Fostul şef al Cercului Militar Câmpulung a devenit preşedinte interimar al organizaţiei locale a UNPR, după ce Ion Lucaciuc s-a transferat la Partidul pentru Argeş şi Muscel. Colonelul Spiridon Oprea a fost prezentat săptămâna trecută de senatorul Iulian Cristache şi secretarul UNPR Argeş Nichifor Bălan ca fiind liderul celor peste 150 de membri ai formaţiunii politice care este acum reprezentată şi în Consiliul Local. „Nu-mi doresc să candidez la Primărie”, susţine Oprea, fiindcă „nu pot să promit şi nu ştiu să jignesc. Am timp liber şi m-am plictisit, de aceea am acceptat funcţia, deşi nu mi-am dorit-o. Toată viaţa mea am fost un câştigător, de aceea nu ştiu dacă să accept candidatura la Primărie, că nu ştiu dacă voi câştiga!”. Noul preşedinte interimar al partidului generalului Oprea vrea să organizeze o întâlnire informală cu presa pentru a identifica principalele probleme ale municipiului Câmpulung, scopul fiind şi dezvoltarea de propuneri pentru rezolvarea acestora. C.I.B.

InfoCons pe litoral : Papanași cu până la 58.6 grame de sare și 164.85 grame de zahăr per porție
Comandamentul InfoCons pe litoral : Papanași cu până la 58.6 grame de sare și 164.85 grame de...
0 Comentarii