Web Analytics

„Cu CS Mioveni avem discuţii pentru doi jucători, cu FC Argeş nu am avut niciun contact în acest sens”

de | 26.05.2022 12:18 | Actualitate, Sport

Afirmă Adi Dulcea, antrenor Unirea Bascov, după câştigarea titlului naţional la Under 19
Cum comentezi performanța realizată cu echipa Under 19 și anume câștigarea titlului de campioană națională?

– Pentru noi este un rezultat foarte important, pentru noi ca și club, pentru jucători, pentru antrenori, de asemenea, pentru că este rezultatul muncii pe mai mult de un an de zile, în care toată lumea s-a ținut de strategia făcută la început de an competițional. Până la urmă a dat și roade munca aceasta!

Care au fost atuurile pentru realizarea acestei performanțe?

– În primul rând faptul că anul trecut, la începutul perioadei competiționale, am înțeles să înscriem grupe de juniori Under 19 și Under 17 cu obiectiv clar accederea în primele 8 echipe ale țării. Am simțit că se poate lucrul acesta, am avut un plan în direcția asta, în sensul că, până să începem acel an competițional, noi reușisem să transferăm un nucleu de jucători din Pitești, făcuserăm niște trialuri cu jucători din județ, în așa fel încât să avem liniștea și încrederea că este un obiectiv realizabil. După care au urmat muncă zilnică, disciplină, preocupare din partea noastră, a antrenorilor, implicare din partea clubului și nu numai, pentru că ne-a sprijinit pentru competiția asta foarte tare Consiliul Județean Argeș, în urma unui proiect. Și după ce am reușit lucrul acesta, am mers exact pe direcția pe care ne-am propus-o.

Citește și Fabrizio Constantin și Cosmin Bucuroiu de la Unirea Bascov s-au transferat la FC Hermannstadt

„Avem doi jucători care au cochetat deja cu loturile naționale și alți jucători care sunt în vederile loturilor naționale”

Ce înseamnă pentru juniorii clubului această performanță și mă refer la convocare la loturile naționale sau transferuri la alte cluburi?

– Jucătorii care au evoluat la Under 19 și sunt campioni naționali la acest moment, marea lor majoritate sunt și jucătorii echipei de Liga a III-a, a echipei de seniori a clubului nostru. Adică ei erau deja vizibili pe plan național. Avem doi jucători care au cochetat deja cu loturile naționale și alți jucători care sunt în vederile loturilor naționale. Pe de altă parte, e clar că au și un capital de imagine mai solid la finalul acestui turneu, sunt cluburi interesate de unii dintre ei și mă bucur că există interes din punctul acesta de vedere, pentru că și ei simt că sunt valorizați și simt că munca nu a fost în zadar.

Care sunt cei doi jucători care au fost convocați la loturile naționale?

– Îl avem pe Valerio Gallo, care a fost la lotul național Under 18, și pe Mario Iordache, care a fost în vederile lotului național Under 19.

Citește și Dan Pirciu, preşedinte Unirea Bascov – Liga a III-a: „De la 800.000 de lei buget anual al echipei, consilierii locali au votat 20.000 de lei pentru sport în general”

Există vreo colaborare cu FC Argeș în privința acestor jucători?

– Nu am fost contactați de nimeni din cadrul clubului FC Argeș, dar noi suntem deschiși la colaborări, pentru că și proiectul nostru este bazat pe formarea, instruirea, dezvoltarea și promovarea jucătorilor. Noi nu ne permitem să avem alte obiective, pentru că, din punct de vedere financiar, nu avem posibilitatea să mergem într-o ligă superioară și atunci proiectul nostru este bazat pe promovarea acestor tineri jucători. Oricine este dispus să colaboreze este bine venit la discuții, așa cum am făcut-o cu oricare club până acum. Avem discuții cu cluburi din Liga I și Liga a II-a pentru transferul unora dintre jucători chiar din vara aceasta. Cum avem discuții și cu alte cluburi, normal că suntem deschiși și mai tare către cluburile din județ. Până la urmă, speranța mea cea mai mare era ca FC Argeș să fie clubul care profită cel mai bine de munca noastră. Avem o colaborare bună spre foarte bună cu CS Mioveni…

Cele două cluburi argeșene din Liga I s-au interesat de vreunul dintre campionii naționali Under 19?

– Cu CS Mioveni avem discuții legate de doi dintre jucători, însă cu FC Argeș deocamdată nu am avut niciun contact din partea clubului. Suntem deschiși în orice moment să discutăm și să colaborăm, pentru că este în interesul fotbalului argeșean. Noi nu suntem o echipă care să fie competitoarea lui FC Argeș, dimpotrivă, suntem o echipă care încercăm să le dăm o șansă jucătorilor din Argeș și împrejurimi la nivel de Under 19 și echipe de seniori tocmai pentru a-i pregăti pentru competiții mai solide, gen Liga a II-a și Liga I.

Citește și Fotbalist de la Unirea Bascov, convocat la Naţionala Under 18 a României

„Titlul acesta e un mare plus adus imaginii comunei și clubului nostru”

Care este în prezent situația financiară la CS Unirea Bascov?

– În momentul de față suntem susținuți de Consiliul Local, lucrurile s-au așezat față de anul precedent, avem un buget care ne susține activitatea pentru nivelul Ligii a III-a. Sperăm să ne susțină în continuare și, dacă se poate, și la un nivel și mai ridicat. Nu sunt probleme, anul trecut am avut un blocaj clar vizavi de finanțare, dar cred eu că oamenii din Consiliul Local și Primăria Bascov și-au dat seama că e un proiect serios, un proiect bazat pe multă muncă și pe lucruri reale, serioase, așa încât cred că i-am convins că merită să investească în acest club, mai ales că activitatea noastră nu înseamnă numai echipă de seniori, activitatea noastră înseamnă și aceste grupe de juniori Under 19 și Under 17, care joacă la nivel național și reprezintă comuna Bascov cu succes, așa cum au făcut-o acum, pentru că titlul acesta e un mare plus adus imaginii comunei și clubului nostru. Mai avem și alte grupe de copii, gen Under 13 și Under 11 și echipe care sunt în interliga județeană, adică am ajuns undeva la 120 de copii, ceea ce este spre binele comunității bascovene.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *