Web Analytics

91 de ani de la tragedia din Costești, unde 116 de credincioși au ars de vii în Vinerea Mare

de | 30.04.2021 11:54 | Actualitate, Dezvăluiri

S-au împlinit 91 de ani de când 116 suflete au ars de vii în localitatea argeşeană Costeşti. Oraşul avea să trăiască cea mai mare tragedie din istoria pascală a României. Bisericuţa din lemn, veche de 300 de ani, a luat foc, în timpul Deniei din Vinerea Mare. Vestea a îndurerat-o şi pe Regina Maria, care a venit special în Argeş, la funeralii, alături de Regele Mihai, pe atunci în vârstă de numai nouă ani.

CITEȘTE ȘI Mioveni: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit pachete cu alimente și dulciuri angajaților de la spații verzi

Tragedia s-a produs la slujba Prohodul Domnului din Vinerea Mare. Peste 200 de persoane s-au strâns la bisericuţa din lemn, de doar 48 de metri pătraţi. Pentru că locul era limitat, părinţii au lăsat copiii înăuntru la slujbă, câțiva bătrâni și cântăreții din cor.

Incendiul a izbucnit de la scânteia unei lumânări care a aprins nişte coroane aflate în podul bisericii.
Când au văzut focul, părinţii au dat buzna să-şi salveze copiii, însă, în acelaşi timp uşile erau forţate de cei din biserică care încercau să iasă. Haosul de câteva secunde a avut drept consecinţă 116 morţi, dintre care 90 de copii.

CITEȘTE ȘI Acțiune de suflet în sudul județului organizată de deputatul PSD Aurel Bălășoiu

Deşi biserica a ars complet, Sfânta Evanghelie, scrisă pe hârtie, a rămas intactă, lucru considerat apoi o minune şi un semn.

Localnicii spun că atunci au fost multe familii care și-au pierdut câte patru sau cinci copii.

Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din Europa, chiar şi din Statele Unite ale Americii. Regina Maria şi principele Mihai au fost alături de părinţii îndureraţi la înmormântarea victimelor.

CITEȘTE ȘI O cooperativă din Argeș a cumpărat silozul din Costești pentru a-și eficientiza activitatea

În Costești, vreme de cinci ani nu s-a mai făcut vreo nuntă şi nu s-a mai jucat vreo horă. În zilele noastre, în a doua zi de Paşte, preotul din Costeşti oficiază o slujbă de pomenire a celor 116 suflete care au pierit acum mai bine de 9 decenii.

sursa/ realitatea.net

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii