Web Analytics
scris joi, 10.11.2022

Părintele Calistrat, acuzat de două femei că le-a bătut în curtea Mănăstirii Vlădiceni

Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, este acuzat că a lovit  o femeie în curtea lăcașului de cult, de față cu mai mulți enoriași. Reprezentanții IPJ Iași spun că incidentul a avut loc miercuri seară, iar două femei au depus deja plângere, spunând că au fost agresate de preot. „La data de 9 noiembrie, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că atât ea cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.  Faptele petrecute în curtea mănăstirii vor fi cercetate și de către Arhiepiscopia Iașilor.

Părintele Calistrat, acuzat de două femei că le-a bătut în curtea Mănăstirii Vlădiceni

Citește și: Directoarea de la Liceul Stâlpeni, ameninţată cu moartea de tatăl unui elev

După apariția înregistrărilor în care părintele apare lovind-o pe femeie, acesta a spus că, de fapt, doar a împins-o, dar după ce a fost provocat.

„Mare problemă nu s-a întâmplat. Unu. Acolo este un cimitir într-o coastă, unde mai vin enoriaşi din afară şi îşi iau locul. Iar fetele astea, au 2-3 locuri, şi cred că au deviaţii de comportament sau puţină isterie. Pentru că de când au luat locurile de acolo, au început să creeze un conflict printre credincioşii de la biserică. Şi eu le-am spovedit de câteva ori, că au mama moartă de Covid. Şi s-au dus la un preot mai tânăr, frumușel, dar cuminte… Și eu i-am zis să aibă grijă cu ele. Apoi el s-a dus la o mănăstire şi a stat vreo săptămână acolo că era răcit, şi s-au dus după el. L-au căutat și acasă, la mama lui. Eu le-am interzis, în paraclis cât stau eu aici şi spovedesc, voi nu mai aveţi ce căuta aici. Eu le-am provocat la discuţii, să vorbim corect.

Citește și: Șoferul implicat în accidentul de la Dobrești a plecat în Elveția cu elicopterul privat al iubitei milionare

La un moment dat, au început să agaţe femeile din biserică. Dar ce fel de femei? Femei care au o mai mare apropiere de preoţi. Noi acolo unde spovedim, totul e transparent. Şi le-am spus, aici nu mai intraţi şi atunci s-au luat de Haralambie. Apoi de Petrachim. Şi părintele le-a spus să nu mai filmeze, să nu mai fotografieze. Şi le-au luat la rând, pe o profesoară de matematică i-au stricat oglinda, o alteia i-a spus că de ce pune aghiazma în sticluţă… După aia s-au luat de unul domn Bogdan care cânta la strană…

Citește și: Viorel Tudose, sponsorul principal al lui FC Argeș: „Am aflat după meciul cu Sepsi că sunt trei jucători la noi care nu văd”

Eu le-am zis, călugării nu se însoară, nu fac copii, să se ducă, că mai sunt bărbați în oraș. Şi au zis că mă dau în judecată că le-am stricat imaginea. Una a zis că mă dă în judecată, că e magistrat din ăsta… Şi apoi au început să scoată oamenii din Biserică. Mi-e jenă de ele, că sunt două femei cu probleme de comportament… Dumnezeu să le lumineze! Aseară au scos o avocată din biserică de la Maslu, şi i-au spus ‘Cârpo, o să ştergem cu tine pe jos! Iar ai venit?’ Eu citeam moliftele sfântului Vasile şi erau clar că erau pregătite de isterie. Şi eu le-am explicat cele 4 puncte conform legiii pe care ele le încălcau. Că nu au voie să filmeze, să se ia de lume, să jignească persoane. Si mi-au zis ‘Ştii tu, gunoiule, legea!’ Și au început să mă filmeze. Şi am luat o pe una şi am împins-o. Şi au ieşit afară şi mi-au spus că mă blesteamă. Eu m-am dus în continuare la spovedit, şi între timp a venit agentul de poliţie, chemat tot de ele. Şi oamenii care erau acolo au dat declaraţii. Dar ele au mai făcut scandal şi în altă parte. Că ele au reclamat că nu e drept dealul în cimitir”, a spus părintele Calistrat la BZI.

Citește și: Cadavrul în flăcări al unui tânăr, găsit în fața blocului în care lucra iubita lui

Părintele Calistrat este unul dintre cei mai cunoscuți preoți din România, fiind foarte prezent și în mediul online, canalul său de YouTube având aproape 120.000 de abonați. La debutul pandemiei COVID-19, preotul le recomanda credincioșilor să facă gargară cu apă și sare, să folosească apoi agheasmă, țuică și albastru de metil pentru a nu se infecta cu virusul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită