FC Argeş 1953 a obţinut sâmbăta trecută o victorie muncită, dar meritată, scor 3-1, în meciul disputat în Ştrand împotriva formaţiei Victoria Buzoieşti. În urma acestei partide FC Argeș 1953 se menține la două puncte în spatele liderului, Unirea Bascov și păstrează șanse reale de promovare.

Schumacher, cea mai slabă prestație din ultimele meciuri
Deși experiența fotbalistului Constantin Schumacher și-a spus cuvântul fiind aproape de fiecare dată în centrul atacurilor alb-violete, la meciul cu Buzoieștiul fostul mare fotbalist al vechiului FC Argeș a avut o prestație mai puțin reușită. Șumi a pierdut câteva mingi la jumătatea terenului și a pus serios în pericol poarta alb-violetă, spre disperarea antrenorului Mihai Zanfir, cel care nu de puține ori a strigat către fotbalist.
Bazela, static, dar eficient
Faptul că Bazela a ajuns la aproape 38 de ani și mai ales că în prezent nu este tocmai un atlet desăvârșit, kilogramele în plus fiind vizibile de la o poștă, au făcut ca Bratu să fie un jucător destul de static în această partidă. Însă, nu putem să nu remarcăm eficiența lui Cristi și ne referim în primul rând la pasele extrem de precize și întotdeauna în față.
Portarul Cojocaru a jucat cu sigla firmei lui Penescu pe tricou
Un lucru cât se poate de inedit a fost acela că portarul Sorin Cojocaru a îmbrăcat sâmbăta trecută un tricou care avea inscripționată sigla firmei deținute de Cornel Penescu. Bineînțeles că a fost vorba tot de un echipament alb-violet, însă din diferite motive portarul nu a îmbrăcat tricoul oficial al acestei noi echipe.
Echipa nu are nicio datorie
Din discuțiile avute cu oficialii clubului alb-violet am aflat că, deși este foarte greu, situația financiară este una stabilă la FC Argeș 1953. Echipa nu are în momentul de față nicio datorie, însă este foarte limpede că pe viitor această echipă a suporterilor are nevoie de o susținere financiară mai consistentă.
M.Ionel



0 Comentarii