

Nr. 1486. Date din rechizitoriul DNA. Cum au fraudat şefele APIA Argeş un concurs de angajare

Șefele APIA Argeș, directoarea Mariana (Pană) Turcescu și adjuncta Delureanu, au fost trimise în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în decembrie 2022, pentru că ar fi dat, în februarie 2021, printr-un intermediar, lista cu subiectele de examen unei candidate la un post de consilier în cadrul APIA Argeş, care, ulterior, ar fi ocupat în mod fraudulos postul. În mai, „Jurnalul de Argeș” a dezvăluit că onorariile avocățești pentru soția directorului adjunct al APIA Central, Cornel Turcescu, și pentru adjuncta acesteia, aproximativ 90.000 de lei, erau suportate de instituție, demers consfințit printr-o ordonanță de urgență.

Nr. 1487. Şefii Direcţiei Silvice Argeş au luat prime de aproape 10.000 euro fiecare

În 2022, Romsilva a alocat prime angajaților din subordine în valoare de zeci de milioane de lei. La Direcțiile Silvice Suceava, Argeș și Bacău au fost propuse prime în valoare de 2,6 milioane lei – lunile noiembrie și decembrie. Conform ziaristului Andrei Ciurcanu, care a scris pe blogul său, pe 23 ianuarie, documentele interne arată că în unele cazuri bonusurile propuse pentru șoferii sau secretarele din unele direcții din țară au fost mai mari decât cele oferite inginerilor silvici sau economiștilor din alte direcții.
La Direcția Silvică Argeș, cele mai mari prime au fost alocate conducerii unității: director – 46.688 lei, director tehnic – 40.852 lei și director economic – 40.630 lei.
Un șofer era încadrat cu o primă de 15.952 lei, un îngrijitor cu 11.048 lei, în timp ce bonusul pentru o secretară pentru lunile noiembrie și decembrie ajungea la 14.629 lei. „Jurnalul” a solicitat, în ianuarie, Direcției Silvice Argeș, care este nivelul acestor sume. Răspunsul l-am primit abia în octombrie, după ce ne-am adresat instanței de judecată. „Valoarea primelor acordate salariaților Direcției Silvice Argeș (inclusiv subunitățile acesteia) în anul 2022 a fost în cuantum de 5.400 mii lei (54 miliarde lei vechi, adică peste 1 milion de euro), reprezentând fond brut de premiere aferent Direcției Silvice Argeș, în conformitate cu realizările la nivelul RNP Romsilva”.

Citește și Deşi a delapidat peste 600.000 lei, Ionuţ Popescu de la ADIA a scăpat cu închisoare cu suspendare

Citește și Suspiciuni de corupţie pe axa Ion Georgescu-Republica Moldova. Primăria Mioveni a finanţat grădiniţa din Măgdăceşti, construită pe un teren cumpărat la suprapreţ de la soţul primăriţei Liuba Cojocaru

Nr. 1489. Doi turci stabiliți în Argeș plâng pentru rudele și prietenii loviți de cutremure

După cutremurele din Turcia, „Jurnalul de Argeș” a luat legătura cu doi turci stabiliți în Argeș. „Imediat cum am auzit ce s-a întâmplat, mi-am sunat familia”, ne-a declarat Guzel Firat, inginer la o companie auto din Dârmănești. Orașul Gaziantep, aproape de epicentrul seismului, a fost al doilea mare oraș turc afectat de cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter, din 6 februarie. Din Gaziantep este și Salih Celik, patronul firmei de turism „Murat” și al restaurantului „Nazar”. Salih se află de 30 de ani în România și, în numele comunității turcești, care numără 600 de compatrioți în Argeș, a organizat o colectă de fonduri și ajutoare.

Nr. 1490. Membrii clanului Boceanu, traficanţii fetei din Godeni ucisă în Elveţia, au primit condamnări de 44 de ani în total

Pe 17 februarie a.c., după doi ani de proces, Tribunalul Argeș a pronunțat prima sențință în cazul a opt bărbați din Argeș, acuzați de proxenetism, printre ei fiind și membrii clanului Boceanu. Boceanu Lucian, liderul clanului, a primit cea mai mare pedeapsă, 12 ani și 10 luni de închisoare. Boceanu Dafinel, cel care a racolat-o pe Mihaela Moloiu, fata de 18 ani, din Godeni, care a sfârșit ucisă de un client, în Elveția, în timp ce se prostitua, a primit 9 ani și 8 luni închisoare. Cei doi frați au dispărut și sunt daţi în urmărire generală. Pe 29 noiembrie a.c., procesul celor opt proxeneți din Câmpulung a ajuns la final. Curtea de Apel Pitești a respins apelurile a 7 inculpați, dar a admis apelul inculpatului Florin Gogoci, întrucât faptele lui s-au prescris.

Nr. 1491. Un dosar de şantaj cu un popă infidel şi un anchetator îndrăgostit de orhidee

Ştirea care a facut vâlvă în perioada respectivă a fost despre argeșeanca reținută de polițiști, acuzată că l-ar fi șantajat pe preotul din comuna Băbana, Laurențiu Meltei, cu transmiterea în spațiul public a unor imagini în care preotul apărea împreună cu amanta. Pe 22 februarie, după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și apoi plasată sub control judiciar. În spiritul adevărului, pentru că „Jurnalul de Argeș” a publicat fotografiile (pe care nu le-a primit de la persoana arestată și pe care le aveau deja mai mulți locuitori ai comunei), s-a reluat istoria acestui scandal care nici nu ar avea un caracter atât de public dacă nu s-ar fi aflat pe buzele credincioșilor din Băbana și nu i-ar avea ca protagoniști pe preotul parohiei (de mai bine de 14 ani) și pe soția acestuia, profesoară de religie, și unul și celălat fiind exemple în societate.

Nr. 1492. Interviu cu piteşteanul care şi-a găsit sora în Canada, după 50 de ani, pe baza unui test ADN

Interviu cu Traian Alexandru, piteșteanul care, după 50 de ani, și-a cunoscut sora mai mare decât el cu un an, de care a fost despărțit la naștere, abandonați în România. Traian Alexandru a jucat la juniorii lui FC Argeș și a fost proprietarul fostului restaurant „Traian Vic”, de lângă Biserica „Sf. Ioan” din Pitești. Din 2008, Traian locuiește în Toronto, Canada, acolo unde și-a cunoscut și sora. Potrivit publicaţiei CBC, cei doi au descoperit că sunt frați datorită unui test ADN făcut individual și încărcat pe un site.

Nr. 1493. Hoţu’ neprins e negustor cinstit?! Afaceristul George Dumitrescu, zis şi George „Hoţu”, a scăpat de dosarul „Balastiera 1”

Este vorba despre dosarul „Balastiera 1” sau „Amfora”, în care a fost cercetat afaceristul George Dumitrescu, alias „Hoțu”, pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi exploatare de agregate minerale fără licenţă, și trimis în judecată în 2016 pentru un prejudiciu de 10.525.873 de lei, adică 2 milioane şi jumătate de euro. Tribunalul Argeș l-a condamnat pe George Dumitrescu, în 2020, la 6 ani închisoare, deși, în primă fază, în 2017, îl achitase. Sentința a fost atacată, iar, pe 9 martie 2023, Curtea de Apel Pitești a stabilit că a intervenit prescripția răspunderii penale și, astfel, s-au prescris faptele lui, ale firmei sale, fostă Amfora Plus Trans, și ale celorlalți 9 inculpați.

Nr. 1494. Nicola Inquieto, audiat în videoconferinţă la Judecătoria Piteşti: „Mă simt vinovat moral”

În acest articol am prezentat cum a fost, pe 15 martie, la procesul tânărului mort pe şantierul de blocuri din Găvana, derulat la Judecătoria Pitești, când a intrat pentru prima dată în videoconferință italianul Nicola Inquieto. Pe 17 august 2016, Marius Virgil Vasile, un tânăr de 24 de ani, a murit căzând pe beton, de pe o macara pe care încerca să o repare, pe șantierul de blocuri din Găvana al italianului. Încă din 2018, Inquieto este acuzat de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, împreună cu firma sa, SC Daniela Construcții SRL, și șeful de șantier Nicolae Diaconu. Italianul a fost condamnat în 2021, de Curtea de Apel din Napoli, la 14 ani de carceră pentru apartenență la organizația mafiotă Camorra și se află încarcerat în Sicilia.

Nr. 1495. Video. Răscoală la Boţeşti împotriva OMV Petrom!

A fost răscoală în centrul comunei Boțești, în martie. Locuitorii n-au mai avut linişte de când au aflat că o mare corporaţie, OMV Petrom, avea de gând să facă la ei acasă un depozit subteran de dioxid de carbon, cel mai mare din Europa. Oamenii au protestat în centrul comunei, punându-l la zid pe primarul Nicolae-Mihai Bundă, pe care l-au acuzat că s-a înţeles cu OMV fără să se consulte cu ei. Corporația se angajase să le construiască două poduri şi să le pietruiască drumurile, dar a cedat în faţa presiunii sociale şi a abandonat proiectul.

Nr. 1496. Moarte suspectă a unui subofiţer SRI la Spitalul Judeţean

Pe 26 martie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Marian Popa, subofițer în rezervă SRI, a murit intubat în secția ATI, iar la autopsie s-a descoperit că proteza dentară îi căzuse în gât și îi obtura calea respiratorie spre plămânul stâng. Poliția a deschis dosar penal de ucidere din culpă, iar spitalul a demarat o anchetă. Viorica Popa a venit pe 3 aprilie la redacția „Jurnalului de Argeș” și a povestit ultimele zile ale soțului său.

Citește și Din nou mare scandal la Biblioteca Judeţeană! Managerul Mihaela Voinicu, acuzată de o salariată că a picat-o „în bătaie de joc” la examenul de promovare!

Citește și Concluziile raportului de control al ISC la Bulevardul „Pardon”: haos în documente

Nr. 1497. Mătuşa primarului din Topoloveni a împlinit 100 de ani! A fost la înmormântarea reginei Maria!

În aprilie, Lucia Cociocianu, mătușa primarului din Topoloveni, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. A fost inginer proiectant, dar și cadru didactic, iar edilul Gheorghe Boțârcă a ținut să o felicite personal, ducându-se la locuința ei din capitală și dăruindu-i flori și un tort omagial. Sărbătorita, topoloveancă la origine, a povestit amănunte trăite de ea pe vremuri. „Am văzut oameni plângând că a murit regina Maria! Unde mai plângi acum regine?!”, ne-a declarat, în exclusivitate, Lucia Cociocianu.

Nr. 1498. Amănunte de coşmar din dosarul de abuz sexual al nepoatei de doar 14 ani a patronilor de la „Building Astrom”

„Jurnalul de Argeș” a scris despre cum nepoata lui Alexandru Radu, fostul patron al firmei „Building Astrom”, a fost internată de urgență într-un centru de primire a minorilor în urma unei evaluări a DGASPC Argeș. Articolul cuprinde momentele teribile pe care le-a trăit o fetiță la doar 14 ani și cum a fost drogată cu unele dintre cele mai puternice substanțe ce afectează creierul și care, la Pitești, sunt furnizate cu… taxiul! Într-un număr din vară, „Jurnalul de Argeș” a dezvăluit abuzurile unei educatoare de la Centrul de Tip Familial din Găvana. Poliția a fost sesizată că minora ar fi fost abuzată de educatoare și că ar fi întreținut acte sexuale cu 7 bărbați, printre care și un minor, instituționalizat ca și ea. „Nu comentez”, ne-a a spus educatoarea Isabela Conea, plasată, atunci, sub control judiciar.

Nr. 1499. Sex cu finalizare la 112 în sediul secţiei de poliţie Schitu Goleşti

Pe 20 aprilie, șeful Postului de Poliție Schitu Golești, lider al sindicatului Europol din Argeș, a fost surprins în sediu cu o subordonată. Cei doi se retrăseseră acolo la finalul programului, dar au fost urmăriți de soțul femeii. Bărbatul înșelat a încercat să intre peste amorezi, dar nu a reușit, ușa fiind încuiată. El a filmat câteva secvențe și a sunat la 112. A fost nevoie de intervenția mascaților pentru a fi spartă ușa.

Nr. 1500. Un albanez stabilit la Davideşti făcea trafic de droguri în stil mare

Pe 19 aprilie 2023, albanezul Nikaj Benard, cu domiciliul în Davidești, a fost condamnat definitiv, la Curtea de Apel Pitești, la 6 ani și 6 luni închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Martori în procesul lui au fost Rohozneanu Uțu-Claudiu, cunoscut ca „împăratul” interlopilor, originar din Arad, Vasile Cristian Florian şi Stoica Marius, condamnați și ei, în septembrie 2022, la ani grei de închisoare în alt dosar, tot pentru trafic de droguri, de către Tribunalul Argeș. Pe cei patru inculpați îi leagă o cantitate mare de droguri de risc, traficată în țară.

Nr. 1502. Prim-procuroarea de la Parchetul Costeşti, judecată de Consiliul Superior al Magistraturii

„Jurnalul” a scris despre dosarul disciplinar al unei șefe de parchet din Argeș în cazul căreia Inspecția Judiciară a fost sesizată. Este vorba despre Mariana-Lorella Topliceanu, prim-procuroarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești. În 10 martie 2023, avocatul Gheorghe Ionescu-John i-a făcut procuroarei plângere la Inspecția Judiciară, acuzând-o de o abatere disciplinară.

Nr. 1503. „De ce să mă tem de Chiriloiu? De chinezi mi-e mai teamă!”

Fostul şef al depozitului de la Fabrica de cherestea Domneşti, Neculae Voican, care și-a dat demisia în 2016, ne-a prezentat dezvăluiri despre afacerile bănoase ale directorului Direcţiei Silvice Argeş cu chinezii. În numerele anterioare, „Jurnalul de Argeș” prezentase o scrisoare a unor foști și actuali salariați de la Direcția Silvică Argeș în care ei vorbeau, printre altele, despre nereguli la Fabrica de cherestea Domnești.

Nr. 1504. Ultimele zile ale ziaristului Adi Ilinca

Jurnalistul argeșean Adi Ilinca s-a stins din viață în noaptea de 26 mai, în azilul „Casa Seniorilor” din Pitești. Avea 48 de ani împliniți în noiembrie. Suferea enorm, fusese operat cu ani în urmă de o tumoră cerebrală, într-un spital din Germania, însă boala cumplită a recidivat a treia oară în toamna lui 2022. Avea un săptămânal, „Impuls de Argeş”, creat în urmă cu şapte ani şi pe care îl scosese în ultimul timp, cu intermitenţe, atât cât îl mai ţineau puterile. Ziaristul a murit internat lângă mama lui, de asemenea bolnavă, și având-o alături pe prietena care nu l-a părăsit până la sfârșit.

Nr. 1505. Medici condamnaţi pentru moartea unui copil în Spitalul din Curtea de Argeş

Doi medici de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, Sanda Cernat și Tomiță Perju, au fost condamnați la 2 ani închisoare cu suspendare, pe 31 mai a.c., după ce, în aprilie 2015, Andrei Turcu, un băiețel de 8 ani, din Corbeni, a murit la o zi după ce a fost internat. „Inculpații aveau obligația de a îndruma pacientul la o altă unitate medicală de rang superior”, se spune în motivarea sentinței.

Nr. 1506. 16 ani de închisoare pentru şoferul care a întors TIR-ul pe A1 şi a curmat două vieţi

Tragedia s-a petrecut pe 18 august 2020, în jurul orei 00:58, la intrarea în Pitești. Cătălin Costăchioaia avea montat un dispozitiv care împiedica timpii de conducere, a întors tirul pe autostradă și a mers pe contrasens cu luminile stinse ca să evite un control al ISCTR. Șoferul unui BMW n-a mai putut evita impactul, astfel că fetița sa în vârstă de doar 1 an și 10 luni a murit pe loc, iar soția sa, o tânără avocată, în vârstă de 25 de ani, a murit la Spitalul Județean Argeș. Sentința definitivă a fost dată de Curtea de Apel Pitești la sfârșitul lunii mai 2023, șoferul a fost condamnat la 16 ani închisoare și obligat să plătească daune de 350.000 euro în solidar cu BAAR.

Nr. 1507. Ce destin! Frații Nicolescu au murit la trei zile distanță și la aceeași oră

Pe 15 iunie, la Rădeşti, a fost înmormântat Constantin Nicolescu, fost lider al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș. Cu limbă de moarte, Constantin Nicolescu a cerut să nu-i cânte fanfara la înmormântare.
Vineri, 16 iunie, la o clinică din Bucureşti, la aproximativ aceeași oră (16) când a fost înregistrat decesul acestuia, a murit și fratele lui mai mare, Valeriu Nicolescu, fost primar al Piteștiului între anii 1974-1982, și consilier local al municipiului în perioada 2000-2008.

Citește și Final de proces pentru clanul Boceanu din Câmpulung. Un proxenet a „închiriat” o victimă pentru 8.000 de lei şi a scăpat nepedepsit

Nr. 1508. Motivul pentru care asasinul din Bascov nu regretă că şi-a ucis mama, tatăl, fratele, sora şi nepoata…

Viorel Letcan, bărbatul din Bascov care și-a ucis cu ferocitate mama, tatăl, fratele, sora și nepoata de doar cinci ani, în august 2022, va sta toată viața la închisoare. Pe 21 iunie 2023, la Curtea de Apel Pitești s-a respins apelul inculpatului, definitiv, și a rămas condamnat pe viață pentru omor calificat în formă continuată. Viorel Letcan a recunoscut faptele, dar a spus la audieri că nu le regretă. În motivarea sentinței se precizează că mobilul criminalului a fost „cel al răzbunării pentru modul în care victimele s-ar fi purtat față de inculpat de-a lungul timpului”. Expertiza psihiatrică a arătat că bărbatul a avut discernământ, iar acesta a fost obligat la plata a 700.000 euro daune morale.

Nr. 1510. Cadou de pensionare de la Romsilva: 1,8 miliarde de lei vechi pentru fostul şef de la Ocolul Aninoasa

„Jurnalul de Argeș” a scris despre cadoul baban de la stat pe care urma să îl primească fostul șef al OS Aninoasa, al OS Domnești și fost șef al fabricii de cherestea de la Domnești, Gheorghe Ivașcu, la retragerea din activitate. Este vorba de un miliard și vreo opt sute de mii de lei, reprezentând zece salarii compensatorii. Șeful actual al OS Domnești, Virgil Zamfira: „Nu știu dacă va fi chiar atât, dar undeva pe acolo. Cu dările datorate la stat se ajunge acolo, da. Au mai ieșit salariați la pensie. Da, la toți se aplică, dar e în funcție de anii lucrați în Romsilva, că nu vii să lucrezi un an și apoi să beneficiezi de zece salarii. Trebuie să ai minim zece ani lucrați în Romsilva. (…)?”

Nr. 1511. Contabilul de la FC Argeş care l-a şantajat pe călugărul-amant de la Călineşti a fost condamnat

La Judecătoria Topoloveni a luat sfârșit procesul dintre contabilul de la FC Argeș, Marius Mihalcea, şi călugărul Costel Amarinei, de la Mănăstirea „Sf. Ierarh Calinic” Călinești, care a avut o relație extraconjugală cu soția contabilului. Omul bisericii a făcut plângere că este șantajat, iar contabilul a fost prins în flagrant după ce primise o parte din bani. În sentinţă s-a stabilit că prejudiciul era în mare parte acoperit, iar Marius Mihalcea a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Călugărul a fost oprit de la slujire și i s-a dat un canon.

Nr. 1512. Un bătrân nesupravegheat a dispărut 5 zile de la un cămin din Leordeni, după ce a sărit gardul

Pe 5 iulie, un bărbat de 78 de ani, din Pitești, cazat de cinci ani la un centru privat de vârstnici din Leordeni, a sărit gardul și a dispărut. A fost găsit abia 5 zile mai târziu, lângă Gara Leordeni, căzut într-un tufiș, cu răni. A stat la ATI de la Spitalul Județean și i-a fost amputată o mână. „Nu a fost supravegheat” și „El căpătase o fixație de o lună de zile și i-am spus patroanei: «Vezi că mie mi-a spus că sare gardul»”, ne-a relatat fiul bărbatului. În replică, administratorul centrului: „Beneficiarii din centrul nostru nu trăiesc într-o pușcărie” și „Eu nu îi restricționez pe acești beneficiari, nu pot să stau în cămin cu ușa încuiată”.

Nr. 1513. Avocatul Panţoiu l-a vizitat în puşcărie pe Tudor Pendiuc: „E tanc, rezistă, dar pe dinafară. Pe dinăuntru se adună amarul…”

Condamnat definitiv la patru ani de închisoare în dosarul Publitrans, alături de Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsâi, Tudor Pendiuc (69 de ani), fost primar al Piteştiului, a ajuns pe 5 mai la Penitenciarul Mioveni, apoi a fost mutat la Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova. Avocatul Dan Panțoiu ne-a spus că acesta a fost dus la Craiova pentru că orice pedeapsă mai mare de trei ani se execută în regim penitenciar de maximă siguranță. Ulterior a ajuns iar la Mioveni.

Nr. 1515. Scandalul de corupţie de la Arestul IPJ Argeş ia amploare! Poliţişti, pe surse: „Marangoci avea locuri doar pentru cei arestaţi preventiv de pe care putea să mulgă ceva”

În vară, șeful Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, cms-șef Ciprian Marangoci, a fost arestat după ce a fost prins în flagrant când primea mită, de la o persoană aflată în arest preventiv, 500 de euro și un cartuș de țigări. Superiorii din Inspectorat au declarat că ei nu știau și că nu tolerează astfel de fapte. „Jurnalul” a prezentat discuții purtate de polițiști pe rețelele de socializare, care demonstrează că situația de la Arest era cunoscută de multă lume din sistem. „Jurnalul de Argeș”, în temeiul Legii 544/2001, l-a întrebat pe inspector-șef adjunct Gabriel Gherghe dacă l-a propus pe Ciprian Mihai Marangoci pentru salariul de merit. Adjunctul ne-a răspuns că e „informaţie clasificată”. Președintele Sindicatului Ofițerilor de Poliție din România, Gabriel Pielmuș, a cerut demisii de onoare la nivelul conducerii IPJ Argeș.

Nr. 1517. Sanctuarul de urşi de la Zărneşti a vrut să preia doi urşi de pe Transfăgărăşan. Direcţia Silvică Argeş n-a fost de acord

Activiști cunocuți au avut un demers în sensul preluării unui urs fără o labă de pe Transfăgărășan, precum și a altuia, tot fără o labă, care nu prea iese în stradă și transferării lor la Sanctuarul de urși de la Zărnești. După ce ASPADA (Asociația pentru Susținerea, Promovarea și Aplicarea Drepturilor Animalelor) a inițiat un dialog cu autoritățile în materie, acestea s-au sucit. E vorba de Direcția Silvică Argeș, care inițial ar fi fost de acord cu transferul și au fost făcuți câțiva pași, apoi operațiunea a fost întreruptă.

Citește și Exclusiv. Poze cu vila primarului din Mioveni, pe care DNA a pus sechestru

Citește și Scandalos! Judecata lui Sorin Balaş & Co pentru infracţiuni silvice „merge” din amânare în amânare spre prescripţia izbăvitoare!

Nr. 1518. După cort de nunţi în Pădurea Trivale, patronul de la „Rehoma” vrea să construiască şi complex de agrement

Nicolae Popescu, patronul de la „Rehoma”, vrea să construiască un complex de agrement în Pădurea Trivale, pe teren privat. În 2022 a ridicat un cort de nunți demontabil, care a funcționat fără autorizație și pentru care a primit amendă de 5.000 lei. În vara lui 2023 a fost iarăși amendat, cu 10.000 de lei, tot pentru că salonul a funcționat fără autorizație. Controale la cortul de nunți a făcut Ocolul Silvic Pitești și Garda Forestieră, după ce consilierul local Sorin Apostoliceanu a trimis sesizări, în urma cărora a fost aplicată o amendă în septembrie 2023, de 10.000 lei, pentru amplasarea cortului. În numărul următor, Bogdan Popescu, fiul omului de afaceri, ne-a spus că există un proces cu Municipiul Piteşti – Poliția Locală, pentru amenda primită, și că proprietatea familiei are statut de pădure-parc încă din 2021.

Nr. 1519. Clasare pe toată linia în dosarul militarilor morţi în râpă la Valea Urdii. Parchetul Militar a dat vina pe… vară

„Jurnalul de Argeș” a scris despre tragedia care a avut loc la Valea Urdii, în iunie 2017, când un camion a căzut în gol și trei militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte – Dragoslavele și-au pierdut viața, iar alți zece au fost grav răniți. Cei trei militari care au murit pe 29 iunie erau plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader. După șase ani de așteptări a venit și răspunsul la întrebările rudelor. Un procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București le-a trimis ordonanța de clasare a cauzei, pe toată linia a tuturor acuzațiilor!

Nr. 1521. Soră contra soră şi mama – la mijloc!!! Scandal monstru în cimitir, la înmormântarea bătrânei de la casa-azil din Prundu!

În luna iulie, o femeie și-a reclamat sora, proprietară a unei case-azil din Prundu care adăpostea cinci persoane cu handicap. Georgeta Baros, cea care a făcut sesizarea, era îngrijorată de felul în care arată mama ei, în vârstă de 88 de ani, grav bolnavă, care locuia în casa respectivă. Pe 11 iulie, polițiștii din Pitești au verificat acel imobil despre care aveau informații că nu are autorizație. „M-au controlat, a venit o armată întreagă! Dacă eram în neregulă, nu-mi luau toți bătrânii?!”- întreba retoric Mariana Ucak, proprietara casei-azil. Între timp, mama celor două femei a murit, iar la înmormântarea de la cimitirul din Prundu au fost secvențe de pomină și a fost nevoie de intervenția Poliției.

Nr. 1523. Stelică Crăciun a cerut aprobare la IPJ Argeş să-i ducă pachet în arest primarului Ion Georgescu

Controversatul om de afaceri din Mărăcineni, Stelică Crăciun, cel care, în februarie anul trecut, l-a agresat în sediul Primăriei Mioveni, chiar pe edilul-şef Ion Georgescu, faptă pentru care acesta l-a dat în judecată, a făcut un gest la care nu se aştepta nimeni. Pe 5 octombrie, a doua zi după ce procurorii DNA l-au săltat pe primar în dosarul de trafic de influenţă, s-a adresat în scris comandantului Poliţiei Argeş, solicitând să i se aprobe „aducerea unui pachet cu alimente la arestul IPJ pentru numitul Georgescu Ion, reţinut de DNA”.

Citește și Blocul firmei Titidan are penthouse „invizibil”

Nr. 1524. Lovitură de teatru în dosarul de la DNA Piteşti. Constructorul Briciu returnează banii către DGASPC Argeş, dar vrea cele 5 case înapoi

Dosarul celor cinci case de tip familial de la Ștefănești achiziționate de către DGASPC Argeș! Constructorul Sorin Petru Briciu – căruia procurorii DNA Pitești i-au pus sechestru pe avere până la concurența sumei de 800.000 euro, contravaloarea celor cinci case considerate a fi cumpărate la prețuri supraevaluate și după o procedură viciată – vrea să înapoieze banii către DGASPC Argeș și să redevină proprietar al celor cinci imobile.

Nr. 1526. Panică la Şcoala nr. 5 Piteşti! Directoarea a chemat Poliţia pentru un profesor turbulent

La Școala nr. 5 „Nicolae Iorga” din Pitești, poliția a ajuns de două ori în această toamnă. Un profesor de sport cu un comportament ciudat i-a cerut bani unui coleg, a vrut să îi dea peste telefon când acesta a chemat Poliția şi a încercat să distrugă camerele video cu mătura. Poliția a fost chemată chiar de către directoare.

Nr. 1527. A fost arestat şi Tony Colombo, cântăreţul Camorrei pe care Nicola Inquieto l-a adus la Piteşti

La începutul lunii noiembrie a fost arestat și Tony Colombo, cântărețul de suflet al lui Nicola Inquieto și al Camorrei, împreună cu soţia sa, Tina Rispoli, văduva lui Gaetano Marino, șefului mafiei napoletane. În 2017, Tony Colombo a venit la Pitești, în „curtea” prietenului său Nicola Inqueto, iar aici a realizat și un filmuleț pe care l-a postat pe Facebook. Colombo și soția sa se numără printre cele 27 de persoane reținute în timpul unor raiduri ale poliției care au vizat clanul Di Lauro, scrie The Guardian.

Nr. 1528. Fiul judecătoarei Elena Ungureanu, nepotul ex-prefectului Tămagă, a scăpat basma curată după ce a tăiat doi tineri în Piteşti

În septembrie 2020, fiul judecătoarei Elena Diana Ungureanu și nepotul lui Constantin Tămagă, fostul senator și prefect de Argeș, a fost implicat într-un scandal cu armă albă. Alexandru Bogdan Ungureanu, pe atunci în vârstă de 16 ani, a fost reținut de polițiști după ce și-a tăiat prietenii cu un briceag în fața unei săli de fitness din Pitești. Procesul a încetat în 2021, întrucât persoanele vătămate și-au retras plângerile prealabile, iar sentința a rămas definitivă în 2022.

Citește și Dosarul ursului din Argeş „salvat prin omorâre” a fost soluţionat cu „Autori Neidentificaţi”!

Nr. 1529. Cadavrul mumificat găsit la Leordeni era al fostului medic al lui Traian Băsescu

Doru Mihail Dinu Cristea, doctor de medicină internă, a fost găsit, în noiembrie, decedat în locuința sa din satul Cârciumărești, comuna Leordeni, după câteva luni, întrucât cadavrul era în putrefacție. Doctorul avea 76 de ani, trăia singur de câțiva ani și își construise o troiță în fața vilei sale. În București, fostul doctor a avut cabinet individual de medicină internă în Sectorul 5 și a fost o perioadă chiar medicul lui Traian Băsescu, după cum i-a mărturisit el însuși, în urmă cu un an, unei persoane în care avea încredere.

Nr. 1530. Blocul firmei „Titidan” are penthouse „invizibil”

„Jurnalul de Argeș” a dezvăluit, încă din 2022, că blocul „Titidan” din centrul Piteştiului, vecin direct cu Inspectoratul de Stat în Construcții Argeș și vecin la vreo 200 m cu Primăria Piteşti, are un etaj în plus despre care se susține că ar fi o simplă ”pergolă”, deși e vorba de mai multe penthouse-uri, lucru confirmat inclusiv de agentul imobiliar contactat de noi. În acest număr, „Jurnalul de Argeș” a relatat cum s-a ajuns aici, la un etaj în plus fără autorizație. În această toamnă, „Jurnalul de Argeș” a câștigat un proces cu ISC Argeș după ce reprezentanții instituției au refuzat să ne comunice, în baza Legii 544, dacă și-au construit modernul sediu cu aviz de la Direcția de Cultură Argeș, așa cum cere legea, deoarece se afla pe un sit urban.

Nr. 1531. Poze cu vila primarului din Mioveni, pe care DNA a pus sechestru

„Jurnalul de Argeş” a prezentat fotografii cu exteriorul vilei lui Ion Georgescu, primarul suspendat al Mioveniului, arestat și trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție. DNA spune că imobilul, „evaluat la 317.613 euro (fără finisajele interioare), a fost dobândit, prin construire, cu sume de bani ce provin din activităţi infracţionale”.

Nr. 1532. Suspiciuni de corupţie pe axa Ion Georgescu-Republica Moldova. Primăria Mioveni a finanţat grădiniţa din Măgdăceşti, construită pe un teren cumpărat la suprapreţ de la soţul primăriţei Liuba Cojocaru

Site-ul anticorupție.md din Republica Moldova scrie că primăriţa din Măgdăceşti, Liuba Cojocaru, a vândut, în 2018, administraţiei locale un imobil şi terenul aferent unei grădinițe la care Primaria Mioveni a contribuit cu 4.500.000 lei moldovenești (echivalentul a 1.163.391 RON). Terenul și imobilul pe care familia Liubei Cojocaru, prin soțul Victor Cojocaru, le-a vândut primăriei cu 1.600.000 de lei ca să amenajeze grădinița finanțată din bugetul Mioveniului au fost cumpărate de ei, în 2006, tot de la Primăria Măgdăcești, însă cu o sumă mult mai mică, 300.000 de lei. Primarul suspendat al Mioveniului, Ion Georgescu, mai voia să bage 500.000 euro din banii Mioveniului într-un complex cultural-sportiv la Măgdăceşti.

Nr. 1533. Cum a fost la pomana porcului la Câmpulung, cu Mircea Lucescu

Cel mai titrat antrenor de fotbal din România, Mircea Lucescu, și „patriarhul” presei sportive din țara noastră, Ovidiu Ioanițoaia au fost oaspeții lui Constantin „Țil” Popescu, duminică, 17 decembrie, la Restaurantul „Ciobănașu” din Câmpulung, unde au participat la pomana unui porc. Constantin „Țil” Popescu, patronul de la Ciobănașu’, finul regretatului fotbalist de legendă Nicolae Dobrin, ne-a spus într-un interviu că familia Lucescu face și Revelionul la Câmpulung.

Citește și Într-un dosar de tentativă de omor, Dani Mocanu a fost pus în libertate după mai bine de un an de arest la domiciliu!

Citește și Tânărul mort pe şantierul lui Inquieto se răsuceşte în mormânt, iar procesul trenează

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită