Această tulburare de personalitate este definită ca fiind un “pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfecționism și control mental și interpersonal în detrimentul flexibilității, deschiderii și eficienței” (DSM).
Ar fi bine să facem diferența dintre tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă, care prezintă compulsii și obsesii adevărate, cum ar fi colecționatul extrem, persoana care strânge obiecte inutile. Tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizată de activități repetitive pe care persoana respectivă simte să le efectueze, cum ar fi spălatul excesiv sau verificarea unei uși de mai multe ori, pentru a se asigura că este închisă.

Citește și Calitatea relaţiilor şi sănătatea noastră

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se manifestă prin următoarele:

1. Preocuparea de detalii, reguli, liste, ordine, organizare și planuri, în așa fel încât scopul pentru care a început acea activitate e pierdut.
2. Perfecționismul se interpune realizării proiectelor, din cauza altor detalii care nu sunt respectate sau care nu sunt la înălțimea standardelor auto-impuse.
3. Sunt persoane extrem de devotate serviciului, eliminând până și activitățile de recreere, cum ar fi întâlnirile cu prietenii sau petrecerea de timp liber.
4. Sunt hiperconștiincioși și inflexibili în ceea ce reprezintă probleme de moralitate și de etică.
5. Incapabili să se debaraseze de obiecte care nu le mai folosesc.
6. Nu lucrează în echipă și nu împart sarcinile de serviciu, doar atunci când ceilalți se supun, “la liniuță”, modului lor de a face lucrurile.
7. Sunt foarte avari în cheltuirea banului (cu ei înșiși și cu ceilalți) și își fac în permanență o rezervă pentru o posibilă situație catastrofală.
8. Sunt rigizi și prezintă încăpățânare în tot ce fac și gândesc.
   

Psihoterapia în cazul acestora este axată pe învățarea unor tehnici de relaxare, pentru a îi face să se îndepărteze de gândirea negativă, continuă. Au o nevoie puternică de control și sunt problematici în terapie, încercând să controleze atât terapia, cât și psihoterapeutul. Stabilirea unei relații de încredere este o provocare, aceștia fiind obișnuiți să îi privească pe ceilalți cu neîncredere.

Diagnosticul se pune doar de specialist și nu în urma lecturării unui articol de psihoeducație. Articolele urmăresc să informeze pentru o creștere a conștientizării și nu pentru a-și pune sieși un diagnostic.
Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.

Bogdan Stoian, psiholog clinician, Clinica Senex,
www.clinicasenex.ro

Citește și Sindromul impostorului