Web Analytics

articol scris marți, 26 mai 2026

Un băiețel român dispărut în Suedia a fost găsit viu după 12 ore de căutări

Un băiețel român în vârstă de doi ani, dispărut duminică în localitatea Nyåker, din Suedia, a fost găsit în viață după mai bine de 12 ore de căutări intense desfășurate pe timpul nopții într-o zonă împădurită.

Descoperirea a fost făcută de un soldat din Garda Națională, Anders Evensson, care a descris momentul ca fiind unul copleșitor.

„A fost o experiență absolut incredibilă să-l văd stând acolo – un băiețel singur în pădure, noaptea”, a declarat acesta pentru publicația Aftonbladet, citată de Sweden Herald.

Citește și: Agent de poliție din Argeș, arestat preventiv într-un dosar DNA. Ar fi cerut 12.000 de euro pentru un transfer

Copilul, care urmează să împlinească trei ani, a fost găsit luni, în jurul orei 1:00, la aproximativ nouă ore după ce echipele de salvare au început operațiunile de căutare în forță. Băiatul dispăruse din curtea casei în timp ce se juca, fără ca adulții să observe momentul în care a plecat. După alerta dată de familie, sute de persoane au participat la căutări în zona din jurul locuinței.

Potrivit salvatorilor, copilul a fost găsit ud și înfrigurat, însă era conștient și putea vorbi. Anders Evensson și colegul său au auzit un zgomot în pădure chiar înainte de a-l descoperi. După ce a fost găsit, copilul și-a strigat imediat părinții și a rămas calm, în ciuda experienței dificile prin care trecuse.

Operațiunea de salvare a implicat forțele armate, organizația Missing People, salvatori montani și numeroase echipaje de intervenție. Zona căutată se afla la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de locul unde băiețelul a fost găsit.

Medicii care l-au examinat după salvare au confirmat că micuțul nu are răni și că starea sa generală este bună. Primul lucru pe care copilul l-a cerut după intervenție a fost mâncare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O zi de poveste pentru Mari şi Alex: doi jurnalişti care şi-au unit destinele

Momente de mare emoție, sâmbătă, 5 septembrie, pentru colega noastră de redacție, Mari Tudor, care și-a unit destinul cu alesul […] Citește!

Argeș. Prins conducând fără drept și băut. Dosar penal

În noaptea de marți spre miercuri, 8 spre 9 septembrie, în jurul orei 1:00, polițiștii din Poiana Lacului au oprit […] Citește!

Medicii de familie, în discuții cu CNAS pentru schimbarea regulilor de plată și un nou mod de calcul al consultațiilor

Medicii de familie vor schimbarea regulilor de plată și cer ca numărul consultațiilor să fie calculat pe șase luni, nu […] Citește!

Hram cu pizza în loc de sarmale, la o biserică din Botoșani

La hramul unei biserici din Botoșani credincioșii au primit pizza, un preparat mai puțin obișnuit în astfel de ocazii, relatează Botoșăneanul. […] Citește!

Victor Ponta

Victor Ponta, semnal pentru Nicușor Dan: „România are nevoie de un Guvern. Nu este treaba președintelui să facă majorități”

Victor Ponta, semnal pentru Nicușor Dan: „România are nevoie de un Guvern. Nu este treaba președintelui să facă majorități”. După […] Citește!

Procesul lui Călin Georgescu începe cu o amânare: Avocata Laura Vicol îl apără pe un membru din gruparea Potra

Procesul lui Călin Georgescu începe cu o amânare, iar în echipa apărării e și un avocat surpriză.Curtea de Apel Bucureşti a amânat […] Citește!

14 oameni au murit pe munte în august. Salvamont avertizează că are prea puțini salvatori

Salvamontiștii au intervenit în peste 500 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor în luna august. 667 […] Citește!

Câmpulung. Șoferi agresivi, calmați cu amenzi de polițiștii rutieri

Marți, 8 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Câmpulung, […] Citește!

Îngrijorare la uzina de la Mioveni. „După remont, producţia va scădea cu circa 100 de vehicule pe zi”

Ne-a declarat în exclusivitate Viorel Ungureanu (foto), lider al Sindicatului Autoturisme Dacia „Cred că vor mai pleca, din această toamnă, […] Citește!

Date îngrijorătoare de la Inspectoratul Şcolar: 79 de unităţi de învăţământ din Argeş nu au sisteme de securitate

Problemele legate de siguranța elevilor și a personalului didactic din școli rămân prezente în județul Argeș. Potrivit datelor transmise de […] Citește!

Joi se oprește apa la Pitești, în zona Nord

SC Apă Canal 2000 SA anunță că va sista furnizarea apei potabile în Pitești, zona Nord, joi, 10 septembrie, între […] Citește!

Comisia „România fără violenţă”, condusă de Alina Gorghiu, a scos patru legi în primul an de la înfiinţare

Marți, 8 septembrie 2026, Comisia parlamentară „România fără violență” a împlinit un an de la înființare. Prilej pentru deputata liberală […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!