Web Analytics

Numai în locul lor să nu fii! Oamenii cu apartamentele sechestrate în blocul lui Inquieto sunt nemulţumiţi că justiţia din Argeş execută orbeşte dispoziţiile celei din Italia

de | 16.07.2021 10:08 | Actualitate, Dezvăluiri, Economie

# Sunt peste 150 de dosare cu oameni care au achitat avansuri pentru apartamente în blocul mafiotului italian, iar acum riscă să le piardă
Continuă calvarul celor care au dorit un apartament și au apelat la firma lui Nicola Inquieto (foto timbru), italianul pripășit în Pitești vreme de două decenii și condamnat la 14 ani de închisoare în Italia pentru asociere la mafia napoletană. Sunt peste 150 de cazuri, iar poveștile oamenilor sunt diferite. Ca atare, nici nu și-au putut apăra drepturile în mod solidar. De altfel, nici autoritățile române nu le-au sărit în ajutor, ba dimpotrivă. Mai mulți proprietari ai apartamentelor construite de Nicola Inquieto în cartierul Găvana au contestat la Secția Penală de pe lângă Tribunalul Argeș ordonanța prin care procurorii români au instituit sechestrul. Fără succes, însă. Alții au fost somați de administratorii judiciari să își achite integral casele, în condițiile în care acestea nu pot fi vândute, și s-au prezentat cu avocații pentru a se apăra.

Oamenii au crezut că obțin sprijin de la autoritățile din România

Este vorba despre șapte persoane din Pitești, Ștefănești și una din județul Olt, care au formulat contestație împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din data de 11.04.2018. Oamenii au solicitat anularea în parte a Ordonanței cu privire la apartamente și radierea sechestrului aplicat imobilelor pentru care ei au apucat să plătească o parte din bani. Aceștia au depus fie antecontracte de vânzare-cumpărare, fie promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ba chiar și un contract de vânzare cu rezerva proprietății, toate încheiate în perioada 2015-2017, perioadă aflată în plin avânt imobiliar al italianului. Oamenii au arătat în fața instanței că au fost de bună-credință în momentul semnării promisiunilor/actelor de vânzare ale imobilelor, iar de la semnare și până în prezent, și-au îndeplinit obligația de plată a prețului apartamentelor, conform termenelor stabilite în acte. Ulterior parafării, însă, pe apartamentele ce au făcut obiectul acestor înțelegeri cu dezvoltatorul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a instituit, prin ordonanța contestată, sechestrul asigurător în vederea executării sentinței penale pronunțate de Tribunalul din Napoli (Italia) împotriva lui Nicola Inquieto. Care însă nu le-a fost comunicată proprietarilor. După instituirea sechestrului penal, societatea Daniela Construcții SRL a intrat în insolvență și mai apoi, în decembrie 2020, s-a declarat falimentul acestei societăți. Contestatarii au susținut că Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș este nelegală şi trebuie anulată, pentru că organul de urmărire penală care a aplicat sechestrul asupra apartamentelor nu a formulat cerere de înscriere a creanței, constând în sumele pe care dorește să le recupereze în urma condamnării penale a italianului. „Valorificarea bunurilor imobile ale firmei Daniela Construcții se face exclusiv în procedura insolvenței, iar în urma vânzării acestor bunuri vor fi plătiți doar creditorii îndreptățiți să participe la procedura insolvenţei, adică numai creditorii care figurează înscriși în Tabelul de creanțe”, au mai spus petenții.

Magistrații români au spus că ei recunosc și aplică ordinele din Italia

În ciuda susținerilor păgubiților, Tribunalul Argeș a conchis că autoritatea judiciară română, indiferent de faza procesuală, recunoaște orice ordin de indisponibilizare, în cazul nostru cel emis de judecătorul Tribunalului din Napoli prin care a dispus confiscarea preventivă – sechestru asigurator – asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de Inquieto, precum și a acțiunilor și activelor societăților în care a avut calitatea de asociar unic sau administrator. Judecătorul din Napoili a considerat că bunurile respective constituie produsul infracțiunilor de participare la un grup criminal organizat și spălare a banilor. Instanța a mai specificat faptul că autoritățile române nu au desfășurat acte de urmărire penală în cauza penală în care s-a dispus sechestrul asigurator, autoritățile italiene fiind cele care desfăşoară procedura judiciară față de inculpatul italian. Și, ca atare, judecătorii argeșeni au respins plângerea formulată împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

„Administratorii judiciari au emis notificări către cei care au plătit avansul, ca să plătească toată suma. Este o rușine!”, spune avocatul Liviu Stancu

„Eu reprezint vreo șapte persoane. Din păcate, oamenii nu prea au variante în situația în care apartamentele sunt sechestrate de statul italian. Sunt foarte multe situații. Adică sunt apartamente terminate, apartamente aproape gata, în sensul că au tot ce trebuie, mai puțin liftul instalat sau spațiul din jurul blocului aranjat, aproape de finalizare. Dar sunt și apartamente care sunt la roșu și unele care nici măcar nu au ieșit din pământ. Sunt unii clienți care au achitat preț integral și nu au cum să încheie contractul de vânzare-cumpărare, iar alții au achitat parțial… E foarte greu să stabilești un comportament la nivel de grup. Am înțeles că sunt unii care au dat banii integral și au contracte de vânzare-cumpărare și tot le-au rămas apartamentele sechestrate. Este o nebunie acolo, o nebunie care s-ar fi putut soluționa într-un singur mod: trebuiau făcute asigurări, cum este în Occident: intră firma în faliment, plătește asiguratorul și dă banii înapoi. La noi nu există așa ceva și, ca urmare, bieții oameni sunt puși în tot felul de situații. Intrând în faliment, punându-se sechestre, nu mai văd posibilități de rezolvare a multora dintre oamenii care au contractat acolo. După intrarea în faliment, greu se mai poate face ceva. Știți care este ridicolul? Ei apar la masa credală și administratorii judiciari le-au solicitat plata diferenței de sumă. Deci, ei sunt creditori, în sensul că au plătit un avans substanțial, între 10 și 20.000 de euro, și administratorii judiciari le-au solicitat, în baza promisiunii de vânzare, să achite tot prețul, integral, în condițiile în care, evident, nu se putea vinde apartamentul. Am o astfel de situație. Mi s-a părut cea mai mare dovadă de cinism! Au emis chiar notificări către persoanele care plătiseră avansul, să plătească toată suma. Deja nu mai este o problemă de încălcare a dreptului, este absolut o rușine!”, spune avocatul piteștean Liviu Stancu.
Citește și Mărire şi decădere… S-a scos la vânzare SPA-ul lui Inquieto. La fel şi blocurile din Găvana
Citește și Instanţele din Argeş nu s-au lăsat păcălite / Familia Inquieto a încercat fără succes să încaseze asigurarea unui Rover furat, chipurile, în Italia
Citește și Presa italiană, despre divorţul nevestei piteştence de Nicola Inquieto: „Camorra şi inimi frânte”
 

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii