Web Analytics

articol scris luni, 17 aprilie 2023

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci luni pentru a avea noroc tot anul

A doua zi de Paști. Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude.

Citește și: Un român a adus la RAR un Ford fabricat în 1914

În această zi, are loc aşa-numita”umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului, notează crestinortodox.ro.

O altă tradiţie este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, fiind readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei crestine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!