Web Analytics

articol scris joi, 19 octombrie 2023

Ministrul Mircea Fechet, implorat să „convingă” Prefectura Argeş să facă dreptate la Direcţia Silvică

Adevărul nu trebuie ascuns sub preș. Un argeșean, care dorește să rămână anonim, a scris Jurnalului de Argeș și lui Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), rugându-l să „vadă” și să transmită Prefecturii Argeș problemele sesizate, atât de el, cât și de unii salariați sau foști salariați ai Direcției Silvice Argeș, pentru a se lua măsuri. Asta pentru că, spune argeșeanul cu pricina, „Precedentele sesizări, rapoarte, memorii și informări, trimise atât de mine, cât și de presa locală și de mai mulți salariați și foști salariați ai Direcției Silvice Argeș, au fost ignorate în mod repetat de către miniștrii și directorii generali ai Romsilva, aceștia blocând permanent orice încercare de a se face dreptate și de a se (re)impune respectarea legii la nivelul Direcției Silvice Argeș”. În scrisoarea sa, omul prezintă și cazul inginerului silvic Sever Pahonțu (foto stânga), al cărui memoriu trimis Instituției Prefectului din județul Argeș înainte de a muri a rămas până în ziua de astăzi fără răspuns.

Ministrul Fechet a aflat la ce orori a fost supus fostul șef al Ocolului Silvic Vidraru

Iată ce scrie în memoriul ajuns, acum, în mâinile ministrului Mircea Fechet, după ce i-a fost transmis (degeaba!) și predecesorului său, Tánczos Barna: „Cu aproape patru ani în urmă, din cauza comportamentului odios al acestui funcționar public, (n.n. - autorul se referă la Armand Chiriloiu, directorul DS Argeș), s-a petrecut un eveniment cumplit: decesul inginerului silvic argeșean Sever Pahonțu, după aproape 6 ani de tortură fizică și psihică incredibilă. Ca să înțelegeți proporțiile tragediei, vă prezentăm, succint, o parte din acuzele extrem de grave care i-au fost aduse de inginerul silvic Sever Pahonțu, între timp decedat, într-un memoriu adresat Instituției Prefectului de la acea vreme.
Acuzațiile aduse de Pahonțu lui Chiriloiu erau îngrozitoare:

  • că i s-a cerut să o scape de pușcărie pe Alina Chiriloiu, soția șefului de la D.S Argeș, intervenind la judecătoarea Pahonțu (soția lui), la acea vreme președinte al Judecătoriei Curtea de Argeș;
  • că a fost inițiată o campanie sistematică de denigrare și de hărțuire contra sa, cu scopul concret de a fi îndepărtat definitiv din sistemul silvic prin acordarea de calificative necorespunzătoare, prin mutări abuzive de la un ocol la altul, prin impunerea unor condiții de muncă periculoase pentru sănătate și a unor sarcini de serviciu abuzive;
  • că a formulat împotriva sa nu mai puțin de 5 plângeri penale (toate soldate cu neînceperea urmăririi penale) și i-a suspendat contractul de muncă începând cu data de 14 octombrie 2014 (sancțiune anulată de instanță);
  • că, pe fondul stresului, starea de sănătate i s-a deteriorat, iar în lunile ianuarie și februarie 2016 a fost internat la Spitalul Universitar de urgență București pentru afecțiuni ale ficatului, hipertensiune arterială și diabet!

În cele din urmă, Sever Pahonțu a murit de un cancer galopant, provocat de presiunile și teroarea în care a fost obligat să lucreze. Foștilor săi colegi de la Direcția Silvică Argeș li s-a interzis în mod expres de către directorul Armand Chiriloiu până și să participe la înmormântare. Pare greu de crezut, pare o nebunie, dar este purul adevăr!”

Citește și Directorul Armand Chiriloiu de la Silvic – prins în offside cu ciocanul de marcat

Moartea inginerului Pahonțu i-a impresionat pe silvicultorii argeșeni

Fostul șef al Ocolului Silvic Vidraru, inginerul Sever Pahonțu, s-a stins din viață la sfârșitul anului 2018, după o dramă care i-a impresionat pe silvicultorii din Argeș. Prea puțini au îndrăznit însă să meargă la înmormântare sau măcar cu o lumânare la căpătâiul fostului coleg, deoarece niciun silvicultor cu funcție nu a dorit să-și atragă mânia lui Armand Chiriloiu (foto dreapta). În 2016, cu doi ani înainte de a muri, într-un memoriu plin de dramatism adresat prefectului de Argeș de atunci, fostul șef de ocol, Sever Pahonțu, descria cu lux de amănunte umilințele la care a fost supus de Armand Chiriloiu, după ce acesta a ajuns la conducerea Direcției Silvice Argeș. Cauza șicanelor, după cum arăta în document Sever Pahonțu, a fost tocmai refuzul lui de a interveni pe lângă soția sa, fostă președintă a Judecătoriei Curtea de Argeș, în dosarul de corupție în care Alina Chiriloiu, soția lui Armand Chriloiu, fusese trimisă în judecată chiar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
L-am sunat şi pe dl. Chiriloiu, dar nu a răspuns la telefon până la închiderea ediţiei.

Citește și „De ce să mă tem de Chiriloiu? De chinezi mi-e mai teamă!”

Citește și „Bănuiesc că, din fabrică, Chiriloiu trage cel puţin trei miliarde lunar, bani vechi!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Nazare nu exclude taxe și impozite noi în 2027: „Nu îmi doresc, dar avem nevoie de sustenabilitate” 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program […] Citește!

Înșelăciune de 25.000 de euro. Piteștean păgubit

Un bărbat de 31 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din […] Citește!

Pitești. A trecut pe roșu și l-a văzut Poliția. Ce a urmat

Marți, 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!