Web Analytics

articol scris miercuri, 05 aprilie 2023

Răzvan Tunaru, managerul sportiv de la FC Argeş, este realist: „Sperăm, mai sunt 21 de puncte în joc! Dar cred că sperăm mai mult noi decât jucătorii…”

O nouă înfrângere pentru FC Argeș în play-out. De data aceasta și pe teren propriu, cu Voluntari. Cum comentați?

- Un joc pe care l-am început destul de bine, dar prea puțin, nici 10 minute, pentru că am luat gol în minutul nouă. Prea puțin pentru a salva situația, după care am luat două goluri pe greșeli personale și jocul s-a încheiati. Nici nu știu ce să mai comentez. Am crezut că suntem mai bine puși la punct, am crezut că suntem mai veseli, mai încrezători, dar când intrăm în teren, tot cu capul în pământ suntem și nimic nu facem. Cred că este vorba despre teama de joc, care ne-a dus să pierdem și această întâlnire. Au fost greșeli personale, iar cei de la Voluntari au speculat cele două momente. Ei au arătat o echipă mult mai închegată decât a noastră, care joacă de doi-trei ani împreună. S-a văzut lucrul acesta și imediat ne-au taxat. Suntem în continuare o echipă care, dacă suntem conduși, nu putem să mai revenim în joc, să depășim momentele acestea și evident că nici nu mai putem câștiga. Dar ce să zic? Sperăm,mai sunt 21 de puncte în joc! Dar cred că sperăm mai mult noi decât jucătorii…

Citește și Răzvan Tunaru, noul manager sportiv al FC Argeș: „Este grea situația acum, antrenori liberi nu prea sunt”

”Dacă nu câștigăm la Botoșani și încă două meciuri după, nici nu știu ce să vă mai declar”

Urmează meciul din Cupa României cu CFR Cluj…

- Așa este. După care o să plecăm la Botoșani. În Cupă să vedem ce o ieși. Oricum, nu o să ne dăm la o parte, iar antrenorul o să încerce și alți fotbaliști care au jucat mai puțin; important este să ghicim primul 11 pentru meciul cu Botoșani, ca să putem să luăm cele trei puncte. Pentru că un punct ar fi prea puțin ca să rămânem acolo, să ne batem în continuare pentru evitarea retrogradării.

Care mai sunt șansele acum de salvare de la retrogradare, pentru că acestea se diminuează cu fiecare etapă?

- Șanse sunt. Dar dacă nu câștigăm la Botoșani și încă două meciuri după, atunci nici nu știu ce să vă mai declar sau să mai vorbesc. Eu zic că cele trei meciuri care sunt acum sunt decisive. Vă dați seama că nici celelalte echipe nu stau pe loc și atunci se îndepărtează și ele. Dacă câștigăm, ținem trena acolo, să băgăm două-trei echipe sub noi, dar asta se poate numai printr-o mobilizare exemplară a jucătorilor.

Citește și Răzvan Tunaru, manager sportiv FC Argeş: „Nu ne gândim la evitarea retrogradării, ci să accedem cât mai sus”

”Jucătorii s-au răstit unii la alții, pentru că era situația care era la pauză, dar antrenorul i-a potolit”

Care este situația în vestiar? Vă întreb pentru că Garita a avut ceva de împărțit cu Calcan la un moment dat, au fost chiar foarte aproape de bătaie…

- Au fost niște reproșuri în cabină, la pauză. Nu a fost niciun fel de bătaie. Știu că așa s-a vehiculat. S-au răstit unii la alții, pentru că era situația care era la pauză, adică era 2-0 pentru Voluntari. Eu știu că antrenorul s-a dus în cabină imediat și i-a potolit, pentru că nu au voie să sufle în fața lui.

A mai fost un episod tensionat, cel dintre Grigore Turda și suporteri. Acolo despre ce a fost vorba?

- Într-adevăr, când am ieșit de la cabine, și Turda și încă vreo doi-trei jucători au fost abordați de câțiva suporteri, care au fost un pic mai vehemenți și le-au făcut reproșuri, dar nu a fost vorba despre îmbrânceli sau bătaie. Suporterii respectivi spun că la intrarea la cabine i-ar fi înjurat Turda. Eu nu am văzut, dar am stat de vorbă cu ei imediat după meci și asta mi-au spus. Turda spune că nu i-a înjurat, dar… Nu putem noi să ascundem treaba asta… I-am pus să-și ceară scuze… Îmi cer eu scuze în numele tuturor pentru ce s-a întâmplat la acest meci. O să analizăm ce s-a întâmplat mai exact și s-ar putea să ajungem și la niște sancțiuni pecuniare. Să fie clar: cine greșește va fi sancționat. Vă spun sigur acest lucru.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal la FC Argeș: „Demiterea lui Prepeliță a fost cea mai mare greșeală”

”Îmi cer scuze suporterilor în numele clubului și al jucătorilor vizavi de ce s-a întâmplat după meciul cu Voluntari”

Cum vedeți și faptul că unii suporteri au ajuns în dubele jandarmilor după acest meci?

- Da. Au fost prea vehemenți. Le-au explicat jandarmii să se potolească și să-și vadă de treaba lor, dar ei au continuat. Au fost, într-adevăr, în dubele jandarmilor, dar le-au dat drumul. I-au luat de acolo să se potolească până am plecat noi.

Ce ar trebui să se întâmple la echipă ca să ieșim din pasa aceasta proastă?

- Păi, eu zic că dacă am face un rezultat bun cu CFR, chiar să eliminăm CFR-ul din Cupa României, să venim cu victorie de la Botoșani, va fi cu totul altceva, dacă nu, cred că jucătorii vor fi din ce în ce mai apăsați, mai neîncrezători în ei. Nu vreau să le dau acum peste nas și să le spun că asta le este valoarea și asta pot, pentru că eu încă mai cred în ei. Jocul de la Botoșani va fi cel deciziv; după acest joc o să vă spun mai multe. Repet, vreau să-mi cer scuze suporterilor în numele clubului și al jucătorilor vizavi de ce s-a întâmplat după meciul cu Voluntari. Și o să-i pun și pe jucători să-și ceară scuze.

Citește și Răzvan Tunaru, după înfrângerea cu Universitatea Cluj: „Una dintre problemele grave de la echipă este pregătirea fizică”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu. Bărbat reținut după ce și-a agresat mama. Femeia a ajuns la spital

Miercuri, 28 octombrie 2026, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a informat într-un comunicat că bărbatul în vârstă de 40 […] Citește!

Dramă în familia de artişti Ilfoveanu! În ziua în care tatăl a dezvelit monumentul semicentenar de pe Transfăgărăşan, fiul s-a sinucis

Sculptorul Adrian Ilfoveanu a aflat abia a doua zi că fiul lui și-a curmat viața Mesaj sfâșietor pe Instagram despre […] Citește!

Cât costă Inspecția Tehnică Periodică la Publitrans

Publitrans 2000 S.A. Pitești pune la dispoziția persoanelor fizice și juridice serviciile stației proprii de Inspecție Tehnică Periodică (ITP). Societatea […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: Protejarea copiilor de hărțuirea de orice fel trebuie să fie o prioritate!

Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a votat miercuri, 28 octombrie, în plenul Camerei, […] Citește!

Zeci de mii de lei plătiţi de CJ-ul lui Mînzînă pentru turnarea de lături şi bale în capul ziariştilor critici

Firma SC Goliath Comunication SRL a familiei Donoiu a desemnat „purtătorul de cuvânt” într-un contract cu DGASPC Argeș, condusă de […] Citește!

Alina Gorghiu a premiat 20 de cupluri longevive la Ţiţeşti

Douăzeci de cupluri care au sărbătorit cincizeci de ani de la nuntă au fost premiate în comuna Țițești de către […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, după vizita delegaţiei din Grecia: „Noi căi de colaborare pentru mediul de afaceri”

Vicepreședintele Senatului, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a primit, luni, 26 octombrie, la Senat, delegația oficială a Republicii Elene, […] Citește!

Primarul din Bascov, prezent la Bruxelles

Primarul Gheorghe Stancu a luat parte, pe 14 octombrie 2026, la Bruxelles, la o reuniune dedicată reconstrucției Ucrainei și dezvoltării […] Citește!

Hunedoara. Percheziții domiciliare într-un dosar de furt și tăinuire a unor bunuri arheologice

Miercuri, 28 octombrie 2026, Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, au […] Citește!

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Cu Dan Marius Donoiu, DMD, cum își mai spune el pe Facebook, am fost colegi de redacție ani la rândul. […] Citește!

Pastila de frumos. Pe firul istoriei „Simfoniei Lalelelor” (2)

După „revoluție”, „Simfonia Lalelelor” (S.L.) a avut parte, câte un singur an, de primarii Nicolae Olteanu (1990) și Ion Dumitrescu […] Citește!

Bolnavi şi… bolnavi. România la răscruce

Vreme trece, vreme vine și țărișoara iese din ce în ce mai mult într-un decor cenușiu, de neimaginat la începutul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!