Web Analytics
scris joi, 02.06.2022

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Aportul meu financiar va fi mult mai mare, cam de 4-5 ori mai mult decât au dat ceilalţi sponsori la un loc anul acesta”

Care este obiectivul trasat antrenorului Andrei Prepeliță pentru următorul sezon?

– Prepeliță și-a prelungit contractul pentru un an de zile, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un an, iar obiectivul este accederea în play-off. Este normal să aibă acest obiectiv, pentru că am fost acolo și acolo ne este locul. Dar în play-off să nu să terminăm ca anul acesta, pe locul șase, ci să facem o figură frumoasă. Trebuie să ne batem de la egal la egal cu toate celelalte cinci competitoare și să avem un obiectiv mai îndrăzneț față de ce s-a întâmplat în acest sezon, pe care îl consider regretabil pentru partea de play-off și extraordinar în sezonul regular. Dacă dați în urmă declarațiile mele, veți vedea că și anul trecut s-a întâmplat la fel, adică, odată atins obiectivul, unii dintre jucători au agățat ghetele-n cui, să spun așa, sau caracterul și nu prea au mai fost interesați de rezultatele echipei. Și-au încasat bonusurile și în acel moment se gândeau la viitoarea destinație, așa că nu prea i-au mai interesat culorile clubului FC Argeș. Rămâne acum ca noi, cei care ne ocupăm de acest club, să găsim soluții ca în viitor aceste lucruri să nu se mai repete. Avem două experiențe de acest gen… Revenind la întrebare, repet, obiectivul este accederea în play-off și o clasare cât mai bună în Cupa României și, de ce nu, accederea în cupele europene.

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Aportul meu financiar va fi mult mai mare, cam de 4-5 ori mai mult decât au dat ceilalţi sponsori la un loc anul acesta”

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Sunt unii jucători care n-au visat în viaţa lor să încaseze bonusuri de câteva zeci de mii de euro”

„100% rămân alături de FC Argeș. În cel mai scurt timp, semnăm un nou contract”

În ceea ce vă privește, rămâneți alături de echipă și din punct de vedere financiar?

– 100% rămân alături de echipă, fără niciun fel de probleme. Urmează ca în cel mai scurt timp să semnăm un nou contract, cu clauze mult mai aprofundate decât până acum. Noi trebuie să și construim la Pitești. Rezultatele FC Argeș, de când a revenit în Liga I, au fost nu bune, ci foarte bune, o clasare după finalul sezonului regular pe locul 7, anul trecut, la un pas de play-off, iar anul acesta un loc 4 la finalul sezonului regular și calificarea în play off. Două rezultate extraordinare, dar pe lângă acestea noi trebuie să găsim soluțiile să creștem o echipă competitivă, care în câțiva ani de zile să se bată de la egal la egal cu granzii fotbalului românesc.

Concret, care ar fi aportul dvs financiar pentru sezonul viitor?

– Va fi mult mai mare decât a fost până acum și va fi cam de 4-5 ori mai mult decât au dat ceilalți sponsori la un loc anul acesta. O să existe și niște condiții acolo… Multă lume vrea să apară pe tricourile echipei și aportul financiar să fie redus… Nu vreau să comentez acum, sunt niște chestiuni interne. Problema noastră este să găsim soluții să formăm o echipă competitivă.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Sunt dezamăgit de declaraţia lui Latovlevici. Am tras un semnal de alarmă, să analizăm şi să vedem ce se întâmplă”

„Nu îmi cereți nume de jucători, pentru că nu o să dau nume până când nu vor fi definitive”

Ce ne puteți spune despre jucătorii care pleacă sau care vor pleca de la FC Argeș în această perioadă?

– În primul rând, vor pleca 100% toți cei cărora li se termină contractele și se va încerca, din cei care au contracte până la anul, să se găsească niște soluții intermediare, ca toată lumea să fie mulțumită. Nu îmi cereți nume de jucători, pentru că nu o să dau nume până când nu vor fi definitive. Va fi comunicatul conducerii clubului, nu al meu…

Este adevărat că în vederile clubului sunt și jucătorii Bogdan Rusu și Guilherme Garutti de la CS Mioveni?

– Eu nu pot nici să infirm, nici să confirm această informație. Deocamdată suntem într-o perioadă de tatonare, în care încercăm să găsim algoritmul cel mai bun pe care și-l dorește antrenorul Prepeliță din punct de vedere tehnic, pentru ca echipa pe care el vrea să o formeze să aibă toate atuurile pe care el și le dorește. Fiecare antrenor are ideea lui de joc, are modul lui de a așeza jucătorii în teren. Într-adevăr, sunt discuții și cu acești jucători, dar nu putem să spunem la această oră că vor fi în algoritmul câștigător viitor al lui Andrei Prepeliță. Sunt ferm convins că Prepeliță va reuși o performanță care să le depășească pe cele două ale lui ca antrenor la FC Argeș. Încet-încet, cu răbdare, cu muncă, cu investiții serioase de la nivel de juniori, să reușim să construim acea echipă de care vorbeam puțin mai înainte și să atacăm, dacă va fi posibil, dacă ne va permite și modul în care se vor desfășura viitoarele ediții, să tindem și noi la acele performanțe uriașe ale clubului, și anume cele două titluri de campioană. Referitor la Prepeliță, atunci când l-am propus și sprijinit, pentru că și el a avut destule sincope în acești doi ani de zile, am avut încredere în el. Suporterii s-au învățat cu un anumit gen de fotbal din trecut la Pitești și acum sunt nerăbdători, vor să se realizeze în câteva zile ceea ce nu s-a făcut în ultimii 10-12-15-20 de ani.

Citește și Jean Vlădoiu: „Cu siguranţă, 14 jucători vor pleca de la FC Argeş”

„Sunt câteva nume din Franța, să vedem dacă se vor concretiza, haideți să așteptăm…”

Legat tot de transferuri, puteți să ne spuneți dacă clubul a contactat un impresar francez pentru jucători din Liga a doua franceză?

– Da, este adevărat. Sunt mai multe contacte, dar mai ales cu un impresar care a activat în fotbalul românesc în ultimii 2-3 ani de zile cu o echipă și a avut rezultate destul de bune, atât pe plan sportiv, cât și financiar, rezultatele financiare ale clubului respectiv au fost foarte bune, mă refer la rețetele de transfer viitoare ale jucătorilor respectivi… Suntem în contact cu acest impresar, dânsul a propus câțiva jucători, urmează ca săptămânile viitoare, până la reunirea lotului, să se semneze și să fie prezenți la reunire. Nu pot să vă dau nume, pentru că știți cum este în bursa asta a transferurilor… Anul trecut eram atât de sigur că Malele va semna, pentru că impresarii și-au dat cuvântul, acordul, dar mai lipsea doar parafa pe hârtie, iar eu am ieșit în mass-media și am spus că Malele este al nostru, bazându-mă pe acele discuții pe care le-am avut cu acei impresari și, uitați-vă, că noi l-am pierdut pe Malele. Nu vreau să repet această greșeală și anul acesta pentru că bunul-simț, educația au cam dispărut, au plecat… Sunt câteva nume din Franța, să vedem dacă se vor concretiza, haideți să așteptăm…

Citește și „Cu CS Mioveni avem discuţii pentru doi jucători, cu FC Argeş nu am avut niciun contact în acest sens”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită