Web Analytics

articol scris vineri, 31 decembrie 2021

MAI: Măsuri suplimentare pentru a preveni producerea de incidente în ultimele zile ale acestui an și în primele zile ale anului 2022.

Monica Dajbog

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI a declarat:

„La nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri suplimentare pentru a preveni producerea de incidente în ultimele zile ale acestui an și în primele zile ale anului 2022.

Aproximativ 25.000 de angajați ai Ministerului vor acționa, în fiecare zi pentru prevenirea și combaterea contravențiilor și a infracțiunilor, pentru fluidizarea traficului pe drumurile solicitate în această perioadă, dar și la trecerea frontierei, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în cazul producerii unor situații de urgență, inclusiv cele provocate de vremea severă.

Citește și: De Sf. Ioan, la Călineşti se va sfinţi o troiţă care a făcut deja minuni

Alături de mine se află purtătorii de cuvânt ai Poliției, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de urgență pentru a vă prezenta în detaliu măsurile dispuse pentru următoarele zile, dar și recomandări utile pentru prevenirea incidentelor de orice fel.

O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în Noaptea dintre Ani. Forțele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate pentru a preveni comiterea de fapte ilegale și pentru a putea acționa rapid în sprijinul cetățenilor, iar echipajele SMURD vor fi pregătite să intervină pentru acordarea primului-ajutor medical.

Potrivit estimărilor de la acest moment, de Revelion, vor fi organizate aproximativ 60 evenimente publice la care ar putea participa peste 120.000 persoane. Cele mai semnificative evenimente vor fi organizate în București (15.000 persoane), Craiova, Piatra Neamț și Ploiești (câte 10.000 persoane).

Atragem din nou atenția asupra pericolului pe care îl pot reprezenta articolele pirotehnice. Utilizarea acestora poate provoca vătămarea corporală a persoanei care le folosește sau a celor din jur. Pentru a preveni producerea unor accidente grave, este mai bine ca articolele pirotehnice să fie utilizate în mediu securizat de personal specializat.

Citește și: Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă

În cadrul acțiunii ”Foc de artificii”, prin care începând cu 22 noiembrie  au fost efectuate controale în întreaga țara pentru a se verifica legalitatea operațiunilor comerciale cu articole pirotehnice, efectivele MAI au indisponibilizat, în vederea confiscării, peste 85 de mii de kilograme de articole pirotehnice în valoare de peste 3 milioane de lei.

Au fost constituite 677 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat aproape 800 de infracțiuni, și s-au aplicat aproximativ 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  peste 200 de mii de lei.

Având în vedere că mulți cetățeni vor alege să petreacă aceste zile departe de domiciliu, Poliția Rutieră va lua măsuri pentru a asigura fluidizarea traficului și evitarea blocajelor pe cele mai intens circulate drumuri în astfel de perioade.

În fiecare zi, vor acționa în medie 1.500 de polițiști rutieri, mobilizarea maximă fiind vineri și duminică, când ne așteptăm la valori mari de trafic.

Pe sectoarele de drum cu risc crescut de accidente, echipajele rutiere vor acționa cu 280 de aparate de radar.

De asemenea, elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor monitoriza drumurile din aer pentru a putea comunica polițiștilor rutieri zonele unde este nevoie de intervenție pentru fluidizarea traficului sau prevenirea unor accidente.

Citește și: Două primării din Argeş au donat mere spitalelor din Capitală

În total, pentru următoarele zile, 14 aeronave ale Inspectoratului General de Aviație sunt pregătite să execute, în special misiuni SMURD și misiuni în sprijinul celorlalte structuri ale Ministerului.

Aeronavele IGAv pot desfășura inclusiv misiuni de căutare, salvare și evacuare din zona muntoasă având în vedere că mulți cetățeni vor petrece aceste zile la munte. De asemenea, jandarmii montani vor putea interveni în sprijinul celor care întâmpină probleme.

Aproximativ 5.000 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor fi mobilizați în fiecare zi pentru a putea acționa în cazul unor situații de urgență, inclusiv cele produse de fenomenele hidro-meteorologice.                                                                                                                                

Chiar dacă în mod tradițional, astfel de perioade sunt petrecute în mijlocul rudelor și al prietenilor, recomandăm în continuare cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară pentru a nu se expune riscului de a se îmbolnăvi cu COVID-19 sau de a îmbolnăvi pe cei din jur.

IGPR

Poliția Română este la datorie pentru ca trecerea dintre ani să se desfășoare în siguranță.

Peste 9.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, în perioada Anului Nou, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Citește și: Arborii seculari din Valea Cerbului, transformați în parchet și uși în Oarja, la turcii de la Yldiz Entegre

Cei peste 9.000 de polițiști se vor afla în teren şi vor acționa cu peste 4.000 de autospeciale.

Dintre aceștia, aproximativ 5.300 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, aproape 1.500 sunt polițiști de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la acțiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

De asemenea, recomandăm tuturor să respecte normele de conviețuire socială, să păstreze liniștea și ordinea publică, echipe de polițiști fiind pregătite să intervină la orice caz în care legea este încălcată.

Totodată, activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali, acționându-se pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, protejarea sănătății cetățenilor și pentru evitarea desfășurării de activități ce ar putea duce la creșterea numărului de infectări.

Poliţiştii de la rutieră vor acționa, pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, pentru asigurarea fluenței traficului și prevenirea accidentelor.

Dacă alegeți să petreceți trecerea dintre ani în altă locație, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră! Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

Viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere în România! 

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. 

Citește și: Se întâmplă și la alții! Justiţia din Belgia a suspendat decizia guvernului de închidere a sălilor de spectacol

Este interzisă conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, astfel că recomadăm utilizarea mijloacelor de transport în comun și a vehiculelor în regim taxi sau de închiriere.

Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!

Atunci când vă însoțesc copii, nu îi lăsați nesupravegheați și învățați-i că pot să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

IGJR

În perioada următoare, vom desfășura activități suplimentare pentru prevenirea incidentelor și a faptelor ilegale, în special în zonele aglomerate și la manifestările publice.

Mâine și în toată această perioadă, peste 7.000 de jandarmi vor fi prezenți în dispozitivele de pază ale Jandarmeriei, dar și pe stradă pentru a avea grijă ca toate spectacolele programate să aibă loc în spațiul public, cu ocazia Revelionului, să se desfășoare fără incidente și în deplină siguranță.

Facem apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să nu consume băuturi alcoolice în spațiul public, să acorde o atenție deosebită copiilor, să se delimitez de orice situație conflictuală sau de persoanele care provoacă violențe și să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere, dacă observă orice încălcare a legii.

Citește și: Atenție! Norme noi în UE privind protecția avertizorilor de integritate

Unele dintre manifestările tradiționale de Anul Nou sunt cele din comuna Ruginoasa din județul Iași și localitatea Oituz, din județul Bacău. Susținem păstrarea obiceiurilor tradiționale, dar nu vom permite manifestări care să pună în pericol siguranța participanților. Peste 100 de jandarmi vor fi prezenți pentru a se asigura că nu va exista contact violent între participanți și pentru ca nimeni să nu fie rănit. Forțele de ordine vor avea grijă ca pe timpul manifestărilor să nu fie folosite elemente care ar putea să producă accidentări ale participanților. Facem apel la toți cei care aleg să participe la acest eveniment tradițional să respecte recomandările forțelor de ordine.

Mâine va fi o seară în care o parte dintre restricții sunt suspendate. Cu toate acestea, cei care sunt în carantină sau izolare trebuie să rămână în case, iar în spațiul public aglomerat trebuie să purtăm în continuare mască de protecție.  

De asemenea, vom fi prezenți în stațiunile montane pentru siguranța turiștilor. Peste 300 de jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele şi în stațiunile turistice, echipați și pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Persoanelor care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane le recomandăm să aibă un echipament adecvat, să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, să aibă asupra lor un telefon cu bateria încărcată și să aleagă doar traseele montane deschise pe timp de iarnă.

Prin măsurile pe care le-am luat, suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor, indiferent că se află într-o situație de urgență sau într-o situație de risc.

IGPF

Pentru perioada următoare, în special după Sărbătoarea Anului Nou, ne aşteptăm ca valorile de trafic prin punctele de frontieră să crească pe sensul de ieşire din România. 

Drept urmare, la nivelul instituţiei au fost dispuse măsuri de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ al persoanelor care tranzitează graniţa.

Citește și: DGA Brașov/Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu o persoană cercetată pentru dare de mită

De la începutul lunii decembrie până la data de 30 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalitățile de control aproximativ 2,9 milioane persoane, cetățeni români și străini, cu peste 900 de mii de mijloace de transport.

Dintre acestea, pe sensul de intrare au fost aproximativ 1,6 milioane persoane, iar pe cel de ieşire peste 1,3 milioane de cetăţeni români si străini.

Pentru perioada următoare, este suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor.

La nivelul întregii ţări, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Vor fi asigurate cu personal arterele de control pe sensul de ieşire din ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

Nu în ultimul rând, vreau să precizez că reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internațional. Reamintim că, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei.

De asemenea, participanţii la trafic pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.

Citește și: Patronul de la „Dr. Teo” a închis terasa clinicii, fără autorizaţie de la Primăria Piteşti

As dori să închei, cu precizarea că Poliția de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat și acționează în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

IGSU

A început numărătoarea inversă până la noaptea dintre ani, iar noi, pompierii, avem două recomandări pentru voi:

❗        NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii!

❗        NU neglijați respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii noului tip de coronavirus!

În afara acestor măsuri pe care trebuie să le respectăm fiecare dintre noi, vă informăm că, în perioada imediat următoare, aproape 5.000 de pompieri vor asigura, zilnic, misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență, la nivel național.

Răspunsul la solicitările cetățenilor va fi gestionat cu peste 3.600 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 41 de șenilate, 32 autofreze, 133 mașini de descarcerare, 323 ambulanțe SMURD tip B2, 39 unităţi de terapie intensivă mobilă (dintre care 7 specializate în tratament neonatologic), precum şi 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

În domeniul preventiv, potrivit acțiunilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sezonul rece, încă de la sfârșitul lunii noiembrie, inspectorii de prevenire derulează controale la unitățile de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, construcții și alte amenajări similare ori, după caz, în zonele unde se vor organiza evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece.

Citește și: Program la final de an pentru plata impozitelor şi taxelor locale

Astfel, în perioada 25 noiembrie – 26 decembrie a.c., pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, pompierii au executat, la nivel național, 2.722 controale de prevenire. În urma acestor verificări, pentru nerespectarea normelor de securitate la incendiu, inspectorii de prevenire au aplicat 948 de amenzi, în cuantum de peste 2,7 milioane lei.

Totodată, pe durata acțiunilor de prevenire, desfășurate la categoriile de obiective menționate anterior, prioritară este și verificarea respectării măsurilor pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Pe lângă aceste măsuri dispuse de autorități, sunt și cele pe care le puteți lua fiecare dintre voi. Fiți aliații noștri, gândiți-vă la ce vi se poate întâmpla vouă sau celor din apropierea voastră atunci când folosiți aceste petarde și artificii. NU alegeți să vă riscați sănătatea pentru câteva secunde de distracție.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte. Nu au fost puține situațiile când pompierii și echipajele medicale au acționat pentru stingerea incendiilor sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor rănite în urma utilizării mijloacelor pirotehnice.

Un caz recent s-a produs în data de 22 decembrie, în localitatea Oltina, județul Constanța, acolo unde folosirea petardelor a rănit un copil de opt ani, după ce obiectul i-a explodat în mână. La locul solicitării a fost găsit un copil conștient şi stabil care avea mai multe plăgi şi arsuri la nivelul palmei şi degetelor. Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD şi a fost transportat la Spitalul Județean Constanţa.

Citește și: Salariații OMV PETROM anunță continuarea protestelor în stradă în cazul nerezolvării rapide a situației Contractului Colectiv de Muncă

Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de folosirea necorespunzătoare, nu utilizați artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor de încălzire.

Dacă respectați aceste reguli simple, veți intra în siguranță în noul an!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce ar fi consumat telemea. Amenzi de 33.000 de lei la magazinul verificat

Trei persoane din aceeași familie, printre care și un copil, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Arad cu […] Citește!

Update. Carambol cu trei mașini la Călinești. Două rănite, duse la spital

Poliția Argeș a revenit cu detalii privind accidentul produs în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 18, […] Citește!

România învinge Polonia și își ia revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie oficială pentru Hagi

România a învins Polonia cu 2-1, pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, și a obținut prima victorie într-un meci oficial […] Citește!

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete