Franco Colomba, italianul care o antrenează pe FC Pune, echipa din India care a fost la un pas să-l transfere pe piteşteanul Adrian Mutu, a vorbit despre atacantul care va împlini 36 de ani pe 8 ianuarie. „Mutu a fost aproape de un transfer la FC Pune, dar totul a căzut din cauza unor complicații birocratice. Am vorbit cu el la telefon de mai multe ori, mi-a spus că e într-o formă bună din punct de vedere fizic. Cu experiența și valoarea sa ar putea-o ajuta pe Fiorentina. Fără îndoială, nu și-a pierdut calitățile”, a declarat Colomba pentru fiorentina.it. Trebuie precizat că Adrian Mutu a primit acceptul lui Montella pentru a se antrena cu Fiorentina și va fi testat de echipa la care a jucat în perioada 2006-2011, însă deocamdată fotbalistul nu s-a deplasat în Italia. Motivul: a vrut să fie alături de mama sa care are unele probleme medicale.
M.I.

Dani Coman: „Compensăm prin inteligenţă, prin forţa grupului, pentru că la momentul acesta nu avem buget nici de 2,5 milioane euro”
Cum comentați cele două rezultate din ultimele meciuri amicale, victoriile cu CS Dinamo și FC...
0 Comentarii