Web Analytics
scris joi, 03.03.2011

“Trei secole de istorie modernă şi universală”, de Petre Popa

Săptămâna trecută a avut loc, în Sala Ars Nova a Centrului Cultural Piteşti, lansarea volumului „Trei secole de istorie modernă universală (1618 – 1918). De la Oliver Cromwell la Vladimir Ilici Lenin”, scrisă de profesorul universitar doctor Petre Popa. Lansarea a fost organizată de către Centrul Cultural Piteşti, prin Clubul de istorie „Armand Călinescu”. „Această carte este, de fapt, o continuitate de prezentare, pentru că pe data de 19 martie 2010, tot în această sală, s-a prezentat cartea „Statele Uniunii Europene, sinteze istorice”,a explicat profesorul Petre Popa auditoriului. În prezenţa unui public numeros, şi-au prezentat consideraţiile asupra lucrării Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” din Piteşti, Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean Argeş, Filofteia Pally, director general al Muzeului Goleşti, Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean al Creaţiei Populare şi Culturii Tradiţionale Argeş, Mihaela Stănciulescu, expert Avocatul Poporului. Profesorul Petre Popa este şi coordonatorul Enciclopediei Argeşului şi Muscelului, lucrând la această operă monumentală împreună cu alte personalităţi culturale locale.  (A.G.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită