# Locotenent-colonelul în retragere Ion Petrescu a întâmpinat această problemă pe 5 mai, într-un autocar al companiei CDI ce pleca de la București la Pitești, în condițiile în care bagajul nu era deloc voluminos, iar autocarul era ocupat doar pe jumătate
Venit din America de la fata sa, un pensionar argeșean de 83 de ani s-a lovit săptămâna trecută de bizarele realități și probleme românești de îndată ce a ajuns în Autogara Militari din București, acolo de unde urma să ia un autocar către Pitești. După cum ne-a relatat locotenent-colonelul în retragere Ion Petrescu, a dorit să se urce inițial într-un autocar al companiei Dacos. Numai că aici a întâmpinat o problemă neașteptată. „Am pus geanta mare printre bagajele de cală și mai aveam un bagaj de mână deloc voluminos cu un termos și niște cărți de rugăciuni pe care doream să îl iau lângă mine în autocar. L-am întrebat pe șofer dacă pot să merg cu acest bagaj în autocar. Mi-a spus că nu se poate, lucru care mi s-a părut ciudat, în condițiile în care transportasem fără probleme acest bagaj de mână în avionul cu care venisem din America la București.”
Surprins de acest refuz neașteptat, domnul Petrescu a mers la următorul autocar, ce aparținea companiei CDI. Alt vehicul, aceeași bizarerie. „Și șoferul de aici mi-a spus că nu am voie să urc cu bagajul de mână în autocar. Am vorbit și cu dispecerul, un domn pe nume Alexandru Marin, și m-am lovit de același refuz nemotivat. Am insistat, dar degeaba. Așa că până la urmă am fost nevoit să pun bagajul de mână în cală. Mi se pare ceva anormal, asta și în condițiile în care autocarul s-a ocupat doar pe jumătate, iar bagajul nu era în niciun caz voluminos și nu incomoda pe nimeni”, reclamă revoltat domnul Petrescu.
Fost absolvent al Școlii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” din Pitești în 1955, locotenent-colonelul Ion Petrescu a fost ulterior timp de mulți ani un cadru didactic foarte apreciat atât la unitatea absolvită, cât și la Garnizoana Pitești.
Denis Grigorescu
0 Comentarii