Web Analytics
scris joi, 16.01.2014

Vânătorii lui Osiac au trecut în tabăra lui Mihalcea

# Rebelii din grupa Dârmăneşti au întors armele. Vânătorii de pe Fondul 28 Dârmăneşti, în frunte cu Ştefan Osiac, fostul director al FPS Argeş, s-au plâns recent de faptul că nu mai sunt lăsaţi să vâneze pe terenurile AJVPS pe care obişnuiau până acum să ia în cătarea puştii animalele. Mai concret, au reclamat faptul că onor conducerea AJVPS Argeş, prin  directorul general Constantin Istrătescu, refuză sistematic să le elibereze autorizaţiile de rigoare. Mai mult, membrii grupei Valea Mare-Mărăcineni au acuzat asociaţia că intenţionează să le dizolve grupa, motivul fiind acela că alţi colegi de ai lor, cei de la Ştefăneşti, care vânează prin vecinătăţi, pe Fondul 38 Râncăciov, ar fi pus ochii pe terenurile lor pentru că sunt mai bine gospodărite şi cu mai mult vânat. Ştefan Osiac ne-a mai declarat, în ediția trecută a Jurnalului, și că şeful grupei de la Ştefăneşti, viceprimarul Ion Mihalcea, ar fi făcut presiuni asupra vânătorilor şi chiar i-ar fi ameninţat pe unii dintre ei pentru a-i determina să i se alăture.

Viceprimarul Mihalcea: „Au venit de bunăvoie, nu le-a cerut nimeni asta”

„Nici vorbă despre aşa ceva, nu am ameninţat pe nimeni. De fapt, mai mulţi vânători din grupa lui Osiac au venit de bunăvoie la noi și au semnat cu mâna lor, nu le-a cerut nimeni asta. Eu nici măcar nu ştiam că am vreun conflict cu domnul Osiac. Ne-am întâlnit chiar de curând la Asociaţie, ne-am dat mâna, ne-am urat reciproc «să aveţi cătare» şi ne-am despărţit în cele mai bune condiţii. Apoi am citit la dumneavoastră în ziar că între noi ar fi un război… ” spune, în replică, viceprimarul oraşului Ştefăneşti, Ion Mihalcea. Din câte ni s-a spus, vânătorii din grupa Dârmănești, în majoritatea lor, l-au părăsit pe Osiac şi s-au alăturat grupei de la Ştefăneşti. „Nu pentru că ne-a ameninţat cineva, am plecat de bunăvoie”, ne-a spus unul dintre cei care au părăsit tabăra Osiac, Daniel Pascu, fiul lui Sofronie Pascu, fostul paznic de vânătoare la Dârmăneşti, cel care, în numărul anterior al Jurnalului de Argeş, îi acuza pe cei din asociaţie că fac cărţile în favoarea lui Mihalcea. Se pare că, din totalul de 17 persoane, care au semnat iniţial petiţia, cea mai mare parte şi-a găsit apoi alte locuri mai favorabile unde să meargă la vânat, iar cei care locuiesc pe raza oraşului Ştefăneşti au preferat să râmână cu grupa viceprimarului. Pentru că, spun ei, „unde să ne ducem la vânătoare,  dacă nu acolo unde avem domiciliul?… Să ne ducem la Ciomăgeşti, iar cei din Piteşti să împuşte acasă la noi, să ne intre în curte?”, au mai spus ei făcând aluzie la faptul că  Ştefan Osiac este piteştean. Respectivii vânători au făcut şi cereri în acest sens, cereri pe care le-au înaintat AJVPS, aşa că grupa de la Valea Mare Mărăcineni s-a dezmembrat iar vânătorii au trecut cu tot cu arme, plus jumătate din fond, la… Râncăciov. Cealaltă jumătate a terenurilor a rămas ca loc de refugiu pentru ca animalele hăituite să aibă unde să se ascundă, aşa cum spune legea. Foştii vânători care erau înainte afiliaţi grupei lui Osiac mai spun că au contribuit şi ei la gospodărirea fondului cu bani şi cu eforturi proprii, numai că pe fondul 28 nu s-a mai luat în cătarea puştii de 15 ani un porc mistreţ, asta în timp ce pe alte fonduri au fazani şi iepuri din belşug. De fapt, spun ei, lipsa vânatului este unul dintre motivele pentru care au și ales să plece de acolo.  Alina Crângeanu                                     
 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...