Web Analytics

articol scris vineri, 11 septembrie 2026

11 Septembrie 2001: 25 de la ani de la catastrofa teroristă World Trade Center. „Ziua patrioților” în SUA

world trade center

La ora 8.46, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un avion de pasageri lovea în plin turnul de nord al complexului World Trade Center, din New York.

La început, lumea a crezut că era vorba doar de un accident, dar, un sfert de oră mai târziu, un alt avion s-a zdrobit de al doilea turn al complexului.

Din acel moment, a fost clar că Statele Unite erau ţinta unui atac terorist fără precedent. Peste 3000 de oameni si-au pierdut viata in urma acestui atac.

Al treilea avion a lovit clădirea Pentagonului, de lângă Washington. Cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au revoltat împotriva teroriştilor. Cu preţul vieţii, ei au reuşit să-i facă să-şi rateze ţinta care era, probabil, Casa Albă sau Congresul.

Între timp, Turnurile Gemene de la World Trade Center – pe atunci, cele mai înalte clădiri din New York – s-au prăbuşit pe rând, surpate de incendiul declanşat de impactul avioanelor.

Ancheta a stabilit că teroriştii arabi au preluat, îndată după decolare, controlul avioanelor, pe care le-au transformat în bombe zburătoare. Ei i-au ucis pe piloţi cu nişte simple cuţite de tăiat hârtia, s-au instalat la comenzi şi au îndreptat aeronavele asupra ţintelor.

Mai târziu s-a aflat că urmaseră cursuri de pilotaj chiar în Statele Unite, fără să fie deloc interesaţi de tehnicile de aterizare, ceea ce ar fi trebuit să dea de gândit agenţilor federali.

Urmele complotului au dus, repede, spre reţeaua al-Qaida şi Osama bin Laden.

În replică, Statele Unite au lansat, o lună mai târziu, ofensiva din Afganistan, baza reţelei teroriste.

O înregistrare descoperită într-o casă afgană a confirmat că Bin Laden era dinainte informat de atentatele de la 11 septembrie.

În diferite mesaje, el le-a adus elogii teroriştilor, dar şi-a recunoscut implicarea abia după trei ani, când a dezvăluit că ordonase, personal, atacul.

Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret al presedintelui american, Ziua patrioților.

În această zi se comemorează persoanele care și-au pierdut viața în atentatele din 11 septembrie 2001. Drapelul SUA este coborât în bernă pe clădirile federale și locuințe. Se țin momente de reculegere și se citesc numele victimelor. Este zi de comemorare națională (nu este o zi de sărbătoare legală în care să se acorde zi liberă de la muncă).

Citește și: Ion Mihăilescu, atac la politicienii de azi: „Nişte netrebnici, nişte neisprăviţi!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

stopviolenta

Lecții despre bullying și siguranță rutieră pentru 159 de copii din Valea Iașului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat, în ziua de 4 noiembrie, patru activități informativ-preventive […] Citește!

Daria Silișteanu a câștigat aurul la 50 m spate și a stabilit un nou record național

Daria Silișteanu a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar cu o nouă medalie de aur și […] Citește!

Foştii jucători, despre declinul lui FC Argeş. Viorel Moiceanu: „Se impune schimbarea antrenorului!”

Au fost vremuri când toate echipele se temeau de duelurile cu FC Argeş (chiar şi anul trecut s-a întâmplat acest […] Citește!

Doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, sancționați de CSM în dosarul lui Daniel Chițoiu

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sancționarea a doi magistrați de la Curtea de Apel […] Citește!

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong, după o revenire spectaculoasă

Sorana Cîrstea s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, după ce a învins-o […] Citește!

UE a activat mecanismul de securitate aeriană după amenințări cu bombă la cel puțin 12 zboruri europene

Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informații privind securitatea aviației, după ce cel puțin 12 zboruri și aeroporturi […] Citește!

Alertă DNSC: Escrocii folosesc numele Netflix pentru a fura datele bancare ale abonaților

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă online care vizează utilizatorii Netflix din România. […] Citește!

VIDEO. 16 percheziții și 10 persoane audiate. Anchetă de evaziune fiscală pornită din Argeș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, joi, 5 noiembrie, 16 percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, […] Citește!

Controale în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a încercat să obțină o programare la neurologie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dispus verificări în spitalele publice, după ce a constatat personal dificultățile pe care le întâmpină […] Citește!

Când se plătesc pensiile în decembrie. Calendarul anunțat de Poșta Română

ensiile aferente lunii decembrie 2026 vor începe să fie distribuite la domiciliu miercuri, 2 decembrie, după ziua liberă de 1 […] Citește!

La 21 de ani, un român a primit închisoare pe viață în Suedia: A urmărit victima prin GPS înaintea atacului mortal chiar în fața unor copii

Un tânăr român de 21 de ani, Sebastian Răducanu, a fost condamnat la închisoare pe viață în Suedia pentru uciderea […] Citește!

„Legea iernii”, depusă în Parlament: Ajutoare de până la 1.200 de lei. Cine ar putea primi banii și în ce condiții

Românii cu venituri reduse ar putea beneficia de un ajutor financiar cuprins între 300 și 1.200 de lei pentru a […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete