Multe biserici au fost rase de pe suprafața pământului de-a lungul vremii. Și în România. Veneau turcii și le dădeau foc, să topească aurul de pe icoanele cu sfinții de pe pereți. Are Marin Sorescu o poezie, că românii și-au făcut bisericile în… căruțe, ca să fugă cu ele în pădure.

În Pitești, toată lumea vorbește de demolarea Bisericii „Sfântul Nicolae”, petrecută în 1962, cu tancurile, în numele urbanizării forțate. În schimb, mai nimeni nu își aduce aminte despre demolarea Bisericii Schitului Buliga, cu hramul „Sfinții Mihail și Gavriil”, construită la 1746. Biserica era în bună stare, nu era ruinată, nu erau motive de demolare. Dar un motiv a fost. Trebuia făcut loc, pe un spațiu generos, la sfârșitul secolului al XIX-lea, sediului Prefecturii Argeș. Demolarea s-a pus la cale prin 1896-1897, începându-se cu casele din incintă.

Protoieria Pitești s-a opus vehement

Spre cinstea sa, Protoieria Pitești de atunci s-a opus vehement, Episcopia Argeșului a sesizat Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, arătând că biserica este monument public. Dar ce putere să aibă un preot în fața politicienilor? La 28 august 1898, celebrul ministru Spiru Haret aprobă… demolarea schitului, cu condiția amplasării pe locul altarului a unui monument în care să se păstreze pisania veche, iar sub aceasta „să se pună oasele din moaştele ctitorilor şi deasupra lor, piatra funerară. Odoarele de preţ, cu chivotul de argint, potirul, Evanghelia din 1697 a lui Antim Ivireanul să fie date Muzeului Naţional, ca şi clopotul, dacă are inscripţiuni.

Celelalte obiecte să fie puse la dispoziţia Episcopiei, spre a li se împărţi bisericilor sărace” (cum rememora regretatul Grigore Constantinescu, cam singurul, se pare, preocupat de acest subiect, dar neauzit de cine trebuie).
Cum era de așteptat, Sfântul Sinod sare în apărarea bisericii, dar tot în zadar, autoritățile fiind mai puternice. Prefectul de Argeș, M. Manolescu, își dorește cu ardoare ca exact pe acel loc să își facă birourile, chiar dacă în oraș mai erau spații adecvate. Și prefectul următor, Ion Comăneanu, deși de la alt partid, cere demolarea bisericii, fiind susținut de noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, la fel de celebru precum Spiru Haret, Take Ionescu. Așa se face că, în iarna 1899-1900, biserica e rasă de pe fața pământului.

Obelisc, 1900, despre Schitul Buliga

Obeliscul ridicat la dorința lui Spriru Haret

Respectându-se dorința lui Spiru Haret, la stradă (actualul bulevard Eroilor), în laterala Prefecturii Argeș, s-a ridicat un obelisc, cu inscripția: „Aici a fost altarul Sfintei Biserici Buliga zidită în anul 1600 de Martin şi prefăcută de Petru Martin Buliga în anul 1700. Din cauza ruinei, s-a dărâmat în anul 1900, cu ocazia construirii palatului administrativ. Spre veşnică amintire, s-a ridicat această piatră. 1900 octombrie 1”.

Sună cinic: spre veșnică amintire?!! După 1948 a dispărut și obeliscul și, odată cu el, amintirea schitului!
Dar unde este obeliscul? Sunt voci că s-ar afla chiar în custodia Muzeului Județean Argeș. Dacă e așa, de ce nu îl reamplasează? Chiar ștergem pe jos cu istoria noastră? Ce nu înțelegem este de ce, după 1990, când avea toată libertatea să o facă, Protoieria Pitești nu a făcut nimic în acest sens! Obelisc nu, troiță nu, inscripție nu, ceva care să amintească de schitul Buliga – nu. Dar, oare, a existat acest schit în Pitești?
Ion Dumitrescu

Citește și Biserica din Argeș, unde niciun cuplu care s-a căsătorit nu a divorțat