Web Analytics

Patronul de la „Dr. Teo” a închis terasa clinicii, fără autorizaţie de la Primăria Piteşti

de | 24.12.2021 10:36 | Actualitate, Dezvăluiri, Politica si Administratie

Primarul Cristian Gentea confirmă că stomatologul Teofil Anghelin n-a avut autorizație și spune că acesta a fost amendat cu 3.000 lei

Un medic dentist este reclamat de vecini pentru terasa construită în vecinătatea Prefecturii, la mezaninul clădirii unde a funcționat până nu de mult timp BancPost. Deasupra noii clinici stomatologice „Dr. Teo” din centrul Piteștiului este o terasă circulabilă, pe care a apărut și o căsuță din lemn pentru copii, dar și leagăne și trambulină. Însă acolo s-a construit și o altă terasă, acoperită cu geamuri de sticlă, despre care vecinii susțin că este ilegală.
Locatarii din blocul respectiv sunt nemulțumiți de aspect, vizibil din Strada Mare, dar și pentru că se strânge mizerie pe acoperișul terasei. Au trimis solicitare către primărie, iar răspunsul semnat de primarul Gentea confirmă că închiderea terasei nu are autorizație.

Chiar managerul Clinicii „Dr. Teo”, Teofil Anghelin, care este și proprietarul spațiului, recunoaște că era o problemă cu acoperișul terasei, care a fost lipit de peretele blocului fără acordul scris al locatarilor.
„Urmare adresei dumneavoastră, înregistrată la Primăria Municipiului Pitești cu nr. de mai sus (57074/11.11/2021, n. red.), vă informăm că în arhiva electronică a Primăriei Municipiului Pitești nu se regăsește ca fiind emisă autorizație de construire pe numele DR. ANGHELIN pentru închidere terasă mezanin I și mezanin II la imobilul la care faceți referință (mun. Pitești, nr. 15, bl. E3A, sc. A-F)”, se arată în răspunsul semnat de primarul Cristian Gentea, arhitectul-șef Victor Cătălin Ghiță și șeful Serviciului Urbanism și Autorizații de Construire, Cristian Glogojeanu.

Citește și Noua vedetă a lumii medicale din România / Doctorul militar Valeriu Gheorghiţă e născut şi crescut în comuna Izvoru

Dr. Anghelin: „E vorba de o pergolă care a fost, din eroarea proiectantului, atașată de perete”

L-am contactat pe doctorul Teofil Anghelin, medic stomatolog și managerul Clinicii „Dr. Teo”, pentru un punct de vedere legat de nemulțumirile vecinilor, corelate și cu lipsa autorizației de construire.
„Pentru locul de joacă nu e nevoie de autorizație. Ceea ce a fost acolo, este vorba de o pergolă care a fost, din eroarea proiectantului, atașată de perete, se retrage 60 de cm și dintr-o structură supusă autorizației se va transforma într-o structură care nu mai are nevoie de autorizație, pergolă”, a explicat dr. Teofil Anghelin, care ne-a confirmat că s-a retras construcția inițială. Acesta a insistat să sublinieze că nu are nevoie de autorizație pentru pergolă sau pentru a pune un loc de joacă pe terasa circulabilă a clădirii.
„Este o căsuță pentru copii, dar nu este un loc de joacă acolo. Terasa nu este un loc de joacă. Reclamația nu a fost făcută pentru locul acela de joacă, reclamația a fost făcută pentru un acoperiș care ar fi trebuit să fie doar o pergolă”, a mai explicat proprietarul clinicii.

Citește și Din lac în puţ! Document incendiar / La Publitrans, subvenţia a crescut de peste două ori şi ceva faţă de perioada asocierii cu CNCD şi Girexim

Dr. Anghelin: „Îmi asum eroarea proiectantului, n-am omorât pe nimeni, nu e nimic atât de grav”

L-am întrebat pe doctorul Anghelin și dacă înainte să facă această pergolă a vorbit cu vecinii și dacă aceștia i-au dat acordul. „Înainte am avut discuții verbale, care nu s-au mai ajuns la o respectare. Am fost «amendat» de către vecini, înainte de a fi amendat de primărie. Este doar o simplă structură demontabilă. Singura eroare a fost că s-a lipit de bloc (acoperișul pergolei, n. red.) fără a avea acordul scris (al vecinilor, n. red.) înainte de a face acest lucru. Cum a fost montată (pergola, n. red.), s-a și demontat, deci nu mai este niciun fel de problemă, dar locul de joacă este, pur și simplu, o interpretare. Că este și un loc de joacă, acesta este un al doilea lucru. Este o terasă circulabilă, nu este un acoperiș, ceea ce înseamnă că pe terasa circulabilă se poate pune un loc de joacă, fără niciun fel de problemă”, ne-a mai spus dr. Anghelin, care a punctat și faptul că nu a fost amendat pentru locul de joacă.

Poliția a fost în control la clinică, dar până la momentul când l-am contactat pe medic, vineri, 17 decembrie, amenda încă nu ajunsese. „A venit poliția în control, a constatat, nu este niciun fel de problemă. Îmi asum eroarea proiectantului, n-am omorât pe nimeni, nu e nimic atât de grav”, a mai precizat Teofil Anghelin.

Citește și Dezvăluiri. Gheorghe Mihăilă descrie filiera prin care se dau şi apoi se anulează permisele port-armă la IPJ Argeş / „Cum să îmi dai arma dacă eu nu aveam dreptul, înseamnă că ai dat la toţi nebunii?!”

Primarul Cristian Gentea: „ A fost amendat cu 3.000 de lei”

„A fost amendat cu 3.000 de lei. S-au sistat lucrările. S-a cerut intrarea în legalitate – dar nu poate să intre în legalitate, de vreme ce a făcut-o fără autorizație – sau desființarea construcției respective. Eu trebuie să mă interesez, pentru că știu că atunci când faci ceva fără autorizație e infracțiune deja, dar am cerut procesele- verbale de constatare și am văzut că asta a dat domnul arhitect-șef”, ne-a declarat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, luni, 20 decembrie.

Citește și Anelisse Oprică, mama Dianei Perniu, denunţătoarea lui Clotilde Armand: „I-am zis: «Termină cu orice fel de investigaţie şi vezi-ţi de treaba ta!»”

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii