O adevărată nuntă a poeziei cu blues-ul s-a celebrat vineri, 6 decembrie, în sala mare de la parterul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, iar protagoniștii au fost Mike Godoroja & The Blues Spirit și poetele Denisa Popescu și Nicoleta Popa. De asemenea, poetul Dan Mircea Cipariu a venit de la București în calitate de invitat special la „jam session”-ul de la Pitești, iar cu această ocazie și-a lansat volumul de poeme „Singurătatea vine pe Facebook”. Și s-a mai întâmplat ceva cu această ocazie, prilejuită de dragostea de frumos a lui Mihai Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene. Vineri, 6 decembrie, în seara de Sf. Nicolae, când toată lumea românească dăruiește și primește, s-a lansat conceptul de White Friday. În contrapondere la Black Friday, când se cumpără ieftin, de White Friday ne-a fost dăruită o seară magică de poezie și muzică de calitate.
Atmosfera a fost una specifică apropierii sărbătorilor de iarnă, poemele recitate de Denisa Popescu au adus imaginea Crăciunului cu aromă de cozonaci, scorțișoară și zahăr vanilat, au adus ceva din magia plină de farmec a celei mai speciale sărbători din an. „De dor de Crăciun, am înnebunit peste vară”, spune poeta. De asemenea, Nicoleta Popa, cu sinceritatea-i binecunoscută, a recitat șapte poezii noi, dintr-un volum în pregătire, despre copii și copilărie.
Reamintim un vers dintr-o altă lucrare a Nicoletei Popa, care reflectă candoarea și naturalul din gândirea poetică a acesteia: „Sunt de profesie mamă”. Trupa care a demonstrat că la bibliotecă, pe lângă o carte bună, se poate „citi” şi muzică de cea mai bună calitate are în componenţă pe Mike Godoroja – vocal, Vali Vătuiu – tobe, percuție, backing vocal, Robert Ardelean – chitară bas, Alexandru Vișan – chitară electrică, chitară acustică, mandolină, Mihai T. Alexandru – chitară electrică, chitară acustică, banjo, dulcimer, claviaturi, slide guitar. Piesele interpretate au fost celebre blues-uri de Crăciun, unele ale lui Robert Johnson – cunoscut ca un maestru al blues-ului, îndeosebi al stilului Mississippi Delta Blues, muzician ce a influențat stilul unora dintre marile vedete, cum ar fi Eric Clapton. Alte piese au fost ale lui James Brown, supranumit „the Godfather of Soul”, pentru că el a fost inițiatorul acestui stil dar și o verigă foarte importantă în evoluția stilurilor gospel. Printre legendele blues-ului, evocate de Mike Godoroja, au fost și Elwood și Jake Blues, celebrii „The Blues Brothers”, care au fost și eroii filmului cu același nume, de prin anii 80.
O provocare pentru măiestria poetică a lui Dan Mircea Cipariu a fost lansată la un moment dat de către Mike Godoroja când i-a propus invitatului său să găsească poezia potrivită ca fundal pentru improvizația muzicală pe care o va scoate la orgă. Provocare căreia poetul i-a răspuns cu succes, spre încântarea publicului.
Una peste alta, seara de vineri, 6 Decembrie, ziua de Sf. Nicolae, a fost o seară minunată.
Adriana Gândilă




0 Comentarii