Web Analytics
scris joi, 28.10.2021

Un mare filosof argeşean, Ion Tudosescu, a părăsit această lume

Ne-a părăsit, la vârsta venerabilă de 90 de ani, încă o personalitate a filosofiei românești, cel care a primit, în 2008, titlul de Cetățean de Onoare al județului Argeș: prof. univ. dr. Ion Tudosescu (12 decembrie 1930, comuna Rădești-Muscel, județul Argeș – 17 octombrie, 2021, București). A fost unul dintre cei mai activi și mai importanți filosofi români contemporani, care a îmbinat permanent activitatea didactică de 57 de ani, în cadrul unor catedre de filosofie sau de științe sociale din învățământul superior din București, cu activitatea de cercetare.

Un mare filosof argeşean, Ion Tudosescu, a părăsit această lume

În domeniul învățământului, Ion Tudosescu a îndeplinit și importante funcții administrative, și anume: decan la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1976-1978), director al Institutului de Filosofie al Academiei Române (1976-1986), decan al Facultății de Filosofie și Jurnalism a Universității „Spiru Haret” (1996-1999) și prorector al Universității „Spiru Haret” (1996-1999), precum și șef de catedră la facultățile amintite de la Universitatea București și Universitatea ”Spiru Haret”, precum și la Catedra de Științe Sociale de la Institutul Politehnic din București.

Citește și Casa lui Armand Călinescu de la Ciupa, o ruină

A pus umărul la înființarea Secției de Filosofie a Universității Pitești

În activitatea de cercetare a avut preocupări în domeniile metafizicii, filosofiei științei, filosofiei sociale, filosofiei valorilor, metafilosofiei, istoriei filosofiei, teoriei acțiunii sociale, publicând, ca unic autor, nu mai puțin de 25 de cărți de filosofie și peste 350 de studii și tot atâtea comunicări științifice, dintre care peste 20 de comunicări prezentate la congrese mondiale de filosofie și la conferințe și simpozioane internaționale.

Filosoful argeșean Ion Tudosescu este cel care a pus un umăr decisiv la înființarea Secției de Filosofie a Universității din Pitești, ajutat de către decanul de atunci Nicolae Barbu, de acad. Alexandru Boboc, de acad. Gheorghe Vlăduțescu, de profesorii Octavian Gruioniu și Gh. Ungureanu.
Recenta sa carte, „Rostul filosofiei (în spiritualitatea umană) și identitatea filosofiei românești”, apărută la Editura FRM în 2019, a fost tradusă în limba italiană în anul 2020, constituind un reper important pentru cunoașterea filosofiei românești pe plan internațional și pentru inițierea unui dialog filosofic între cercetătorii din cele două țări.

Citește și Bisericile Furnicoşi şi Valea Bradului din Mihăeşti, monumente istorice de interes naţional

Citește și Unde este obeliscul dedicat Bisericii Buliga?

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...