Născut la Paşcani, pe 27 februarie 1879, Visarion Puiu, pe numele de botez Victor, a fost primul din cei trei copii ai lui Ioan şi Elena Puiu. Tatăl său era fiul preotului Ioan Puiu din Girov-Neamţ, iar mama sa era din Roman, fiica negustorului Neculai Miron. Primele trei clase primare viitorul episcop de Argeș le-a făcut la Paşcani (1886-1889), la şcoala mixtă a căilor ferate. Clasa a IV-a şi Seminarul Teologic inferior, le va urma la Roman unde se mutase cu serviciul tatăl său.
L-a avut profesor la limba română pe Calistrat Hogaş
În toamna anului 1891, cu sprijinul arhiereului Ioanichie Flor Băcăuanul se va înscrie în clasa I-a la Seminarul Sf. Gheorghe din Roman. Printre profesori, l-a avut la limba română pe Calistrat Hogaş, despre care viitorul mitropolit îşi va nota în însemnările sale „sever şi exigent dar drept. Lui îi datorez primele compuneri stilistice bunişoare şi primele îndemnări de a citi literatură română şi străină”. După trei ani petrecuţi la Roman, unde a participat şi la înmormântarea episcopului Melchisedec (mai 1892), se va înscrie la cursul superior al Seminarului Veniamin Costachi din Iaşi, unde îşi va dezvolta gustul pentru literatură luând cărţi cu împrumut de la librarul Şaraga, sau de la anticarul Kupperman. Aici va colabora la câteva foi locale. Iar cu ajutorul bănesc al unui coleg- ierodiaconul Varlaam Arghirescu de la Mănăstirea Neamţ – participă la concertele şi spectacolele de la Teatrul Naţional din Iaşi. După absolvirea Seminarului în 1899, se va înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde va întâlni marile personalităţi ale vremii, asistând la conferinţele lui Titu Maiorescu, Rădulescu Motru, Coco Dumitrescu – Iaşi etc. Din anul 1902, la propunerea lui Petre Gârboviceanu, directorul Casei Bisericii (fiind pe atunci student în anul II), va lucra ca funcţionar la această instituţie care se va numi ulterior Ministerul Cultelor. L-a cunoscut acum pe ministrul instrucţiunilor publice, Spiru Haret, care îşi avea biroul în acelaşi local.
A fost director al Seminarului teologic din Chişinău
În anul 1905, va reveni la Roman, unde, pe 22 decembrie, se va călugări. A fost tuns în monahism la Catedrala Episcopală de către episcopul Gherasim Safirin, care peste câteva zile îl va hirotoni diacon pe seama Catedralei. În ianuarie 1907, a plecat să-şi desăvârşească studiile teologice la cea mai înaltă şcoală a vremii, Academia duhovnicească de la Kiev, ca bursier. La întoarcerea în ţară, în iulie 1908, a fost trimis la Galaţi. Acolo, după o scurtă perioadă de slujire ca diacon la Catedrala Episcopală a Dunării de Jos, de numai două luni, a fost hirotonit ieromonah, la propunerea episcopului Pimen Georgescu. La 6 decembrie 1908, a fost hirotesit protosinghel, iar la 1 ianuarie, anul următor arhimandrit, primind şi responsabilitatea de vicar al acestei Episcopii şi funcţia de director al Seminarului Sf. Andrei din Galaţi (1909-1918). Experienţa şi realizările obţinute la Seminarul din Galaţi au făcut ca după Unirea Basarabiei cu România, să fie numit director al Seminarului teologic din Chişinău.
Concomitent a condus Societatea Istorico-Arheologică din Chişinău, precum şi Societatea Culturală a Clerului şi cea de binefacere a oraşului, unde se împărţea hrană zilnic, la patru până la cinci sute de sărmani.
A străbătut toate parohiile din județul Argeș
La 17 martie 1921, Visarion a fost ales episcop al Argeşului, fiind hirotonit arhiereu în ziua de „Buna Vestire”, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. A străbătut timp de doi ani toate parohiile din cele două judeţe ale eparhiei sale (Argeş şi Olt), „cercetând satele cu prea multe biserici sărace şi slab îngrijite, cu zugrăveli cumplite şi preoţi necăjiţi”. Cu mari eforturi, având şi sprijinul lui Nicolae Iorga, Visarion a reuşit să redobândească vechea reşedinţă episcopală, devenită între timp palat regal. În anul 1923, s-au înfiinţat două episcopii noi în Basarabia, a Hotinului şi a Cetăţii Albe, prilej cu care Visarion Puiu va fi transferat episcop la Hotin, având reşedinţa la Bălţi, fiind instalat la 13 mai 1923. Ca şi la Argeş, va lucra la început în condiţii improprii, locuind în gazdă la un evreu, apoi la un neamţ în oraşul Bălţi. Aici, episcopul Visarion a avut o fructuoasă şi complexă activitate. A ctitorit catedrala Episcopală „Constantin şi Elena”, a ridicat un măreţ palat episcopal, în preajma căruia a amenajat un parc cu arbori aduşi din întreaga lume. De asemenea, a organizat şcoli teologice, tipografii, Casa de Ajutor a clerului, Ateliere bisericeşti pe lângă mănăstiri, a restaurat 397 biserici şi 40 de case parohiale, o fabrică de lumânări, un Sanatoriu şi multe altele. Tot la Bălţi, episcopul va publica mai bine de jumătate din cele 40 de lucrări ale sale. Visarion a fost preţuit de regele Carol al II-lea şi de Nicolae Iorga, care în mai multe rânduri au venit să vadă cele realizate de dânsul în Basarabia. În anul 1935, Visarion va fi ales Mitropolit al Bucovinei, având reşedinţa la Cernăuţi.
Pentru că a expediat o scrisoare lui Stalin a fost înlăturat din scaunul de mitropolit
La 14 septembrie 1939, mitropolitul Visarion va expedia o scrisoare din Cernăuţi, adresată lui Stalin, încercând sa-l determine pe acesta să mediteze asupra faptului că Biserica este o instituţie fără frontiere, iar sentimentul religios nu poate fi distrus de persecuţii, care n-au încetat de-a lungul veacurilor. Această atitudine s-a finalizat din păcate prin înscenarea pensionării mitropolitului şi înlăturarea sa din scaun la 1 iunie 1940. Nu este exclus ca un rol important în pensionarea forţată a mitropolitului să-l fi avut şi atitudinea lui tranşantă din septembrie 1939, când a primit şi găzduit cu ospitalitate la Cernăuţi, grupul de refugiaţi polonezi în frunte cu preşedintele Poloniei Ignacy Moscicki. În aceste împrejurări, mitopolitul se retrage la Mănăstirea Neamţ, unde îşi ridicase în 1937 o casă de odihnă, lângă Schitul Vovidenia. Nu va rămâne prea mult aici, căci la 16 noiembrie 1942, Visarion Puiu va conduce Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria. Pe 14 decembrie 1943 Misiunea i-a sfârşit, iar Visarion va reveni la Mănăstirea Neamţ, iar în 1944 se va muta la Bucureşti. În timpul bombardamentelor a plecat la mănăstirea Cernica, de unde în august 1944 va pleca la Zagreb, în Croaţia, ca delegat al Patriarhiei Române la sfinţirea unui episcop ortodox. Nu se va mai întoarce niciodată în ţara sa, presimţind parcă ce va urma.
M.I.
0 Comentarii