Iubitorii de teatru s-au putut delecta duminică, 13 aprilie, la Teatrul Al. Davila, cu piesa „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu. O piesă jucată de o altfel de echipă de actori. Spectacolul a fost pus în scenă de către un grup de amatori ai Studioului de Teatru „Tudor Mușatescu“ al cadrelor didactice din Pitești. De fapt, colectivul de actori a „recidivat” după succesul pe care l-au avut în toamnă cu „Steaua fără nume” și pare din ce în ce mai sudat și mai în largul său pe scenă, chiar dacă nu sunt actori profesioniști. De data asta, profesorul Eugen Boia l-a interpretat magistral pe Alexandru Filimon, în vreme ce Andra Arsene a intrat în pielea fiicei lui Filimon, Alice. Ionela Lehu, om de afaceri, a interpretat-o pe Raluca Filimon, soția podgoreanului, iar un alt om de afaceri, Gheorghe Sima, pe simpaticul farmacist Leon. O interpretare deosebită a avut și Emilian Onesciuc în rolul vagabondului, Emilian lucrând, în realitate, în domeniul asigurărilor. Un alt personaj a fost cel al lui George Leon, acesta fiind interpretat de un profesor de istorie, Cătălin Drăghici.

Trupa, care se bucură de multe aprecieri, a fost solicitată să joace și pe scena de la Râmnicu Vâlcea și la Caracal iar pentru această toamnă pregătește „Ne vedem deseară” de Tudor Mușatescu. Dar care anume este liantul care îi unește pe acești piteșteni care nu fac parte din prim planul vieții publice, dar se dedică în mod benevol și cu entuziasm artei? Ni-l mărturisește Andra Arsene, economist de profesie: „Liantul care ne unește este plăcerea de a juca, un hobby comun și, bineînțeles, profesorul Boia. Datorită domnului profesor se întâmplă tot. Și mie mi-a propus să joc prima dată în „Steaua fără nume”. I s-a părut că mă potrivesc ca aspect. Nu mai călcasem pe o scenă în viața mea, am avut emoții pentru că, prima oară când am făcut-o, a fost chiar la premieră. Domnul profesor mi-a spus să am toată încrederea că o să mă descurc și așa a fost. Vreau să spun că m-am simțit ca acasă. De fapt, noi toți ne simțim ca acasă, la spectacol sau la repetiții, suntem o adevărată echipă.” Duminică, cu puțin timp înainte de a bate gongul, directorul Teatrului Alexandru Davila, Sevastian Tudor, le-a oferit actorilor amatori ai Studioului Tudor Mușatescu, diplome de excelență.
Alina Crângeanu



0 Comentarii