Web Analytics

Marius Stoica, antrenor principal CS Mioveni: „Toată lumea ne vede o echipă retrogradată, dar fotbalul este imprevizibil”

de | 10.11.2022 12:50 | Actualitate, Home, Sport

Întrebat despre înfrângerea cu Farul Constanța, despre meciurile următoare din campionat și despre obiectivul stabilit pentru acest sezon, Marius Stoica, noul antrenor principal de la CS Mioveni, ne-a declarat:

„Am dorit în meciul cu Farul să scoatem puncte, chiar dacă am prins o echipă foarte bună, care nu degeaba este pe locul I, având cel mai frumos joc din Liga I, care aduce mingea foarte repede la nivelul careului. Am avut posibilitatea să și marcăm, am avut trei situații la scorul de 1-1 și atunci am fost dezamăgit că nu am câștigat. Nicidecum nu eram mulțumit cu un singur punct, prin prisma jocului bineînțeles. Pentru noi, orice joc este sub aceeași încărcătură, toate sunt de același nivel, doar dinamica și exprimarea pot să difere. Nu avem decât să ne pregătim pentru toate jocurile fiind conștienți că toate sunt foarte grele. Mai mult decât atât, acum vom juca cu primele echipe din campionat.

Eu mi-am propus ca jocul să fie un pic mai bun față de ceea ce noi am oferit pentru că, deși rezultatele nu au venit, suntem conștienți că am avut și ghinion. Unele partide le-am pierdut neavând șansă, vă dați seama să ratezi penalty în minutul 90..! Sunt niște puncte pierdute… Ne dorim să îmbunătățim jocul și bineînțeles să câștigăm și puncte. Până la urmă acesta este și scopul nostru. Dacă vorbim de șanse, toată lumea ne vede o echipă retrogradată, dar fotbalul este imprevizibil.
Până la urmă noi trebuie să ne facem meseria, noi ca antrenori, ei ca jucători. Până la urmă au o imagine de apărat, sunt jucători profesioniști și trebuie să ajungă să joace toate meciurile sub aceeași intensitate și concentrare încât să ajungă să scoată și puncte. Ei trebuie să joace pentru familiile lor, nu trebuie să joace pentru nimeni altcineva. Până la urmă fac imaginea unui club și trebuie să-și dorească, prin contract, să joace toate meciurile la fel”.

Citește și CS Mioveni – FC Botoșani 1-0. Argeșenii sunt cu un pas în sferturile Cupei

Citește și Scarlatache, CS Mioveni: „Suntem în situația asta foarte grea, dar nu putem să ne pierdem speranța”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *