Cum comentați prestația echipei în această perioadă în care ați revenit pe banca tehnică a CS Mioveni?
– Au fost trei jocuri cu cele mai bune echipe din campionatul nostru. Am întâlnit pe Farul Constanța, care a ajuns pe merit pe locul I, o echipă foarte bună, care aduce foarte repede mingea în careul advers, o echipă cu un antrenor pe care nu trebuie să-l mai prezentăm. Iar cealaltă echipă, CFR Cluj, este campioana ultimelor cinci ediții de campionat, o echipă despre care nu putem să nu spunem că a dominat campionatul intern în acești cinci ani, o echipă care ne-a reprezentat foarte frumos în cupele europene și care e și calificată în primăvara europeană. Eu în cele trei jocuri mi-am impus ca obiectiv să schimb puțin din exprimarea echipei și acesta a fost primul lucru în care s-a văzut că am arătat foarte bine în aceste jocuri. Am vrut și am reușit să ridicăm nivelul de exprimare și toată lumea a văzut că am fost o echipă în aceste jocuri greu de învins. Până la urmă am primit golurile în ultimele cinci minute și noi am arătat foarte bine ca și joc. Pentru noi este un punct de plecare care ne dă, într-adevăr, încredere că putem juca de la egal la egal cu orice echipă. Probabil că o să vină și punctele… Normal că noi așteptăm aceste puncte cu mare drag, pentru că ducem lipsă de așa ceva.
„Vom juca vineri la FC U Craiova și vom da șansa tuturor jucătorilor să evolueze”
Care este programul echipei în această pauză competițională și cum abordați următorele meciuri din campionat?
– În primul rând, trebuie să ne pregătim așa cum trebuie pentru a fi o nucă tare pentru orice echipă din campionat. Normal că ne dorim și să aducem puncte, dar acum nu vom ști dacă într-adevăr vom rămâne pe aceeași linie ca și exprimare, pentru că nu putem spune că nu am făcut jocuri bune chiar dacă avem o singură victorie, cea din Cupă. Totuși, adversarii au fost foarte puternici și vor fi în continuare, pentru că ultimele partide pe care noi le avem vă dați seama că sunt foarte-foarte grele. Ca un fapt determinant pentru noi a fost să arătăm altfel ca exprimare, ca joc, ca determinare și cred că s-a reușit deocamdată. Ar fi bine să mergem în continuare pe aceeași idee, jocul să aibă consistență și în aceste condiții nu cred că nu vor veni și punctele. În această pauză competițională noi ne vom pregăti în continuare, jucătorii au avut câteva zile libere, dar reluăm antrenamentele și tehnice, și tactice. Vom avea și un joc de verificare, așa cum este normal. Toate echipele fac acest lucru, au mers pe acest modul de pregătire… Vom juca vineri la FC U Craiova și vom da șansa tuturor jucătorilor să evolueze. Vom intra apoi în săptămâna premergătoare jocului cu FCSB și normal că încercăm să ne pregătim pentru acel joc, la fel cum le-am pregătit pe celelalte, să fim într-adevăr o echipă solidă și dacă putem să aducem un rezultat pozitiv, cu atât mai bine pentru noi.
„Este prematur să vorbim despre transferuri”
Referitor la transferuri ce ne puteți spune?
– Este prematur să vorbim despre transferuri. Eu nu mă gândesc la lucrul acesta deocamdată, pentru că avem niște partide de disputat, care sunt foarte importante în momentul de față. Sunt oameni în componența clubului care lucrează și la acest aspect legat de jucători, probabil ce putem aduce… Nici nu vreau să mă gândesc la acest aspect, fiindcă pentru mine sunt mult mai importante aceste jocuri care urmează de disputat.
De la Centrul de copii și juniori sunt speranțe că vor apărea unii jucători pentru prima echipă?
– Aici nu depinde de mine sau de ei, până la urmă conjuctura face ca juniorii de la Centrul de copii și juniori să poată să ajungă la nivelul Ligii I sau alte ligi, cum ar fi Liga a doua sau a treia. Trebuie să ne bucurăm că putem să îi aducem la aceste ligi superioare lor. Noi așa am lucrat, că este bine să aducem acești copii cât mai sus, iar dacă ajung la ligile superioare, cu atât mai bine pentru ei și pentru club. Într-adevăr, acum, unul sau doi dintre acești copii, credem îi ei pentru Liga I și nu este exclus să îi vedem la acest nivel.
Deci, există posibilități pentru echipa mare?
– Nu știu dacă sunt posibilități în acest sens, dar în mod normal orice club din România are aceste posibilități de a aduce copii la prima echipă. Credeți că un copil de juniori republicani poate să sară direct în Liga I? Sunt cazuri excepționale, jucători care sunt și la loturile naționale. Noi suntem deocamdată un Centru de copii cu o arie foarte restrânsă de selecție. Noi, ca și oraș, la nivelul comunității ne este foarte greu să facem aceste grupe de copii. Dar asta nu înseamnă că nu punem accent pe acest lucru, chiar, din contră, avem la grupele de republicani niște copii care promit și eu m-aș bucura enorm de mult să îi văd la prima echipă. Este fericirea mea, mai ales că am lucrat la Centrul de copii și juniori, dar nu depinde decât de ei și de conjuctură.
Citește și Scarlatache, CS Mioveni: „Suntem în situația asta foarte grea, dar nu putem să ne pierdem speranța”
„Trebuie să trăim pentru obiective şi să rămânem pozitivi”
Care este situația în privința suspendărilor și a accidentărilor?
– Sunt probleme, dar eu niciodată nu le-am pus în față și încerc să lucrez cu ceea ce am apt 100%. Eu, când am venit la prima echipă, am venit din partea clubului ca să ajut acest club. Problemele sunt destul de grave, avem 9 jucători accidentați, au mai apărut și suspendările și normal că este din ce în ce mai greu, dar tot ce avem la dispoziție încercăm să-i aruncăm în luptă și să găsim un prim ”11” cu care să ne batem de la egal la egal cu orice echipă din prima ligă.
Merită CS Mioveni în momentul de față să rămână în Liga I?
– Dacă întrebați pe cineva din afara clubului nostru, poate să spună că nu merită, dar eu cred în echipa aceasta că se poate redresa. Eu consider că eforturile financiare care se fac la nivelul județului ar trebui să ne facă pe toți mândri că avem două echipe în Liga I. Nu s-a mai întâmplat acest lucru niciodată… Din punctul meu de vedere, dacă acești jucători au ajuns aici, probabil că merită să continue în Liga I. Cei care consideră că pot să aducă rezultate și își doresc să rămână în Liga I – atunci și implicarea este una mai mare. Trebuie să trăim pentru obiective și să rămânem pozitivi.
Citește și Cupa României la tenis de masă, câştigată de Alexandru Cazacu de la CS Mioveni
0 Comentarii