Web Analytics

Vedeta TV Corina Dănilă promovează Muzeul Goleşti

de | 2.11.2011 23:14 | Cultură

Sâmbăta trecută, Salonul de Iarnă al Conacului Goleştilor, din cadrul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii, a găzduit conferinţa de presă a proiectului „Muzeul Goleşti – Arhitectură, Tradiţie şi Continuitate”. Obiectivul proiectului este dezvoltarea turismului în judeţul Argeş, prin sprijinirea promovării produselor specifice. Pentru acest scop au fost alocaţi un milion lei provenind din fonduri europene, iar vedeta de televiziune Corina Dănila va fi cea care va promova imaginea Muzeului Goleşti. La conferinţa de presă de la Conacul Goleştilor a fost prezentă, în calitate de oaspete, şi vedeta TV, care a fost foarte plăcut impresionată de frumuseţea muzeului argeşean. La conferinţă au mai participat Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Filofteia Paly, directoarea Muzeului Goleşti, în calitate de gazdă. Promovarea se va face la nivel naţional, prin emisiuni TV, broşuri, un film documentar, vederi, albume foto, suveniruri. Perioada de implementare a proiectului va fi de 12 luni, începând din 4 octombrie. Adriana Gândilă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii