Web Analytics
scris joi, 30.12.2021

Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă

Cu pașii îngreunați, poate de la căință sau poate nu, părintele Adi, așa cum îl cunosc enoriașii din satul Crucișoara, comuna Cocu, a trecut înainte de Crăciun pe la ei. Chipurile, cu Icoana! Dar și ca să le vândă câte un calendar ortodox. Din acela care se lipește cu scotch-ul pe peretele bucătăriei, nu din acela care se pune pe masă la bucătărie! Cu toate că a mai încurcat popa borcanele de câteva ori… Motiv pentru care s-a înfuriat și arhiepiscopul, când a auzit. Bine, că nu ar fi fost prima ispravă nevrednică de un purtător de reverendă pe ulițele satului. Nici măcar nu vrem să dăm crezare surselor care spun că aceasta, respectiv reverenda, s-a prăvălit și prin șanț de câteva ori. Pe unii dintre colegii din eparhie îi enervează, de exemplu, că în timp ce alții sunt certați că sunt lăsați de neveste (pe motiv că le-a pocnit în cap cu icoana!) sau le lasă ei pe preotese (că, vezi Doamne, nu au ajuns la înălțimea studiilor lor postliceale!), Adi Hari se afișează, fără binecuvântare, cu amanta atât virtual, pe rețeaua de socializare, cât și în trup, prin comună.

Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă

Citește și Film de groază la parohia Mavrodolu. Aşa-zisul preot Iulian îl vesteşte pe Antichrist

Este adevărat că duduia, artistă cu portofoliu oficial pe la Craiova, deși cam purie, poate merită să fie scoasă în lume. Cum rămâne, însă, cu restricțiile bisericești cu privire la clericii adulterini? Este o simplă vorbă în vânt? Dar isprava cu vânzarea locurilor de veci ale oamenilor chiar nu a mai putut fi trecută cu vederea, mai ales că pădurarul este cel care a făcut plângere la Arhiepiscopie, după ce s-a văzut deposedat de părintele Hari. Și, în sfârșit, împotriva parohului s-au luat măsuri. Blânde, e drept. În loc de caterisire, preotul Adrian Hari a fost trimis vreo câteva zile la o mânăstire. Și pentru ca enoriașii să nu rămână fără serviciu religios, la Crucișoara a fost adus un coleg. Până după sărbători.

Citește și Premoniţie sau pură întâmplare? Preotul din Vedea îl atenţionase pe motociclistul care a pierit în accident

Distribuie!

0 Comentarii