Web Analytics

Violența din școli a încăierat poliția cu învățământul. Contre între generalul Gardin și comandantul Ispir

de | 31.03.2014 16:22 | Actualitate

Vorba ceea- „dacă tăcea filosof rămânea” – i se potrivește perfect  șefului ISJ Argeș Florin Gardin. Întărâtat peste măsură de cel mai recent episod de violență în mediul școlar, și anume încăierarea dintre două grupuri de elevi care s-au luat la bătaie luni, în incinta Liceului Tehnologic Auto din Curtea de Argeş,  comandantul IPJ Argeș, Ionel Ispir, a abordat subiectul, destul de abrupt,  în cadrul Colegiului Prefectural Argeș. Țintă a fost, evident, generalul Gardin, care, de altfel, contactat de presa națională în legătură cu incidentul de la unitatea argeșeană de învățământ a declarat destul de superficial că „psihologul şcolii va face o evaluare şi consiliere de lungă durată elevilor implicaţi în acest incident”. Comandantul Ispir a atras atenția că sunt tot mai multe incidente între elevi iar factorii de decizie, recte ISJ Argeș, trebuie să întocmească un program serios de reducere a violenței în școlile din județ. Privind pe sub ochi, Gardin a replicat ușor, mormâind pe sub mustață, că există deja un astfel de program iar fenomenul infracționalității în rândul elevilor nu este mai mare decât anul trecut. Însă replica nu a fost rostită suficient de încet încât să nu fie auzită și de prefectul Mihai Oprescu care s-a poziționat imediat de partea șefului poliției județene. Prin urmare, prefectul Oprescu i-a cerut expres lui Gardin, care oricum se află pe cracă, ca până la sfârșitul săptămânii să prezinte un plan de măsuri detaliat.
Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii