Web Analytics
scris vineri, 08.03.2024

Viorel Tudose: „Ori faceţi cum vreau eu ca să fie OK… altfel, la revedere!”

Care este adevărul privind plecarea dvs de la FC Argeș?

– Am spus-o foarte clar, dar unii au preluat declarația mea doar pe jumătate. Plec de la FC Argeș în condițiile în care nu voi avea controlul total al clubului și al managementului. Deci, este o plecare sub o condiție de cauzalitate. Dacă nu vor fi îndeplinite aceste condiții, eu la FC Argeș nu mai rămân să dau bani și să conducă alții, să asigure managementul. Voi rămâne cel mai înfocat suporter al lui FC Argeș, dar nu voi mai sponsoriza dacă nu voi avea controlul și managementul clubului.

Viorel Tudose: „Ori faceţi cum vreau eu ca să fie OK… altfel, la revedere!”

„La FC Argeș am dus mediocritatea la nivel de artă, suntem niște mediocri în acest moment”

Ce înseamnă mai exact acest lucru? Să deveniți membru în Consiliul Director, să deveniți acționar majoritar?

– Asta cu membru în Consiliul Director este cu dus și întors ținând cont de cum este construită această Campionii FC Argeș, cum este construită societatea… Nici nu știu… Este o societate pe acțiuni care are un ONG în spate, este mai complicat… Aici trebuie să ai puterea de decizie, să găsești soluțiile unui management sportiv de calitate ridicată ca să transformi FC Argeș într-un club profesionist și performant. Eu sunt un perfecționist, nu pot să stau la FC Argeș, să asigurăm condițiile pe care le asigurăm împreună cu primarul Gentea, iar echipa să se chinuie cu un om în plus 75 de minute să bată pe Progresul Spartac, o echipă de copii care a făcut un singur punct în sezonul acesta. Este și o chestiune de mentalitate, nu poți să te afunzi în mediocritatea aceasta. La FC Argeș am dus mediocritatea la nivel de artă, suntem niște mediocri în acest moment. Eu nu pot să stau în mediocritatea asta. Cei care se ocupă de destinul lui FC Argeș, vorbesc de cei de jos de acolo, nu își au locul acolo. Un club cu pretențiile lui FC Argeș nu are voie să pățească așa ceva.

Citește și Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeş, acuză: „În meciul de la Miercurea-Ciuc, arbitrul ne-a executat în stil mafiot”

Care ar fi termenul până când mai rămâneți dacă nu vor fi îndeplinite acele condiții?

– Păi, eu ce să mai rămân? Eu am suplimentat contractul pe care l-am avut cu FC Argeș, l-am plătit în avans, l-am suplimentat, am asigurat resursele financiare ca jucătorii să fie plătiți. Cât să mai stau și să aștept? Când mergi cu cineva la drum, faci câțiva pași, vezi că ai luat un avans considerabil și stai să te uiți după celălalt. Când vezi că celălalt rămâne pe loc, renunți la mersul împreună. Înțeleg că nu permit unele sau altele lucruri, dar nici nu putem să stăm așa. Ați văzut ce debandadă este la FC Argeș! Mă întreabă cineva: voi la FC Argeș aveți o căruță de bani la câți sponsori aveți pe tricouri. Oamenii buni, pe tricoul acela sunt sponsori care dau câțiva firfirici… Se poate compara un sponsor care dă aproape un milion de euro, 800 și ceva de mii de euro și să îl pui lângă unul care dă câțiva firfirici? Este normal? Ca să vedeți ce se întâmplă la clubul acesta… Percepția este că atunci când vezi tricoul acela pom de Crăciun, ai impresia că FC Argeș are niște bani enormi. Nu. FC Argeș nu are bani din sponsorizări. Nu se mai poate așa ceva, să mulțumim pe toată lumea, să nu deranjăm, totul făcut în șoaptă, să nu ne audă ăla, să facem combinația doar noi între noi acolo, băiețașii ăștia care sunt prinși prin club… Asta nu înseamnă performanță, asta înseamnă de a te târî așa, noi să fim sănătoși că ne este bine… Nu merge așa! Dacă ceri niște explicații, nu le dă nimeni, fuge toată lumea. Nu am un raport, câți bani sunt, de unde vin, unde se duc, ce se întâmplă.

„Omul care este la marketing face ce vrea, el pune pe cine vrea pe tricouri, nu contează ce îi spune X sau Y”

Cine ar trebui să răspundă de toate lucrurile acestea?

– Cei care au fost mandatați să conducă clubul. Omul care este la marketing face ce vrea, el pune pe cine vrea pe tricouri, nu contează ce îi spune X sau Y. FC Argeș se scaldă în mediocritatea asta din cauza celor din departamente, pentru că fiecare își vede interesul lui, personal. Pe nimeni nu interesează interesul lui FC Argeș din cei care sunt la nivel de departamente. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim, despre asta este vorba la Pitești. Nu se vrea performanță și atunci de ce mie, Viorel Tudose, să mi se asocieze numele cu astfel de indivizi? Primarul Gentea este un om bine intenționat… Relația mea de prietenie cu Cristi Gentea va rămâne și dacă eu voi pleca de la FC Argeș… Eu am fost prins la Pitești în toate orgoliile posibile, orgolii ca la Pitești nu găsești nicăieri în țara asta. Fiecare plătește la toată lumea polițe… De ce să intru eu în plățile astea? Ori faceți cum vreau eu ca să fie OK… altfel, la revedere, rămânem prieteni, nu ne certăm… Nu pot eu să mă discreditez că așa vrea unul sau altul. Du-te și fă treburile astea pe banii tăi. Lumea nu înțelege, la Pitești a trecut Daciada! Nu să fim fericiți la sfârșitul zilei, unii mai trebuie să mai și sufere… De ce ar trebui eu să sufăr la infinit pentru FC Argeș? Am spus: nu o să am în suflet altă echipă, nu o să plec la altă echipă, doar că nu îmi place ce se întâmplă. Nimeni nu iese să spună adevărul, în afară de mine…

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „La Piteşti sunt nişte orgolii ale trecutului pe care eu trebuie să le gestionez foarte bine”

Citește și Iulian Tameş, antrenor secund la CS Mioveni: „Şansele de a prinde play-off-ul nu au scăzut nicidecum după înfrângerea cu Şelimbăr”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *