Web Analytics

articol scris joi, 25 martie 2021

Veteranii de război Constantin Dumitraşcu şi Radu Badea de la Teiu

Constantin Dumitraşcu (foto stânga) a fost artilerist în Al Doilea Război Mondial şi a luptat la Odesa şi Stalingrad. A reuşit să se întoarcă acasă nevătămat, însă în România a trebuit să continue până la moarte lupta cu regimul comunist şi cu toate greutăţile pe care i le-a ridicat în cale. Constantin Dumitraşcu s-a născut în 1905, în satul Leşile, din comuna argeşeană Teiu, în familia lui Radu Dumitraşcu, fost ostaş în Primul Război Mondial. Constantin Dumitraşcu este bunicul lui Jean Dumitrașcu, cunoscut om de cultură din Pitești, și Radu M. Badea, ostaşul declarat mort care s-a întors acasă, este bunicul matern al lui Jean Dumitraşcu.

Viaţa tihnită şi prosperitatea familiei lui Constantin Dumitraşcu au fost curmate de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial

Constantin Dumitrașcu a urmat cinci clase primare şi a prins dragoste de învăţătură şi de scris. Mai târziu, după război, avea să ţină un jurnal – ”Despre albine“, marea sa pasiune fiind apicultura, care chiar l-a făcut faimos în epocă -, dar din care nu s-a mai păstrat mare lucru. ”Ar fi putut lucra ca jandarm, întrucât a făcut armata, în 1926, la Legiunea de jandarmi Argeş, dar patima pentru pământ a fost mai puternică. Tataie Constantin Dumitraşcu a făcut politică ţărănistă în perioada interbelică, participând şi la un mare congres al ţărănimii, organizat la Topoloveni de Ion Mihalache, în 1937. Muncind din greu, având şi mai mulţi copii cărora trebuia să le facă zestre, a reuşit să cumpere mai multe loturi de pământ, de la diverşi moştenitori ai prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, care stăpânise tot satul în secolul al XIX-lea. Pe cele zece hectare de pământ agonisite cultiva grâu, porumb, dar şi tutun. A plantat şi o livadă de pruni, de pe urma căreia vindea multă ţuică la nunţile din sat. Aşa a avut bani pentru a construi trei case pentru sine şi două pentru doi copii ai săi”, povesteşte jurnalistul şi scriitorul Jean Dumitraşcu, nepotul veteranului. Viaţa tihnită şi prosperitatea familiei lui Constantin Dumitraşcu au fost curmate de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial: în 1941 a fost mobilizat pe front. I-a fost greu, însă adevăratele necazuri s-au petrecut acasă, nu în tranşee. Un an mai târziu a rămas văduv, cu patru copii mici rămaşi singuri.
”A luptat la Odesa şi Stalingrad. În mod miraculos, n-a fost rănit niciodată. După ruperea frontului, la 23 august 1944, a fost trecut în rezervă, ţinându-se cont de problemele familiale. Soţia – mamaie Ana – murise în 1942, când el era pe front. Îi rămăseseră singuri copiii – tuşa Niculina, de 9 ani, tanti Mărioara, de 5 ani, tata, Ilie, de 2 ani, şi unchiul Ionel, de 1 an! Tuşa Niculina, ajutată de o soră a lui tataie, ţaţa Miţa, a fost cea care a avut grijă de fraţii ei mai mici, iar unchiul Ionel a fost înfiat de nenea Niculae, fratele lui tataie, care nu avea copii. În vremea asta foarte grea pentru familia mea, tataie îşi risca viaţa pentru ţară, zi şi noapte, în război”, mai spune Jean Dumitrașcu.

Citește și Al doilea Razboi Mondial. Impartirea sferelor de influenta

Citește și Dezastrul făcut de Armata Roşie în Argeş după sfârşitul celui de-al doilea război mondial

Citește și Proiectile din al Doilea Război Mondial descoperite la Călinești

Revenirea la vatră nu i-a adus pacea lui Constantin Dumitraşcu

Revenirea la vatră nu i-a adus pacea lui Constantin Dumitraşcu. Anii de după război au fost cei mai grei, după cum povesteşte nepotul său.
„Nu ştiu cum de-a reuşit, dar tataie Costică a venit cu arma de pe front acasă: un Z.B. şi muniţie. În timpul secetei din anii 1946 şi 1947, trăgea cu arma după câinii care ajunseseră să mănânce, de foame, ştiuleţi de porumb din lanuri! Foametea de atunci a fost aşa de mare încât oamenii nu mai aveau ce să le dea de mâncare la câini. Când eram copil, am descoperit în podul casei în care a trăit tataie nu doar căruţa zidită acolo, pe care refuzase să o predea la Colectiv, ci şi, în spatele unor cărămizi, o cutie cu gloanţe. Mai târziu, săpând după napi în livadă, am găsit, la rădăcina unui prun, şi arma căutată zadarnic timp de 20 de ani de Miliţie şi Securitate, înfăşurată într-o blană de oaie. Era în stare bună, m-am jucat cu fratele meu cu ea până seara, când a venit tata acasă şi ne-a tras o bătaie zdravănă. «Vreţi să mă băgaţi în puşcărie?» Tata a aruncat arma în pârâul Mozacu, din apropiere. O vară întreagă am căutat puşca împreună cu fratele meu, dar n-am mai dat de ea. Toate astea se petreceau prin 1977. Ţărănist convins, Constantin Dumitraşcu n-a văzut cu ochi buni venirea comuniştilor la putere în România. A fost chiar ostil, căci ştia ce înseamnă colhozurile Uniunii Sovietice.
Constantin Dumitraşcu a fost de neclintit în faţa regimului, iar în 1961 a participat la revolta ţăranilor din satul vecin, Mozacu. A fost o manifestaţie împotriva colectivizării, la care şi-a făcut apariţia chiar Nicolae Ceauşescu, care atunci era general de Securitate şi deputat de Piteşti.
”După 1965, le povestea celor din satul nostru cum Nicolae Ceauşescu a scos pistolul şi i-a ameninţat pe ţărani. Pentru o asemenea poveste, ultima oară a fost arestat în 1971 şi bătut crunt la Miliţie”, mai spune spune nepotul.

Radu M. Badea, ostaşul declarat mort care s-a întors acasă

Jean Dumitraşcu povesteşte că şi bunicul matern, Radu M. Badea, a luptat în Al Doilea Război Mondial şi a avut o soartă mai dură pe front. A fost plecat de acasă şapte ani, după ce a fost luat soldat în 1940. A luptat în Basarabia şi la Odesa, unde a fost rănit şi decorat. A ajuns până la Stalingrad, însă acolo a căzut prizonier, pe 30 august 1944, la o săptămână după ce regele Mihai anunţase întoarcerea armelor. Astfel, a ajuns într-un lagăr din Munţii Urali, unde a muncit la construirea unui oraş, cu fabrici aduse de sovietici din Germania. Munca epuizantă l-a slăbit într-atât încât a ajuns să cântărească cât un copil de 6 ani. ”La 27 de kilograme, cât mai avea, a orbit. Într-o seară a fost declarat mort şi aruncat pe grămada de cadavre din spatele barăcilor. A fost trezit de o ploaie, spre zori. A avut tăria de a rămâne peste cadavrele camarazilor, dimineaţa fiind raportat ca decedat. Cu acte de decedat întocmite, când colegii au venit să-l ducă la groapa comună, s-a ridicat dintre morţi. A fost eliberat din lagăr”, povesteşte Jean Dumitraşcu. Drumul lui Radu M. Badea din Munţii Ural spre casă a durat şase săptămâni, timp în care a circulat pe tampoanele de tren, pe o scândură, între vagoane. ”De la Găeşti la Teiu a mers pe jos. Când a ajuns acasă, nu l-a mai recunoscut nici mama sa, doar o soră, Despina! Fireşte, i se făcuseră toate pomenile, lui şi altui frate, cu adevărat decedat în război. Tataie Radu a fost foarte discret mai apoi. Interpreta totul în termeni biblici. Avea puterea de a ierta, pe care tataie Costică nu a avut-o. Din fericire, a trăit cât să-mi povestească totul, a murit în 1993, numai eu tot amân o carte despre el”, mai spune Jean Dumitraşcu.
Sursa: www.adevărul.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Transfăgărășan

Mașină făcută praf pe Transfăgărășan, după ce a căzut zeci de metri printre stânci. Șoferul uitase să tragă frâna de mână

Un moment de neatenție s-a încheiat cu mașina distrusă pe Transfăgărășan. Autoturismul a luat-o la vale după ce a fost […] Citește!

Apă cu porția în 28 de localități din Mureș. Oamenii sunt nevoiți să se trezească noaptea pentru a-și face provizii

Seceta prelungită și consumul ridicat de apă au dus la restricții în zeci de localități din județul Mureș. În 28 […] Citește!

TAS a decis: Cosmin Matei, căpitanul lui Sepsi, suspendat 9 luni pentru dopaj

Clubul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a anunțat, vineri, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea pentru nouă luni […] Citește!

Turist de 84 de ani dispărut în munți. Salvamontiștii argeșeni îl caută

Prima intervenție – Piatra CraiuluiUn grup format din 5 persoane a solicitat sprijinul salvatorilor montani după ce una dintre participante […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de jocul contra oltenilor: „Trebuie să fim atenți, organizați și agresivi”

FC Argeș se deplasează în Bănie, duminică, 9 august, pentru a susține un examen extrem de dificil, împotriva Universității Craiova, […] Citește!

Tânără de 19 ani, lovită de un tren în gara Mangalia. Martorii spun că purta căști

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un tren, sâmbătă […] Citește!

Drona care a explodat lângă granița României, identificată. Ce spun autoritățile de la Sofia

Drona care s-a prăbușit sâmbătă dimineața în apropierea frontierei cu România a fost identificată preliminar de Ministerul Apărării de la […] Citește!

Cătălin Preda, campion european la Paris! Aur pentru România la sărituri de la mare înălțime

Cătălin Preda a adus sâmbătă prima medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de natație de la Paris. Sportivul […] Citește!

Universitatea Craiova- FC Argeș, duminică, 9 august, de la ora 21.30, în etapa a patra din Superliga

FC Argeș se pregătește de confruntarea împotriva campioanei României, Universitatea Craiova, programată duminică, 9 august, de la ora 21.30, în […] Citește!

Autobasculantă răsturnată în șanț, la Clucereasa

Un echipaj de pompieri, alături de o ambulanță SAJ, au intervenit în cazul unui acident rutier în care a fost […] Citește!

TIR scăpat de sub control, direct în două gospodării din Vaslui. Șoferul a ajuns la spital, iar pagubele sunt considerabile

Un accident produs sâmbătă în localitatea Berezeni, județul Vaslui, s-a încheiat cu distrugeri importante în două gospodării. Un TIR a […] Citește!

Doi alpiniști, în pericol pe Valea Albă din Bucegi. Salvamontiștii au cerut sprijinul unui elicopter SMURD

O operațiune dificilă de salvare este în desfășurare, sâmbătă după-amiază, în Munții Bucegi, unde doi alpiniști au rămas blocați pe […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete