În satele sucevene Hârtop și Dolheștii Mari a existat, timp de aproape un veac și jumătate, o succesiune de generații de preoți provenind din aceeași familie. Unul dintre aceștia a păstorit Dolheștii Mari în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a lăsat amintiri de neșters în memoria satului. Au urmat, pe rând, și ceilalți, ducând preoția, ca pe un dar sfânt, din tată-n fiu. Localnicii i-au prețuit și i-au considerat „preoți de leac”, iar numele lor e încă foarte respectat și astăzi. De subliniat este faptul că preotul Ștefan Onescu sau Oiescu, după cum arată unele însemnări, s-a născut pe la 1747, în județul Argeș, iar de acolo s-a tras înspre Moldova, decedând la Hârtop, județul Suceava, în 1856.
Primul strămoș preot a venit din Argeș
Mircea Giosan este ultimul descendent, pe linie masculină, al acestei familii. S-a născut în Suceava, dar a copilărit în ograda bunicilor materni, familia preotului Neculai Manoliu, din Dolheștii Mari. A crescut cu imaginea unui bunic distins, foarte respectat, cu grija pentru știință de carte a bunicii, învățătoare în sat, dar mai ales a crescut în cultul strămoșilor și în ideea că istoria de familie e parte din ființa noastră, așa cum auzise mereu de la celălalt bunic, din partea tatălui, profesorul de geografie și istorie Dragoș Giosan. Arborele genealogic pe care l-a întocmit ne conduce până la strămoșul născut la 1747 – Ștefan Onescu (Oiescu), decedat în 1856, în satul Hârtop din județul Suceava. De aici începe și povestea preoților acestei familii.
Preotul Ștefan Onescu sau Oiescu, după cum arată unele însemnări, s-a născut pe la 1747, în județul Argeș, iar de acolo s-a tras înspre Moldova, decedând la Hârtop, județul Suceava, în 1856. Despre acest preot nu s-au păstrat prea multe date în familie. Se știe însă că a avut doi fii, Neagu și Ștefan, ambii preoți. În istoria familiei extinse avea să apară însă un alt preot, pe o altă linie de filiație. Acesta a fost, de altfel, și primul preot pomenit din bătrâni în Dolheștii Mari – Costache Teodoru. „Popa Costache”, cum îi spuneau enoriașii, s-a născut pe la 1795 și a decedat în 1867. A fost preot și în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În unele documente este pomenit și ca protopop.
Citește și Mecena Alexandru Bogdan-Piteşti a mâncat banii Berlinului
Părintele Costache Teodoru avea să fie deschizătorul unei succesiuni de generații de preoți
În monografia comunei Dolheștii Mari, despre acest vrednic „popă Costache” Valeriu Sandovici scria: „Înalt, ascetic, cu o barbă călugărească, îmbrăcat în reverendă neagră cu părul alb, era un misionar peste vreme, stăpânul vieții și judecății, cu o solidă moștenire morală, cu vocație de constructor, cu o trăire profundă a unor sentimente pe care mulți dintre săteni le considerau ca aparținând unei lumi apuse”. Părintele Costache Teodoru avea să fie deschizătorul unei succesiuni de generații de preoți, aparținând aceleiași familii extinse, care au slujit în biserica veche de la Dolheștii Mari mai bine de un veac. I-a succedat chiar ginerele său, părintele Gheorghe Bicleanu, născut în 1865, la Beclean pe Someș, în Transilvania, și decedat în 1945, în comuna Hărmăneștii Vechi, din județul Iași. Gheorghe Bicleanu a slujit în biserica veche din Dolheștii Mari între anii 1870 și 1900. A fost un om dedicat comunității și familiei, având 11 copii, din care au trăit doar cinci: trei fete și doi băieți. Una dintre fete avea să se căsătorească, peste ani, cu preotul Gheorghe Manoliu, cel care i-a urmat în parohia de la Dolheștii Mari. Gheorghe Bicleanu s-a prăpădit în 1945, în vremurile grele de după război, la Moinești (județul Bacău), în timp ce se afla la unul dintre copii.
Preoții Manoliu, tată și fiu
La 20 august 1882, în satul Hârtop din județul Suceava, s-a născut Gheorghe Manoliu, stră-strănepotul preotului Ștefan Onescu (Oiescu), cel venit din Argeș, și ginerele părintelui Bicleanu, căruia i-a urmat în păstorirea comunității de la Dolheștii Mari vreme de 47 de ani (1900-1947). Gheorghe Manoliu avea să fie străbunicul pe linie maternă al lui Mircea Giosan. Gheorghe Manoliu a marcat viața parohiei de la Dolheștii Mari, fiind o personalitate puternică, a cărei prezență nu putea fi ignorată.
În perioada păstoririi sale a fost realizată catapeteasma bisericii. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, a suplinit lipsa învățătorilor din sat, plecați pe front, învățându-i carte pe copiii din parohie. A participat la înființarea Băncii „Albina” din localitate și a fost membru în comitetul de organizare pentru construirea dispensarului. Din spusele strănepotului Mircea Giosan, numele preotului Gheorghe Manoliu a fost pomenit și într-o conferință ținută de Nicolae Iorga, la 16 decembrie 1911, în Aula Academiei Române din București. Era unul dintre acei intelectuali gospodari ai satelor românești al căror model a fost portretizat în literatura română prin imaginea „popei Tanda”, așa de bine creionată de Slavici – își cosea fânul, participa intens la muncile câmpului, mergea „la moara lui Rotaru”, tăia lemne și avea cei mai frumoși cai. A murit la 4 ianuarie 1972.
Sursa: www.ziarullumina.ro
Citește și Simpozion la Muzeul Județean Argeș, de Ziua Culturii Naționale
Citește și Ileana Şipoteanu face terapie Bowen şi dans energetic
0 Comentarii