În timpul regimului comunist, preoții au avut de ales între a se supune regimului, sau să suporte ani grei de temniță. Din a doua categorie, mai puțin numeroasă decât prima, a făcut parte și Ion Druțu, originar din Stoina. Acesta a fost târât prin mai multe închisori comuniste, pentru că s-a opus noilor reglementări referitoare la culte făcute în perioada1947-1948.
A fost coleg de facultate cu viitorul patriarh Justinian Marina
Deși a fost închis de mai multe ori, preotul Ion Druțu a rămas statornic în opiniile sale Preotul Ion Druţu se naşte la 7 octombrie 1905 în comuna Stoina, judeţul Gorj, pe atunci comună componentă a județului Dolj, având ca părinţi pe Ion şi Ioana, de profesie ţărani agricultori. În anul 1913, tatăl său se prăpădește, rămânând în îngrijirea mamei. Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, apoi la insistenţele învăţătorului Dumitru Hobeanu, ce-i văzuse dorinţa de carte şi iubirea faţă de cele sfinte, urmează cursurile Seminarului Teologic Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea, promoţia 1919-1927, terminând al doilea, cu media de 9,37. Aici îl are ca şi coleg pe viitorul patriarh Justinian Marina. Continuă studiile teologice prin înscrierea şi absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, având ca teză de licenţă lucrarea Cultul Sfinţilor sub îndrumarea mitropolitului cărturar Irineu Mihălcescu.
Hirotonit preot la Dăiești-Argeș
După absolvire, Ion Druțu se căsătorește cu Ecaterina Boştinescu, în vârstă de 19 ani, fiica preotului Ion Boştinescu din comuna Stoileşti, județul Argeş, de profesie învăţătoare. La 1 martie 1929 este hirotonit preot ajutător pe seama parohiei Dăieşti-Argeş, unde repară cele trei biserici componente ale parohiei. Reface, de asemenea, biserica de lemn din Vitomireşti-Argeş, arsă de un trăznet. Editează foaia parohială „Veniţi la Mine” şi revista „Iisus vă cheamă”. Din 1940 este numit protopop al Argeşului de Sus, de către episcopul Iosif Gafton, mai apoi consilier cultural al episcopiei Argeşului, în anul 1944. Pentru cultura sa teologică este apreciat de către episcopul martir Grigore Leu, fost episcop al Huşilor, otrăvit de comunişti pentru că s-a opus desfiinţării episcopiei Huşilor.
Suspendat și întemnițat de comuniști
Din cauză că se opune noilor reglementări referitoare la culte făcute în 1947-1948 de comunişti, preotul Ion Druţu este suspendat din funcţie, cercetat fiind timp de trei luni în lagărul de la Piteşti, pe motiv că ar fi fost legionar. Este mai apoi arestat pentru că s-ar fi întâlnit în taină cu avocatul Dumitru Apostol ce conducea o mişcare de rezistenţă anticomunistă ce activa pe Valea Topologului şi ar fi spovedit şi împărtăşit membrii acesteia.
La 1 iulie 1948, este arestat şi anchetat în beciurile Siguranţei comuniste din Piteşti, iar la 2 martie 1949 este condamnat prin sentinţa 321 a Tribunalului Militar Craiova la 3 ani de închisoare corecţională pentru infracţiunea de omisiune la denunţ. Este purtat prin penintenciarele Craiova, Aiud, Bicaz şi Lugoj. Este eliberat din penintenciarul Lugoj la 15 iunie 1954, conform Biletului de eliberare nr. 1725, dar nu se bucură foarte mult timp de libertate, deoarece e reţinut din nou la 7 iulie 1959, conform mandatului nr. 225 din 1959, pentru uneltire contra ordinii sociale. Procesul penal împotriva sa încetează odată cu ordonanţa din 21 iunie 1961, fiind eliberat de la formaţiunea 0336 din Piteşti.
Reîncadrarea, din 1961
Preotul Ion Druţu este reîncadrat de la 1 decembrie 1961 la parohia Străjeşti din raionul Drăgăşani, de unde revine la 15 octombrie 1962 în parohia Dăieşti, unde reface biserica de aici şi cea de la Sâmbotin. La 1 iulie 1986 se pensionează, iar după 1991 i se recunoaşte statutul de deţinut politic. Trece la cele sfinte în anul 1999, departe de locurile sale natale, dar cu conştiinţa împăcată că L-a slujit pe Dumnezeu şi dincolo de zidurile reci ale temniţelor comuniste. Ion Druțu a fost unul dintre slujitorii de vază ai Eparhiei Argeşului de la mijlocul secolului trecut. Preotul Ion Druţu s-a dedicat total slujirii pastorale şi mângâierii duhovniceşti a parohienilor, ocupându-se cu renovarea mai multor biserici, înfiinţarea şi întreţinerea unei cantine şcolare şi a unui comitet de binefacere, devenind astfel unul dintre cei mai stimaţi locuitori ai comunei Dăeşti.
Peste 1700 de preoţi arestaţi în anii sovietizării şi zeci de lăcaşuri de cult dărâmate
După 1947, odată cu instalarea regimului comunist, ateismul a devenit politică de stat, iar cultele religioase au fost cel mult tolerate. 14 dintre ele erau recunoscute oficial de stat. Toate celelalte denominaţiuni au fost catalogate fie „secte” fie, în cazul dizidenţilor din bisericile tradiţionale, „grupări anarhice”. De o atenţie aparte s-a bucurat biserica greco-catolică, cea care de-a lungul întregii sale existenţe s-a identificat drept biserica naţională a românilor transilvăneni. A fost desfiinţată în 1948, iar întregul patrimoniu transferat Bisericii Ortodoxe. Totul în numele „reîntregirii” bisericii majoritare şi al „refacerii unităţii spirituale” a ortodocşilor. Dintre bisericile neoprotestante doar 4 au fost recunoscute. Calculul pe care regimul şi l-a făcut era simplu. Neoprotestanţii, mulţi dintre ei foarte activi în căutarea de noi adepţi, reprezentau o ameninţare pentru cultele tradiţionale. Tolerarea lor reprezenta un avertisment şi nu o dovadă a libertăţii religioase. Pe de altă parte, ierarhii care făceau parte din cultele religioase recunoscute erau vegheaţi îndeaproape, supuşi presiunilor iar cei care refuzau să accepte regulile impuse de stat deveneau ţinta persecuţiilor regimului sau, mai rău, erau trimişi în puşcării. Deşi a plătit un preţ greu în număr de victime – peste 1700 de preoţi arestaţi în anii sovietizării şi zeci de lăcaşuri de cult dărâmate, Biserica Ortodoxă a ales să colaboreze cu statul comunist. Spre deosebire de alte culte care au trecut prin comunism, Biserica Ortodoxă a preferat să nu transforme colaborarea cu regimul comunist într-o dezbatere publică. Doar câteva culte din România au încercat să lămurească problema colaborării preoţilor cu organele represive comuniste. De-a lungul celor 45 de ani de comunism, toate cultele religioase au avut de suferit, iar această perioadă rămâne în istoria fiecăruia dintre ele ca una a suferinţei, a martirajului şi a curajului. Însă în unele cazuri mai înseamnă şi aplecare în faţa puterii, colaborare sau inacţiune atunci când credincioşii ar fi aşteptat exact opusul.
M.I.
0 Comentarii