Web Analytics
scris vineri, 15.04.2022

Abia după 6 ani începe procesul. Mama tânărului mort pe şantierul lui Inquieto: „L-am adus cu capul în pungă, în prosoape şi în pungă…”

„Noi nu ne-am judecat, în 5 ani și 7 luni, de când s-a întâmplat”, spune Mădălina Preda, mama tânărului mort pe șantierul italianului
„Făcea 100 de km dimineața, 100 km seara, conducea și muncea ca un câine. Și, uitați, pentru ce?”, adaugă mama

Cea mai grea suferință pentru un părinte este să își îngroape copilul. Au trecut aproape 6 ani de când Marius Virgil Vasile, un tânăr din Dâmbovița, a murit căzând de pe o macara pe care încerca să o repare, pe șantierul din Găvana al firmei Daniela Construcții, unde se ridica un bloc, deținut de Nicola Inquieto, afaceristul acuzat că spăla banii mafiei italiene prin imperiul imobiliar creat la Pitești și condamnat la închisoare în Italia. După ce Jurnalul de Argeș a abordat subiectul în anii trecuți, în urmă cu câteva zile, Mădălina Preda, mama lui Marius Vasile, ne-a contactat și ne-a povestit în lacrimi durerea sa și cum se tergiversează dosarul, al cărui prim termen va avea loc abia în luna mai, deși băiatul a murit pe 17 august 2016. Mari, așa cum îi spuneau apropiații, lucra ca dulgher la firma lui Inquieto, alături de tatăl și fratele său. Făceau naveta zilnic din Potlogi, Dâmbovița. Avea doar 24 de ani când a murit și nu văzuse marea sau muntele până atunci. Muncea din greu să își facă o casă.

Abia după 6 ani începe procesul. Mama tânărului mort pe şantierul lui Inquieto: „L-am adus cu capul în pungă, în prosoape şi în pungă…”

Jurnalul de Argeș a prezentat în exclusivitate, în 2018, detalii din rechizitoriu. De exemplu, firma lui Nicola Inquieto nu avea angajat RSVTI și nici nu avea contract de prestări servicii cu o persoană juridică autorizată de ISCIR pentru astfel de activități, acceptând utilizarea și repararea ocazională a acesteia de către personal neinstruit; macaraua de pe care a căzut tânărul de 24 de ani nu avea autorizație și, deși reprezentanții firmei au spus că macaraua nu funcționa când jurnaliștii și autoritățile au sosit la fața locului, expertiza făcută ulterior i-a contrazis. „Până la ora actuală, noi nu ne-am judecat, în 5 ani și 7 luni, de când s-a întâmplat. Nu ne-a contactat nimeni, nu și-a dat nimeni niciun interes. De câte ori m-am interesat au spus că s-a procedat corect, s-au urmat toți pașii, că trebuie să fie anunțat în pușcărie, acolo unde se află administratorul, Nicola Inquieto. Nu știu inginerul de șantier unde se află, dacă e în țară sau nu. Am făcut detectoare de minciuni, am făcut contraexpertiză. Prima dată, procurorul care s-a ocupat de caz îl scosese pe băiat vinovat, pe el singur. Următorul procuror care s-a ocupat de caz a zis: «Acest copil este vinovat că s-a urcat, nu trebuia, chiar dacă îi punea pistolul la cap, nu trebuia să se urce. Dar ei – că macaraua nu avea documente, n-avea ce căuta pe șantier, n-aveau macaragiu și l-au și urcat, dacă nu îl învăța cineva, nu se urca – ei n-au nicio vină?» După aceea s-a făcut o contraexpertiză, dar a zis că nu știe dacă câștig sau nu. Am riscat, am plătit și a dat culpă comună. În rest, nu s-a mai întâmplat nimic”, ne-a declarat Mădălina Preda, mama băiatului care a murit în 2016 pe șantierul lui Nicola Inquieto.

Citește și Un macaragiu de la Metabet a murit în condiţii suspecte, lăsând în urmă două fetiţe / Patronul Pănescu, despre accidentul mortal: „Nu cred că port o vină undeva, asta Dumnezeu ştie, eu nu!”

„Dacă nu eşti Vulpița sau Guță sau persoane de scandal, ca să stea să râdă lumea, nu te bagă nimeni în seamă”

Mama îndurerată a făcut petiție către președintele Klaus Iohannis în trecut și a încercat să ia legătura cu mai mulți avocați și televiziuni, dar fără succes.
„Nu știu de ce se tergiversează atât treburile, pentru că este destul de clar. ITM-ul a spus că macaraua n-avea ce căuta acolo, că n-avea contract cu ISCIR-ul, s-a dovedit clar că au mințit la detectorul de minciuni, că ei l-au urcat pe băiatul meu. Am spus că, dacă ajung în fața procurorului, o să spun că, în primul rând, suntem oameni, chiar dacă dumnealui este cine este și eu sunt cine sunt. Eu spun așa: eu renunț la caz dacă mergem împreună unde zic dânșii, pe orice șantier. Cât este dânsul de inteligent, dacă eu nu îi dau o cheie și nu îi arăt ce să facă pe o macara, dacă dânsul știe să pornească acea macara, să lucreze cu ea, eu fac plecăciuni, îmi cer și scuze și renunț la caz. Dar nu poţi să lucrezi cu macaraua dacă nu te învață cineva și nu știi, nu ai cum”.
Mădălina Preda a mai povestit că, la vremea aceea, după ce a cerut voie, a pus o cruce în locul unde a murit copilul său și a făcut parastas, dar a doua zi crucea a fost luată de acolo.

„Eu nu știu ce așteaptă! Așteaptă să mor și eu, știți câte probleme de sănătate am… Eu mă judec cu el, m-am constituit parte civilă. Am zis că asta spun procurorului: așteptați să mor și eu, ca să n-aibă cine să se mai judece cu el?! Câtă putere să mai ai, cât de tare să fii și fizic și psihic și financiar?! Când intru în Pitești și văd drumul pe unde mergea băiatul meu, 100 de km dimineața, 100 seara, ca să câștige niște bani cinstiți, mi se face rău, nu mai sunt om. Am vrut să merg acolo unde a murit, n-am cum, că e proprietate privată. Mi-a pus un dosar pe masă și erau poze color de la momentul accidentului și atât de nenorociți au fost că au pus acest dosar, la Poliție, la Criminalistică, mi l-au deschis în față! Eu nu văzusem poze cu el, că nu am vrut, nu că mă ținea cineva să nu văd, dar am vrut să îl am în amintire așa cum îl știam eu, că oricum l-am adus cu capul într-o pungă.

Dar mi-au deschis dosarul acela și mi s-a făcut rău și am spus așa, din cauza durerii, dacă legea nu face dreptate, justiția din țara asta, o să-mi comand un pistol și o să-i împușc. Mi s-a spus: «Vă arestăm până se termină procesu!l». Le-am spus: «Sunteți și voi părinți, aveți copii acasă!». Este dureros. Am sunat pe la televiziuni, nu mă bagă nimeni în seamă. Dacă nu eşti Vulpița sau Guță sau persoane de scandal, ca să stea să râdă lumea, nu te bagă nimeni în seamă! Când a venit Kanal D la poartă și mi-a cerut să dau interviu, eu am dat interviu, indiferent cine m-a sunat, eu am vorbit, chiar dacă pe mine mă doare sufletul”, a spus Mădălina Preda.

Citește și O fiică acuză! La Spitalul Călineşti, unei bolnave de cancer în stadiu terminal i-au dispărut banii din poşetă

”Judecă-te cu mine, dacă te ține!”, i-ar fi spus Nicola Inquieto mamei muncitorului mort pe șantierul său

Familia a primit de la Casa de Pensii din Dâmbovița ajutor de înmormântare în caz de accident de muncă, adică trei salarii minime pe economie, spune mama. De la firma lui Nicola Inquieto trebuia să primească 5000 de euro, pe care italianul trebuia să îi plătească băiatului și echipei sale pentru muncă.

„Erau banii băiatului pe două plăci pe care le-a turnat și nu i-a mai dat banii. Noi am dat banii oamenilor, la toți care au lucrat cu el. M-am dus cu caietul la ei la firmă, s-a dus inginerul și l-a luat pe Nicola, am stat față-n față cu el, cu caietul pe care îl am și acum, socotit de băiatul meu, și nu mi-a dat banii. A zis: «Judecă-te cu mine, dacă te ține!», și am spus: «Domne, eu puteam să spun acum că tu ai să dai copilului meu 10.000 de euro, 50.000 de euro, 100.000 de euro, dar nu pot, că nu-mi trebuie așa ceva, mai am un copil în viață. Eu nu merg să jur pe Biblie și să iau bani nemunciți. Cu toate că și-a pierdut viața la tine, eu vreau banii lui, munciți de el, 5000 de euro, atât, ăia sunt. Uite caietul cu banii socotiți de el cu trei zile până să moară», că el era în Italia (Nicola Inquieto, n.r.). Și a zis: «Judecă-te cu mine, nu-ți dau niciun ban, dacă te ține!». Ăia erau banii pentru toată echipa, pe trei săptămâni, și noi am dat banii la toți, că sunt vecini de-ai noștri din sat, care veniseră cu el, el îi luase la muncă”, susține Mădălina Preda, care strânge bani să refacă mormântul băiatului său și are nevoie de 10.000 de lei.

Citește și Mama lui Nicola Inquieto resimte puternic lipsa fiului, care o ajuta financiar

„Mă gândesc tot timpul, și ziua și noaptea, la clipele când a căzut de acolo și ce a simțit, 20 de metri, că se duce în jos și știa că n-o să mai trăiască”

Mama cere socoteală și statului. „Nu este posibil! De ce? Numai statul român a permis chestia asta, am spus-o tot timpul. Și vizavi de persoanele care și-au contractat casă de la el și au dat oamenii avans sau jumate din bani (vezi articole scrise de Jurnalul de Argeș despre apartamentele sechestrate în blocul lui Inquieto, n. r.), totuși, acum a ajuns statul la concluzia că au fost casele făcute cu banii mafiei și vrea sa ia casele oamenilor. Este posibil așa ceva? Lasă omul să îți dea ratele în continuare, ia-le tu, statule, dar nu da oamenii afară! Poate nu mai au nimic, poate și-au vândut, ce vină au ei? Cât au făcut afaceri cu el, n-au știu că sunt banii mafiei?”

Când a fost arestat Nicola Inquieto, și-a adus aminte de vorbele pe care i le-a adresat atunci când i-a cerut banii pentru lucrarea realizată de fiul său și echipă. „I-am spus așa: «Dacă justiția nu va face dreptate, justiția divină cu siguranță va face dreptate. Să dea Dumnezeu să îți mai vezi copiii când o să-l văd pe al meu din pământ». Vă spun sincer, mai am un singur copil în viață, îi spuneam chestia asta în durerea mea și în nebunia mea, nu credeam nici eu ce îi spuneam și uitați că… N-a crezut nimeni. Vecini de-ai mei care au fost acolo, să-l aducă pe băiat cu oamenii de la muncă, au zis: «Mădălina, stai potolită, să nu te judeci cu ăsta, că o să rămâi și fără bani de pâine, că nu îți permiți, e prea potent financiar, are relații». Și am spus: «Voi sunteți părinți ca mine, voi ați putea să stați liniștiți când ați văzut că v-ați luat copilul cu capul într-o pungă, care a plecat să muncească cinstit?». Își făcea o casă. Era ars de soare pe față, cu bășici pe palme, nu pot să uit toată viața mea. Am așteptat un an și două luni să iasă rezultatul la necropsie, m-am dus la toate ușile. M-am dus la „Mina Minovici”, că au dat bani ca să țină dosarul pe loc, să nu mă judec și am zis: «Domne, în prostia mea, nu știu, nu mă pricep, nu am studiile necesare, de unde trebuie să iau certificatul necropsic al copilului?». «D-nă, de unde l-ați luat mort, de acolo trebuie să luați certificatul». M-am dus la Spitalul Județean, în fața unei doamne la calculator. Mi-a cerut datele băiatului, datele locului unde s-a întâmplat și firma unde s-a întâmplat decesul. M-a ținut 25 de minute în fața laptopului, iarăși m-a întrebat și a zis: «D-nă, nu va supărați, nu există la noi în statistici, nici la vii, nici la morți, băiatul dvs.» I-am spus: «D-nă, cum să fie la vii, dacă eu l-am luat în tron, vă bateți joc de mine?» M-a luat tremuratul, am plecat și, totuși, n-am luat de acolo certificatul, am luat de la altă instituție medicală, tot din Pitești, dar nu de unde am luat copilul.

Am așteptat 1 an și 2 luni rezultatul necropsiei, ca să mi se spună: «Ce, doamnă, a căzut și s-a făcut praf». Eu, în durerea mea, am zis că poate a făcut un infarct, poate n-a știut când a picat de acolo și aveam puțină liniște. Mă gândesc tot timpul, și ziua și noaptea, la clipele când a picat de acolo și ce a simțit, 20 de metri, când a văzut că se duce în jos și știa că n-o să mai trăiască și aveam o mulțumire sufletească dacă știam că s-a întâmplat ceva. Exact așa s-a exprimat: «Ce să facă, a picat și s-a făcut praf». «Domne, pentru asta am așteptat eu 1 an și 2 luni?» Și a zis: «Da». Peste tot se închid ușile, peste tot te ia în râs, ce să vă spun? N-au ei nevoie că mi-a murit copilul. Merg la serviciu și atât, e un job pentru ei”, a spus Mădălina Preda.

Citește și Enzo, fratele lui Nicola Inquieto şi mâna dreaptă a boss-ului camorez Zagaria, surprins în ipostaze tandre, cu iubita, în Lunca Argeşului

„Cât costă viața unui copil care a muncit cinstit?”

Familia va cere daune pentru moartea fiului. „Da, vă dați seama, copilul meu era un ajutor pentru mine și vreau să câștig niște bani, să fac ceva în memoria lui, chiar îmi doresc lucrul ăsta”, ne-a mai spus mama. Încă nu au stabilit suma. „Eu îi spun domnului procuror să spună dânsul care e prețul unei vieți, cât costă viața unui copil care a muncit cinstit. Avea atestat în engleză și în informatică, permis. Îi spuneam tot timpul: «Mamă, du-te în București și muncește!» și a zis: «Mamă, m-am apucat de casă. Ce să fac în București? Nu îmi permit salariul să îl dau pe chirie și eu cu ce mai rămân? Nu mai rămân cu nimic. Utilitățile, un telefon, îmi iau ceva să mănânc, nu mai rămân cu nimic. Așa, mănânc cu voi, aici, și fac casa». Și făcea 100 de km dimineața, 100 seara, conducea și muncea ca un câine. Și, uitați, pentru ce? Copilul meu, la 24 de ani, nu a văzut marea și muntele și știe tot satul. Eu, pentru tot ce spun și susțin, merg la detectorul de minciuni”, ne-a spus Mădălina Preda. Băiatul său nu a apucat să își vadă nepoata, care îi seamănă atât de mult, blondă cu ochii albaștri. „Este alinarea mea și pansamentul meu pe suflet și o cheamă la fel ca pe el. De Sfânta Mărie s-a născut ea și pe 17 a murit el, nici n-a apucat să o vadă. Mă mir întruna. În fiecare zi mă cert cu Dumnezeu și spun: de ce? Dar mă cert degeaba”.

Citește și Numai în locul lor să nu fii! Oamenii cu apartamentele sechestrate în blocul lui Inquieto sunt nemulţumiţi că justiţia din Argeş execută orbeşte dispoziţiile celei din Italia

„Era foarte potent financiar omul. Nu ai cum să faci chestia asta din muncă cinstită”

Am întrebat-o pe Mădălina Preda dacă Nicola Inquieto a amenințat-o, dacă a adus aminte de conexiunile cu mafia. „Nu. Asta m-au întrebat domnii de la Kanal D. «Doamnă, dvs. știți cu cine vă bateți?» Nu, că nu știam de treaba cu mafia. Au zis: «Doamnă, ăsta omoară oamenii cum omorâți dvs. muștele. Nu vă e frică?» I-am spus: «Stimate domn, atât timp cât am avut puterea, eu, o mamă, să stau pe marginea unei gropi, să mă uit la niște străini cum îmi iau copilul și mi-l bagă într-o groapă de unde știam că nu mai poate să vină înapoi niciodată, mie nu-mi este frică de nimic». Singura mea frică este pentru copilul pe care îl mai am în viață, pentru că îi cunoștea mașina și tot. Indiferent cum ar ieși, să se termine odată, să nu se mai cheltuie banii statului și timpul, să se ocupe de alte cazuri care sunt în lumea asta… Să dea odată o soluție… Copilul meu e în pământ, s-a ales praful de el. S-a dovedit clar că cineva l-a urcat acolo și nu era prima dată. Asta e politica în România… Şi eu am lucrat la patron și făceam 6-7 lucruri, nu doar lucrul pentru care eram plătită. (…) Niciodată nici nu au bănuit copiii care lucrau acolo, doar niște întrebări își puneau. Au intrat în casa din Găvana, unde locuia el, acum am văzut că se dau petreceri, au zis: «Mama, câta piscina are!». Am văzut când a tăiat panglica la Vitality Spa cu d-nul primar din Pitești la vremea aceea (Cornel Ionică, n.red.), i-au chemat să-l ajute să dea jos niște statuete somptuoase, de nu știu câți bani. Nu se poate. Așa ceva n-ai… «Saloane de masaj», dar era prostituție, am aflat după aceea. Și multe. Era foarte potent financiar omul. Nu ai cum să faci chestia asta din muncă cinstită”, este de părere Mădălin Preda.

Citește și Instanţele din Argeş nu s-au lăsat păcălite / Familia Inquieto a încercat fără succes să încaseze asigurarea unui Rover furat, chipurile, în Italia

La înmormântare, italianul ar fi promis că va îndeplini visul lui Marius Vasile

Mădălina Preda și-a amintit ce a promis italianul în 2016, când a venit la înmormântarea băiatului. „El a intrat acolo, între pereții pe care i-a făcut băiatul meu, deci casa lui era făcută până la placă (…), și a zis: «Eu vă ajut să îi îndeplinim un vis, care era visul lui?» și am zis că era să își termine casa. A zis: «Bine, o să vă ajut și eu» și a plecat, că a spus că i s-a făcut rău, și plecat a fost”, a povestit Mădălina Preda.
La audieri, Nicola Inquieto le-a declarat procurorilor că, după decesul tânărului, a ajutat financiar familia acestuia. Nu v-a ajutat italianul cu bani, cum a zis? am mai întrebat-o. „Niciodată. Am văzut scris pe Google un articol că m-a ajutat pe mine la casă, că mi-a dat 80.000 lei. Păi, dacă îmi dădea 80.000 de lei, o făceam după soare, băiatul lucrează în construcții. Vreau să fac în memoria celui mare. Pentru mine nu mai există bani, nu mai există bunuri materiale să mă ajute cu ceva, pentru mine nu mai există nimic. Dacă nu mai e copilul meu, nu mai mi-l întoarce nimeni înapoi”.

Citește și Dosarul tânărului mort pe şantierul lui Inquieto zace de un an la Judecătoria Piteşti

„El (fiul, n.r.) muncea cinstit, fără apă, cu apă fiartă. Pleci de la 5 dimineaţa de acasă şi mai vii seara, la ora 20, nu te mai cunosc nici câinii”

Fratele lui Marius l-a văzut murind, împreună cu tatăl lor; era pe șantier în ziua fatidică. „I-am spus să lupte și să fie tare, să își mențină sănătatea, că are copii, trebuie să îi crească. A rămas șocat. L-a văzut pe fratele său cu creierii, cu ochiul pe afară. M-a sunat urlând, țipând efectiv: «Mamă, a murit Mari, sunt creierii pe jos, ochiul». I-am spus, unde a făcut autopsia: «Domne, nu puteți să-l faceți la loc?» «Nu». Plângea, efectiv, domnul de la morgă plângea. A zis: «N-am ce să fac». N-am vrut să mă uit. După aceea am văzut pozele. L-am adus cu capul în pungă, în prosoape și în pungă. Copilul meu nevinovat. Am apelat, nu te ajută nimeni, nici din justiție, nici din media. Nu vreau nimic, doamnă, vreau să se facă dreptate și atât! Nu vreau să condamne nimeni pe nimeni degeaba. Eu sunt conștientă că ei, ca și oameni, și italianul, și inginerul, italianul are 2 fete și celălalt are 3 copii, nu cred că ar fi vrut ca el să moară. (…) Dar dacă ai făcut niște chestii, ții un șantier de avea sute de apartamente și produce atât, îți angajezi oameni. Dacă avea macaragiu angajat, pe copilul meu nu-l mai urca acolo. Nu aduci macarale de la fier vechi, stai și nu faci contract cu ISCIR-ul, care trebuia făcut pentru macara, să nu fie defectă, și multe chestii. Dacă vrei să iei miliarde și să faci bani, să speli banii mafiei, cum s-a aflat ulterior. El (fiul, n.r.) muncea cinstit, fără apă, cu apă fiartă. Pleci de la 5 dimineața de acasă și mai vii seara, la ora 20, nu te mai cunosc nici câinii. Lui ăsta micu, și el lucrează tot în construcții, i-am spus: «Lasă-te!» Mă rog de el, de când a murit fratele său, că stau cu frică tot timpul, în fiecare zi. Eu, un an jumate, n-am mai folosit telefonul, că nu mai suportam. Când auzeam că sună telefonul, se ridica pielea pe mine, nu mai puteam să trăiesc…”

Moartea fiului a devastat-o pe Mădălina Preda, iar psihologul a îndemnat-o să își găsească o activitate care să o țină ocupată până seara, să nu se mai gândească la tragicul eveniment din 2016. „Eu sunt asistent personal la un copilaș cu dizabilități, care mai are încă patru frați pe care i-a lăsat mama de cinci ani de zile, cunoscuți de-ai noștri, din sat. Mă ocup de ei ca să mă liniștesc sufletește, pentru băiatul meu, și am zis să fac un bine”. Pe copilul cu dizabilități îl duce la o școală specială în București și face 60 de km până acolo și 60 de km înapoi în fiecare săptămână. Le duce de grijă și celorlalți frați, iar anul trecut i-a dus la mare și în memoria lui Marius. „E foarte dureros. Nu doresc niciunui părinte din lumea asta…”, a mai spus mama. „Mi-am îngropat bunicii care m-au crescut, că m-a lăsat mama la 5 ani, mi-am îngropat tatăl de 56 de ani, care a murit pe mâna mea, și socrii, dar ca durerea pentru copil nu e nimic, nu e în legea firii și e cumplit. Trebuia să gândească ca oamenii și ca niște părinți, și italianul și inginerul, și să vină să vorbim și să se gândească la noi, că am crescut copiii foarte greu. N-au știut să facă altceva decât să muncească. Se duceau în vacanțe, de la 14 ani, pe șantier, că alte posibilități nu sunt la noi în zonă…”, a încheiat mama plângând.

Citește și Soţia lui Inquieto contestă măsurile administratorului judiciar

Nicola Inquieto este condamnat la 14 ani închisoare în Italia, dar pentru alte infracţiuni

În noiembrie 2018, Nicola Inquieto a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, împreună cu firma SC Daniela Construcții SRL și șeful de șantier Nicolae Diaconu, care, în ziua morții muncitorului, era la mare, deși era obligat să asigure supravegherea macaralei. Părți vătămate s-au constituit mama, tatăl și fratele răposatului. Cauza s-a tot amânat din mai multe motive, fie pentru ca rechizitoriul să fie comunicat și lui Nicola Inquieto, care se află la închisoarea din Agrigento Italia, și studiat de avocatul acestuia, fie pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru ceilalți inculpați etc.

Nicola Inquieto va fi judecat prin videoconferință. După cum am scris și într-un articol din 2018, ITM Argeș a dat trei amenzi firmei Daniela Construcții SRL, valoarea cumulată fiind de 20.000 de lei. Una dintre deficiențele găsite a fost nerespectarea reglementărilor de securitate și sănătate privind exploatarea fără pericole a instalațiilor edilitare, adică a macaralei. Reamintim că italianul Nicola Inquieto a fost arestat la Pitești în 2018, cercetat pentru asociere şi participare în scopul comiterii de infracţiuni de tip mafiot, extrădat în Italia, unde a fost condamnat, în primă instanță, la 16 ani de închisoare cu executare. În 2021, Curtea de Apel din Napoli l-a condamnat la 14 ani de carceră. În urma problemelor cu legea, firmele de construcţii pe care le deţinea Nicola Inquieto au intrat în insolvenţă, iar proprietăţile au fost scoase la vânzare de administratorul judiciar.

Citește și Carabinierii dau o nouă lovitură! A fost arestat Vincenzo, fratele rămas la Piteşti să conducă afacerile lui Nicola Inquieto

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Trist !
    Stiam de multi ani ca Nicola este ce s-a demonstrat in justitie. A avut bani ptr toate nuntile, bitezurile, chermezele lui dar ptr o mamă cu copilul mort pe şantier la el, nu.
    Asta spune cata rautate a avut pe oamenii care ii faceau serviciile.
    Justitia divina a lucrat si ptr copilul asta de mult mort.
    Sper ca acest pseudo afacerist sa dispara din peisajul orasului nostru ptr ca nu a facut nimic bun , doar betoane pe banii mafiei, a murit un tanar din pricina betoanelor lui si numai scamatorii cu masini de lux si petreceri cu lume pestriță.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită