Web Analytics

articol scris sâmbătă, 27 decembrie 2025

Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională

Biroul Central INTERPOL Paris a emis, pe 26 decembrie, un mandat internaţional de arestare pe numele lui Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, condamnat recent în Franţa la doi ani de închisoare. 

Citește și: Ministerul Mediului activează planul de urgență după avertizările de viscol și vânt extrem

Pe 8 decembrie, Tribunalul corecţional din Paris l-a condamnat pe Vlad Filat la doi ani de detenție într-un dosar de corupţie. El ar fi fost implicat într-un mecanism de spălare de bani legat de mituirea unui funcţionar public străin - scriu cei de la stirileprotv.ro.

Conform anchetatorilor, în anii 2012 şi 2014, el şi fosta sa soţie ar fi achiziţionat mai multe proprietăţi imobiliare în Franţa, în special în regiunea Haute-Savoie, prin intermediul unor companii şi al unui interpus, folosind fonduri provenite de la o companie canadiană. Aceasta obţinuse, în 2011, contractul de gestionare a Loteriei Naţionale a Republicii Moldova, pe perioada în care Filat era prim-ministru.

Potrivit sursei citate, Vlad Filat, care conduce Partidul Liberal Democrat din Moldova, respinge acuzaţiile. Anterior, el a calificat sentinţa ca fiind „motivată politic” şi „puternic influenţată din Republica Moldova”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Video. Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata pe stradă

Polițiștii din Mioveni au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și […] Citește!

world trade center

11 Septembrie 2001: 25 de la ani de la catastrofa teroristă World Trade Center. „Ziua patrioților” în SUA

La ora 8.46, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un avion de pasageri lovea în plin turnul de nord […] Citește!

Ion Mihăilescu, atac la politicienii de azi: „Nişte netrebnici, nişte neisprăviţi!”

„Acum se fură cu miliardele! Și care mai de care dorește să aibă o contribuție sporită în acțiunea de a […] Citește!

Trei ani de aşteptare într-un dosar penal privind o deplasare Erasmus în Polonia. O elevă a fost agresată după ce a filmat ce s-a întâmplat

Cazul elevilor lăsați nesupravegheați în timpul unei deplasări Erasmus în Polonia, în 2022, a intrat din nou în atenția anchetatorilor […] Citește!

Bogdan Andone: „Detaliile fac diferenţa, trebuie să lucrăm la partea de atenţie pe toată durata jocului”

Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeş, ne-a vorbit despre parcursul elevilor săi până în acest moment, subliniind faptul că nu […] Citește!

România, surpriza Europei la petrol: importă 77% din necesar, dar este printre cele mai puțin dependente țări

România importă cea mai mare parte a petrolului de care are nevoie, însă se află pe locul al doilea în […] Citește!

Japonia cere ONU să schimbe din nou harta lumii. Insulele care au declanșat protestul Tokyo-ului

Noua hartă a lumii adoptată recent în cadrul ONU a provocat o reacție imediată din partea Japoniei. Tokyo cere modificarea […] Citește!

Premieră pe drumurile expres din România: Focșani–Brăila va avea benzi de urgență ca pe autostradă

Drumul Expres Focșani–Brăila va avea un profil diferit față de drumurile expres construite până acum în România. Șoseaua, estimată la […] Citește!

Avioane supersonice survolează România la joasă altitudine. Anunțul Forțelor Aeriene

România este survolată în aceste zile de aeronave supersonice românești, spaniole și americane. Zborurile de antrenament se desfășoară la joasă […] Citește!

Accident grav în Elveția: Autocar cu 48 de oameni, răsturnat pe un drum montan. Mai multe persoane au murit

Un accident grav s-a produs joi în estul Elveției, unde un autocar în care se aflau 48 de persoane s-a […] Citește!

DIICOT a clasat dosarul lui Cătălin Avramescu. Fostul consilier prezidențial acuză că ancheta a fost o tentativă de compromitere

DIICOT a clasat dosarul în care fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu fusese vizat într-o anchetă privind o posibilă infracțiune de […] Citește!

Fost oficial guvernamental, vizat de verificări fiscale de zeci de milioane. Trencadis, vândută cu o săptămână înainte să apară informațiile despre control

Marian Murguleț, fost coordonator al strategiei IT din Guvern și fost oficial în trei cabinete succesive, este vizat de verificări […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!