Web Analytics
scris sâmbătă, 06.08.2022

IGPR: Amenzi de peste 1,5 milioane de lei aplicate pentru furt de lemne 

Poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniul forestier au aplicat amenzi de 1.542.000 de lei şi au confiscat 3.170 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 3.791.000 de lei, în cadrul unor activităţi efectuate joi cu privire la exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase, potrivit Agerpres.

Citește și: Vecinii explică de ce l-au filmat pe preotul Loghin urinând pe gardul comun

IGPR: Amenzi de peste 1,5 milioane de lei aplicate pentru furt de lemne 


Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis vineri AGERPRES, au fost constatate 58 de infracţiuni, 30 la Legea nr. 46/ 2008 privind Codul silvic, 21 prevăzute de Codul penal şi 7 prevăzute de alte acte normative.

În cadrul unui dosar penal, au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Prahova, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals informatic şi complicitate la fals informatic, trei persoane fiind reţinute, pentru 24 de ore.

Citește și: Falsul călugăr de la Athos care cerea bani – denunţat de Alex Meculescu de la Comesad

Structurile de aplicare a legii au verificat, cu acest prilej, 5.223 de mijloace de transport, dintre care 5.222 vehicule şi o ambarcaţiune navală, precum şi 443 de obiective, respectiv 177 de depozite pentru materiale lemnoase, 38 de instalaţii de debitat lemn rotund, 33 de pieţe, târguri sau alte locuri şi 195 de alte locaţii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Ultimele articole

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...