El a vândut cocaină la o vulcanizare-restaurant al cărei proprietar era
A turnat alți doi dealeri de droguri ca să i se reducă pedeapsa
Un piteștean de 51 de ani a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Virgil Mîrțoiu vindea cocaină chiar la vulcanizarea – restaurant din Bradu, la care este proprietar. Acesta a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de crimă organizată. Pentru că a turnat alți doi traficanți de droguri, instanța i-a redus pedeapsa la 3 ani și 4 luni închisoare.
Investigatorii au pus la cale două cumpărări autorizate de droguri de la inculpat
Cercetările au pornit după ce, pe 23 septembrie 2022, cineva a făcut denunț la DIICOT-ST Pitești împotriva inculpatului. În rechizitoriul din 25 ianuarie 2023, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT Piteşti, prin care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, s-a reţinut că acesta „a vândut la datele de 24.10.2022 și 08.11.2022, colaboratorului cu identitate reală, 0,73 grame cocaină, contra sumei de 400 lei, respectiv 0,59 grame cocaină, tot contra sumei de 400 lei, iar la data de 06.12.2022 a deținut (la adresa din Bradu, n. red.) 17 grame cocaină”.
Anchetatorii au orchestrat două cumpărări autorizate de droguri de la inculpat, folosind bani din fondurile speciale al IGPR. Prima dată, pe 24 octombrie 2022, în jurul orei 19, un colaborator al anchetatorilor a mers să cumpere cocaina de la inculpat contra prețului de 400-500 de lei per gram. A intrat în vulcanizarea și restaurantul „La Taverna” din Bradu pentru a se întâlni cu inculpatul, iar după aproximativ două minute a revenit la autoturismul său și a plecat din zona restaurantului. Ulterior, colaboratorul a înmânat investigatorului sub acoperire o doză din folie de plastic în care se afla cocaina cumpărată de la inculpat cu 400 de lei. Pe 8 noiembrie, tot seara, colaboratorul a mers iarăși la inculpat pentru a cumpăra droguri. Inculpatul îl aștepta în fața locației, iar după aproximativ un minut colaboratorul a plecat și i-a înmânat investigatorului o doză din folie de plastic în care se afla cocaina cumpărată tot cu 400 de lei.
Pe 6 decembrie 2022 s-a făcut o percheziție la restaurantul al cărei administrator este inculpatul, și acolo au fost identificate un cântar electronic cu urme de materie și o pungă de plastic transparent în care se afla o substanță albă.
„Având în vedere faptul că inculpatul a vândut la datele de 24.10.2022 și 08.11.2022 colaboratorului același tip de drog, din aceeași locație și deținea și instrumentar dedicat traficului de droguri, este evident ca acesta deținea și cantitatea descoperită cu ocazia percheziției domiciliare în vederea vânzării, motiv pentru care s-a dispus extinderea acțiunii penale în cauză”, se arată în motivarea Curții de Apel Pitești. Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut infracțiunea. Cei 800 de lei primiți în schimbul cocainei au fost confiscați, la fel ca drogurile și cântarul electronic folosite în activitatea infracțională.
Condamnatul a turnat și i s-a redus pedeapsa
Bărbatul a formulat un denunţ prin care au fost trimiși în judecată doi inculpaţi pentru infracţiunile de efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de mare risc, denunț care a determinat reducerea pedepsei sale. Astfel, pe 13 octombrie a.c., Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la trei ani și patru luni închisoare, de la cinci ani, cât îi dăduse în mai 2023 Tribunalul Argeș. Fişa de cazier judiciar a inculpatului arată că acesta „a fost condamnat anterior pentru comiterea de infracţiuni de crimă organizată, precum şi pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului”.
Citește și Deşi nu se aflau în cele mai bune relaţii, deputatul Bălăşoiu îl apără pe primarul Georgescu
0 Comentarii