La toamnă, Archangels MC România va organiza o nouă ediție a festivalului care i-a consacrat pe motocicliștii din Argeș și din țară. „Archangels Fest”, ediția a V-a, are loc între 1 și 3 septembrie, la Aerodromul Topoloveni, organizat cu sprijinul primăriei.
Vineri, 1 septembrie, concertele încep cu ora 17:00. Vor urca pe scenă Vlad Bilous & Trei Generații, Myst, Sanctuar, White Mahala de la 20:30 și Bere Gratis de la 22:00. Sâmbătă, 2 septembrie, Cristian Hrubaru va fi moderator. Începând cu ora 10:00 vor fi disponibile zboruri cu avionul pentru participanți. De la 13:30 se vor strânge motoarele pentru paradă, care va începe la 14:00.
La 14:15 se pot face înscrieri pentru concursurile cu premii care încep la 15:00. Concertele se aliniază de la ora 17:00: 7 Tears Ago, Hank Davison & Friends, Ska-nk, Trooper de la 20:30 și Holograf de la 22:00. Petrecerea nu se va încheia atunci, de la miezul nopții va începe House After Party, cu DJ Edith Morris.
În zona evenimentului vor fi zone pentru corturi, pentru dușuri, pentru mâncare și băuturi, parcare moto și auto. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua AmBilet sau la fața locului. Copiii sub 12 ani au gratuitate la eveniment.
Citește și Archangels Fest 2022 a încheiat cu succes a patra ediţie
Citește și Două seri de succes pentru Archangels Fest! La Topoloveni s-a auzit rock-ul și s-au turat motoarele
0 Comentarii