Web Analytics
scris joi, 29.09.2022

Trimis în comisia de disciplină, avocatul Sabie s-a dezlănţuit pe grupul de WhatsApp al Baroului Argeş

Consiliul Baroului Argeș a solicitat printr-o adresă, Comisiei de Disciplină, pronunțarea unei decizii în legătură cu abaterea disciplinară a unuia dintre avocații argeșeni care ar fi încălcat statutul profesiei. Totul s-a întâmplat ca urmare a sesizării depuse de o judecătoare de la Tribunalul Vâlcea. Acțiunea disciplinară îl privește pe avocatul Florin Sabie; acesta ar fi făcut „afirmații grave cu privire la petentă, pe care nu le-a probat, afirmații de natură a-i știrbi reputația profesională și actul de justiție în sine, afirmațiile fiind făcute în sala de judecată, cu prilejul redactării și susținerii unei cereri de recuzare”.

Trimis în comisia de disciplină, avocatul Sabie s-a dezlănţuit pe grupul de WhatsApp al Baroului Argeş

Luni, 26 septembrie, s-a stabilit și termenul la care avocatul să fie audiat: data de 5 octombrie. Acesta pare să fie motivul pentru care Florin Sabie s-a enervat și s-a dezlănțuit pe grupul de WhatsApp al Baroului, cu acuze împotriva decanului Luminița Ioana, pe care a învinuit-o că a publicat fotografii cu copiii unui centru instituționalizat, care au beneficiat de rechizite școlare în cadrul unei acțiuni umanitare. Aceasta i-a răspuns scurt că avea acordul reprezentantului legal al copiilor și că „a face bine… nu e campanie!”.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Avocatul Sabie i se plânge lui Crăciun că procurorul Ioana i-a făcut plângere la DNA

Citește și Cartelul de la Mărăcineni e peste tot! Avocatul Sabie îl apără pe Stelică Crăciun, dar şi primăria condusă de cumnatul acestuia, de unde a încasat onorarii de 1,4 milioane lei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...