Web Analytics
scris miercuri, 01.07.2015

Vicepreședintele CJ Argeș, Constantin Polexe: „Negocierile pentru cumpărarea Vilei Florica sunt îngheţate”

Deși contractul pentru folosirea gratuită a imobilului de către Centrul de Cultură „Brătianu” a expirat începând cu 1 iulie a.c., Consiliul Judeţean Argeş a ajuns totuși la un acord cu proprietarii Vilei „Florica” pentru prelungirea lui cu încă trei luni, până pe 1 octombrie. Întrebat dacă vor mai avea loc negocieri pentru cumpărarea monumentului istoric, date fiind pozițiile critice ale consilierilor județeni PSD vizavi de oportunitatea acestei achiziții, vicepreședintele CJ Argeș Constantin Polexe, a precizat: „În acest moment negocierile sunt îngheţate, dar sperăm să găsim soluţii pentru a le continua. Am prevăzut pentru anul în curs şi un capitol bugetar pentru achiziţionarea Vilei „Florica”, mai trebuie doar să ne înţelegem la preţ. Este alocată suma de 1 milion de lei, dar cu mențiunea că ea reprezintă doar o primă tranșă. Nu pot să prevăd în buget o sumă pe care nu am negociat-o cu nimeni”. Trebuie menționat că proprietarii Vilei Florica solicită circa 3.000.000 de euro, sumă pentru care Consiliul Județean a inițiat în primă fază o comisie de negociere, dar care în cele din urmă a eșuat. Pentru ca acest monument istoric să rămână în pătrimoniul public al județului, reprezentanți ai Partidului Mișcarea Populară, filiala Argeș, chiar au deschis un cont ca să salveze clădirea. Legat de acest lucru, vicele Polexe a avut următorul comentariu: „E o treabă bună, mai ales dacă se lucrează cu actele de donație la vedere. Dacă însă e doar o acțiune de imagine, cum a fost cea cu salvarea Arpechim-Oltchim, n-am realizat nimic”.
A.V.

Vicepreședintele CJ Argeș, Constantin Polexe: „Negocierile pentru cumpărarea Vilei Florica sunt îngheţate”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...