Tribunalul Covasna a anulat vânzarea Hotelului Argeş. Magnatul Ivănescu ar putea pierde hotel Muntenia în favoarea lui Gheorghe Popescu

de | 22.07.2015 16:32 | Dezvăluiri

# Decizia nu e definitivă,  procesul urmând să continue la Curtea de Apel Braşov, iar apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie # Gheorghe Popescu: „Dacă nu am formula apel, am deveni creditor majoritar la Muntenia şi am putea chiar adjudeca atât Hotelul Argeş, cât şi Hotelul Muntenia”

La sfârşitul lunii iunie, Tribunalul Covasna a decis desfiinţarea contractelor prin care firma HR Eden 2007 a cumpărat, pe 23 ianuarie 2009, Hotelul Argeş de la SC Turism Muntenia, în jurul cărora planează suspiciunea că ar fi fost încheiate pe baza unui certificat de atestare fiscală fals. Sentinţa nu este însă una definitivă, procesul urmând să continue la Curtea de Apel Braşov, iar apoi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Două acţionare minoritare, pe post de buturugi care au răsturnat carul mare

Totul a pornit de la o sesizare a Primăriei Piteşti, care susţine că certificatul de atestare fiscală prezentat notarului public care a încheiat actele, în speţă Gabriela Chiran, ar fi unul fals. Pe 28 aprilie 2009, la trei luni de la efectuarea tranzacţiei, primarul Tudor Pendiuc a cerut  la Tribunalul Comercial Argeş anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC Turism Muntenia şi SC HR Eden 2007, motivând că documentele respective au fost întocmite cu fraudarea legii, nefiind solicitat compartimentului de specialitate din cadrul primăriei eliberarea certificatului fiscal. Tribunalul Comercial Argeş a constatat însă lipsa interesului Primăriei Pitești în promovarea acţiunii, iar municipalitatea nu a mai făcut apel, deşi avea dreptul de a declara apel în 15 zile de la comunicarea sentinţei. Desfiinţarea actelor de vânzare-cumpărare ale Hotelului Argeş a fost solicitată în instanţă, în anul 2012, şi de doi dintre acţionarii minoritari ai SC Turism Muntenia, Zegrea Carmen şi Chipăilă Angela. Pe 3 martie anul trecut, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Argeş şi înaintată Tribunalului Covasna. Pe 23 iunie a.c, Tribunalul Covasna a constatat nulitatea absolută a mai multor documente: „- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 323 din 23.01.2009 şi a Actului Adiţional nr. 1 din 26.02.2009 încheiate între cele două pârâte având ca obiect imobilul situat în Piteşti, Piaţa Muntenia nr. 3, respectiv restaurantul «Intim» şi Barul de zi «Argeş» din cadrul Complexului hotelier Argeş, – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 324 din 23.01.2009 şi a Actului Adiţional nr. 1 din 26.02.2009 încheiate între cele două pârâte pentru imobilul situat în Piteşti, Piaţa Muntenia nr. 3 respectiv casa scării şi etajele I-IV ale Complexului hotelier Argeş, – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 317 din 23.01.2009 şi a Actului Adiţional nr. 922 din 26.02.2009 încheiate între cele două pârâte pentru imobilul situat în Piteşti, Piaţa Muntenia nr. 3, respectiv cabinetul stomatologic din cadrul Complexului hotelier Muntenia, spaţiul Sub Portic-Parter”.

Dacă se anulează vânzarea, firma care deține hotelul ar putea deveni creditor cu trei milioane euro la… Turism Muntenia

Ce se va întâmpla dacă, în final, acţionarii minoritari de la Muntenia vor avea câştig de cauză şi contractele de vânzare-cumpărare ale complexului hotelier Argeş vor fi desfiinţate? Fie vor fi refăcute actele declarate nule de către instanţă, fie cumpărătoarea Hotelului Argeş, firma HR Eden 2007, ar putea deveni creditor majoritar la SC Turism Muntenia, cu suma de 3 milioane de euro, adică aproximativ 132 de miliarde lei vechi.
L-am contactat pentru un punct de vedere şi pe administratorul HR Eden 2007, Gheorghe Popescu. „Hotărârea nu este definitivă. Ea poate fi atacată şi cu apel şi cu recurs. Ultima instanţă în acest caz ar fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu ştim motivul exact pentru care s-a pronunţat hotărârea respectivă. Evident că există soluţii juridice pentru rezolvarea problemei, însă faptul că societatea vânzătoare este în insolvenţă îngreunează rezolvarea pe cale amiabilă a acestui litigiu. Oricum, toată lumea se întreabă cui îi foloseşte această hotărâre şi care ar fi consecinţele. Interesant este că dacă nu am formula apel, am deveni creditorul cu cea mai mare creanţă la masa credală a Turism Muntenia, peste 50% din valoarea totală a creanţelor, şi am putea chiar adjudeca atât Hotelul Argeş cât şi Hotelul Muntenia în contul creanţei. Noi suntem serioşi şi ne vedem de treabă în continuare. Am dovedit că putem pune pe picioare un hotel care era în ruină acum 5 ani şi să oferim de atunci servicii foarte bune clienţilor noştri”, ne-a spus Gheorghe Popescu, administratorul HR Eden 2007.

De ce nu a cerut nimeni, nici măcar notarul, originalul certificatului fiscal despre care se presupune a fi fals?

Reamintim că în acest caz sunt mai multe semne de întrebare. Prima problemă: Notărița Gabriela Chiran a parafat vânzarea Hotelului Argeș fără un certificat fiscal original la dosar. A doua: nimeni, nici măcar notarul, care era obligat să facă acest lucru, nu a cerut originalul certificatului fiscal despre care se presupune că ar fi fals și din cauza căruia se cere acum anularea tranzacției.
Culmea „profesionalismului”, în declarația dată ca martor în fața procurorului, notărița Gabriela Chiran declară că nu și-a pus problema „că acest certificat de atestare fiscală ar putea fi unul fals.” Declarația a fost dată în situația în care notărița a acceptat la dosar o simplă copie a unui certificat fiscal ce nu este de natură sub nicio formă să producă consecințe juridice.
În fine, culmea coincidenței, Parchetul a deschis dosar penal abia la cinci ani de la comiterea faptei și la fix o lună după ce infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals constând în falsificarea unor înscrisuri oficiale, de care s-ar fi făcută vinovată notărița Gabriela Chiran și ceilalți implicați au intrat în prescripție.
Material realizat de Iustina Harco-Burcea

 

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii