Web Analytics

Un mare muzician argeşean, scos din uitare

de | 28.10.2021 13:10 | Cultură, Actualitate

La Editura Muzicală din București a apărut, recent, volumul lui Dumitru Milcoveanu, „Muzica numerelor. Culori. Gramatica. Matematica”, la inițiativa dirijorului Octav Calleya, pe jumătate argeșean, pe jumătate craiovean, trăitor în Spania, pe care l-am invitat de mai multe ori la Filarmonica Pitești, întru recuperarea tuturor valorilor argeșene.

S-a născut în Buzoești și a absolvit, la Pitești, Liceul Brătianu

Dumitru Milcoveanu s-a născut la 3 ianuarie 1914, în comuna Buzoești, Argeș, și a fost o personalitate muzicală a României – compozitor, pianist, profesor – din păcate uitată cu desăvârșire pe malurile Argeșului. După ce absolvă Liceul „Brătianu” în 1932, urmează Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj (în 1938), dar pasiunea sa era muzica. Așa că studiază în paralel și muzica, iar în 1939 absolvă Conservatorul din Cluj și Conservatorul din Bucureşti (clasa Paul Constantinescu, în 1949).

Desfășoară o activitate muzicală permanentă, ca pianist, iniţial, la Cluj (1941-1947), ulterior, în Capitală: corepetitor, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (1947-1950), Teatrul Tineretului (1955-1956), Universitatea „Constantin I. Parhon” (1960-1962), Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (1963-1965); Şcoala Elementară de Arte Nr. 1 (1967-1976). Din creaţia proprie amintim simfoniile „Dor de ducă” (1940) și „Viziune cosmică” (1967); muzică de cameră: „Rapsodie românească pentru pian” (1940); muzică vocală şi corală. Dumitru Milcoveanu a trăit între 1981-1985 la Paris, unde a și murit.

Citește și Fonduri insuficiente pentru amenajarea Casei Memoriale „Elisabeta Rizea”

Cartea va fi lansată la Centrul Cultural Pitești în aprilie 2022

Muzicologul Dumitru Avakian scrie pe coperta cărții: „Dumitru Milcoveanu este imaginea emblematică a artistului, a compozitorului pedagog sau a pedagogului compozitor. Dimensiunea artistică a personalității sale a fost inspiratoare pentru tinerii muzicieni cu care a colaborat, pe care i-a îndrumat. Muzician de formație, de cultură muzicală franceză, a știut a răspândi celor din jur sentimentul relaxant al unei atitudini echilibrate, de anume seninătate, atitudine care nu l-a părăsit niciodată”.

Am avut privilegiul de a citi cartea în manuscris. Milcoveanu are argumente convingătoare pentru a crea punți între notele muzicale și matematică, gramatică și culori. La vremea respectivă, dacă i se publica volumul, ar fi fost un pionier pe plan mondial al acestei noi științe.
Cartea va fi lansată la Centrul Cultural Pitești la 13 sau 14 aprilie 2022, când dirijorul Octav Calleya poate fi prezent. Lansarea va fi dublată de interpretarea unei lucrări pentru pian a lui Milcoveanu. Un mare compozitor și teoretician ce trebuie redat Argeșului!

Citește și Istoria zbuciumată a unei statui celebre în Piteşti – „Maternitate”

Citește și Muzeul Județean Argeș deține în patrimoniu bastonul marelui poet Mihai Eminescu

 

Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii